Drept Comunitar

Izvoare de drept

Se disting două categorii esenţiale de izvoare ale dreptului comunitar:

izvoare primare şi izvoare secundare. în categoria izvoarelor primare

sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar, constituite de:

-Tratatele de instituire a celor 3 comunităţi europene;

- Tratatele bugetare;

- Deciziile privind resursele proprii ale Comunităţilor;

- Actul unic european şi tratatul de fuziune din 1967;

- Decizia şi Actul privind alegerile directe în

- Parlamentul european (1976); - Deciziile şi tratatele de aderare;

Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a

Comunităţilor europene privind Groenlanda (17 martie 1984);

-Tratatul de la Maastricht;-Tratatul de la Amsterdam;-Tratatul de la Nisa.

Unele dintre aceste acte comunitare cuprind şi protocoale anexe.

Ele fac parte integrantă din aceste acte, aşa cum se precizează şi în cuprinsul lor.

Toate aceste acte au calitatea de corp constituţional al UE

având prioritate asupra altor acte comunitare,

beneficiind de o prezumţie absolută de legalitate.

La nivelul Comunităţilor Europene avem de-a face cu 4 puteri :

- puterea legislativă–Consiliul Uniunii Europene îndep.atributele parlamentelor naţionale).

- puterea executivă – Comisia europeană (guvernul Comunităţilor Europene).

- puterea jurisdicţională/judecătorească – Curtea Europeană de Justiţie

- control politic – exercitat de către P. European, care reprezintă interesele popoarelor statelor membre.

Normele juridice – abstracte, se concretizează prin izvoarele juridice

Acte juridice normative – emise de autorităţile care au această competenţă (nu sunt încheiate între părţi).

Izvoare de drept comunitar

– ansamblu puţin structurat de acte normative

– există o diferenţă între izvoarele originare şi cele derivate în ceea de priveşte forţa juridică; se poate stabili o ierarhizare: izvoarele originare au forţă juridică mai mare decât a dr. derivat, fapt confirmat prin tratatele fondatoare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie.

Tratatul constituind o Constituţie pentru Europa prevede simplificarea sistemului legislativ european. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a stabilit câteva principii privind aplicarea, repartizarea de competenţe normative între instituţiile Curţii Europene se realizează prin tratatele originare, iar dacă acest lucru nu este clar, ea rezultă din alegerea exprimată de fiecare instituţie europeană. Tratatele originare nu spun multe despre repartizarea de competenţe

Parlamentul – un foarte eficient mijloc de control care nu adoptă acte normative care să semene cu legile din interiorul statelor.

Consiliul European – cele mai largi competenţe

În cazul litigiilor (supuse Curţii de Justiţie) care au aceeaşi natură dar scopuri funcţionale diferite, Curtea de Justiţie va prefera: Teoria Finalităţii Actului

Instituţiile UE pot adopta reglementări, directive, decizii, dar nu se specifică care instituţii adoptă care acte => scopul urmărit de instituţii trebuie să fie atins cel mai simplu, direct, puţin costisitor.

Regulamentele, directivele şi deciziile trebuie să fie argumentate, motivate în fapt şi în drept şi să indice dispoziţia din tratatul originar pe care se bazează.

Toate actele normative (recomandări şi avize NU sunt acte normative) se aplică imediat (de îndată ce este adusă la cunoştinţa publicului ea intră în vigoare) situaţiilor juridice.

Principiile dreptului comunitar

Există dispoziţii legale care prevăd că UE se întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre.

Principiul respectării dreptului la apărare

Dreptul la apărare trebuie să fie asigurat şi în privinţa dreptului de asistenţă

din partea autorităţilor naţionale şi a dreptului de asistenţă şi reprezentare

legală în legătură cu care există privilegiul profesional legal.

Principiul dreptului la apărare trebuie să călăuzească procedura

în faţa organelor comunitare de justiţie.

Principiul autorităţii de lucru judecat

Dacă o sancţiune este aplicată de 2 ori pentru acelaşi act, într-o procedură diferită,

dar potrivit unor reguli având scopuri diferite, se consideră că principiul este respectat.

Este necesar ca faptele incriminate să se fi produs pe teritoriul comunitar

şi procedurile respective să fie introduse în faţa instanţelor aflate în cadrul acestuia.

Principiul certitudinii juridice

Obligaţia ce revine autorităţilor publice de a asigura ca legea să fie uşor de stabilit de către aceia cărora li se aplică şi ca aceştia să poată să prevadă existenţa ei, ca şi modul în care ea va fi aplicată şi interpretată.Domeniile în care este necesar ca principiul certitudinii juridice să se impună cu deosebire, privesc termenele şi durata prescripţiei, protecţia drepturilor dobândite, neretroactivitatea şi imediata aplicare a legii, legitima apărare faţă de măsurile legislative, folosirea unei limbi inteligibile.

Principiul egalităţii exclude discriminarea

Se interzice discriminarea între sexe, discriminarea pe motive de naţionalitate,

bazate pe sex, origine etnică ori rasială, religie ori credinţă, handicap,

vârstă sau orientare sexuală. Principiul nediscriminării se aplică tuturor

relaţiilor juridice care pot fi statornicite pe teritoriul comunitar

în virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde îşi produc efectele.

Principiul proporţionalităţii

presupune ca legalitatea regulilor comunitare să fie supusă condiţiei

ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare obiectivului legitim urmărit de aceste reguli.

Principiul loialităţii este consacrat de tratat şi promovat de Curtea de justiţie.

presupune că statele membre vor lua toate măsurile corespunzătoare,

indiferent dacă sunt generale sau speciale, pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor

ce rezultă din Tratat ori din acţiunile întreprinse de instituţiile Uniunii.

Statele membre se vor abţine de la orice măsură care ar periclita obiectivele Uniunii.

Personalitatea juridică a Uniunii Europene

UNIUNEA EUROPEANĂ: uniune de state rezultată dintr-o grupare voluntară şi având drept obiectiv crearea unei colectivităţi. Uniunea Europeană este rezultatul voinţei libere şi egale a statelor de a crea o grupare. Acestea au folosit în acest scop mijloacele clasice ale dreptului internaţional: încheierea de tratate semnate şi ratificate. Uniunea Europeană actuală este produsul unui proces istoric complex bazat, la început, pe voinţa a şase state de a crea o grupare.