Drept Penal

Drept penal. Parte generala

Sanctiunea- este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei sau sanctiunii este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Sancţiunile reprezintă o instituţie de bază a dreptului penal, care alături de instituţia infracţiunii şi cea a răspunderii penale, formează pilonii sistemului de drept penal.

Sanctiunea este o măsură de constrângere, şi un mijloc de reeducare, prevăzută de legea penală şi aplicată de către instanţa de judecată

infractorului, având ca scop prevenirea săvârşirii de infracţiuni.

Caracterele sancţiunilor de drept penal:

- Sancţiunile penale sunt prevăzute în norme penale ;

- se aplică numai de organele penale;

- Au caracter retributiv, represiv, implicând restrângerea drepturilor persoanei care a săvârşit fapta interzisă de norma penală;

- Au ca scop prevenirea săvârşirii de noi fapte infracţionale;

- Sunt necesare pentru apararea valorilor sociale şi sunt inevitabile in momentul la care s-a stabilit raspunderea penala a faptuitorului.

Trasaturile pedepsei sau sanctiunii

Trăsăturile pedepsei sunt următoarele:

a) pedeapsa este o măsură de constrângere, o măsură de represi¬une, de privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune.

Pedeapsa este o măsură de constrângere, de represiune pentru cel care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, ea implică o suferinţă, anumite restrângeri ale drepturilor civile, sau chiar anumite privaţiuni de bunuri şi de libertate.

b) pedeapsa este un mijloc de reeducare, prin intermediul său tinzându-se la formarea unei noi atitudini faţă de valorile sociale ocrotite. Pedeapsa are în acest sens şi un rol preventiv faţă de acele persoane care nu au săvârşit o infracţiune. Prin aplicarea pedepsei nu se urmăreşte exclusiv reprimarea infractorului, pedeapsa are totodată şi un puternic rol şi efect educativ de împiedicare a repetării conduitei antisociale şi de îndreptare a condamnatului. Reeducare ca finalitate a pedepsei poate fi considerată ca realizată dacă conştiinţa condamnatului s-a însănătoşit din punct de vedere moral şi social , şi sunt serioase probabilităţi că el nu va mai săvârşi o nouă infracţiune

c) pedeapsa este prevazuta de lege si este un mijloc de constrângere statală Pedeapsa nu poate fi aplicată decât de către stat şi în numele societăţii Numai statul, ca exponent al societăţii este îndrituit să exercite - prin organele sale- acţiunea penală in vederea tragerii la răspundere a infractorului.

d) pedeapsa se aplică numai în cazul comiterii unei infracţiuni şi nu¬mai de către instanţele judecătoreşti. Nu există pedeapsă în general ,ci numai pedeapsă, ca sancţiune prevăzută pentru o infracţiune. Ea poate fi pusă în aplicare doar după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Aplicarea unei pedepse este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, ca organe specializate ale statului

e) pedeapsa se aplică infractorului, ea neputând fi aplicată decât celui vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, adică săvârşirea cu vinovăţia. Pe¬deapsa are caracter personal nefiind pasibil de pedeapsa decât subiectul activ al infracţiunii(autor, instigator sau complice)„ iar în caz de deces al condamnatului înainte de executarea pedepsei , se stinge odată cu viaţa lui nefiind transmisibilă.

f) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Prin această trăsătură se realizează funcţia de apărare socială înpotriva infracţiunilor pe care o are dreptul penal. Prin efectul exemplarităţii pedeapsa atenţionează pe toţi ceilalţi subiecţi de drept care ar fi tentaţi să săvârşească o infracţiune convingându-i de posibilitatea ca, în condiţiile în care ar săvârşi o faptă similară, să li se aplice o pedeapsă de aceeaşi natură.

Pedepsele principale se pot aplica singure şi întotdeauna o infracţiune va fi sancţionată legal cu o pedeapsă principală Pedeapsa principala se poate aplica singură infractorului fără să fie condiţionată de aplicarea altor sancţiuni de drept penal sau însoţite de alte pedepse complimentare, accesorii, şi de alte sancţiuni de drept penal.

Pedepsele principale sunt:

a) detenţiunea pe viaţă;

b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;

c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei.”

Detenţiunea pe viaţă constă în lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vieţii lui, având caracter perpetuu.

Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută, de regulă alternativ cu pedeapsa închisorii până la 25 de ani şi ca pedeapsă unică în două cazuri: genocid săvârşit în timp de război şi tratamente neomenoase, săvârşite în timp de război.

Această sancţiune nu se va aplica însă, dacă:

- la data pronunţării hotărârii de condamnare infractorul are împlinită vârsta de 60 de ani, caz în care i se va aplica pedeapsa închisorii de 25 de ani;

- Infractorul este minor, caz în care i se va aplica pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.

Închisoarea reprezintă lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea lui într-un mediu închis, supus unui regim de viaţă şi de muncă impus.

Pedeapsa închisorii, odată aplicată, implică izolarea de societate, familie şi mediul obişnuit de viaţă al condamnatului. Această pedeapsă are avantajul că poate fi revocată şi adaptată, îmbinând constrângerea cu reeducarea. Poate fi prevăzută fie singură, fie alternativ cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt: 15 zile şi 30 de ani.

Amenda este o pedeapsă pecuniară şi reprezintă suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească în contul statului.

Fiind o pedeapsă principală, amenda se trece în cazierul judiciar, constituind antecedent penal. Amenda se caracterizează prin faptul ca este adaptabilă, remisibilă, aplicându-se faptelor cu pericol social redus. Aceasta trebuie stabilită în aşa fel încât să nu pună infractorul în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile de întreţinere, creştere sau învăţătură faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa. Amenda este prevăzută ca pedeapsă unică pentru un număr foarte mic de infracţiuni, însă pentru un număr mare de infracţiuni este

prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 2 ani.

Pedepsele complementare sunt acele pedepse care se pot dispune alături de pedeapsa principală. Ele au rol de a completa represiunea, de aceea ele sunt aplicabile numai pe lângă o pedeapsă principală având rol de constrângere, reeducare şi exemplaritate.

În dreptul penal român, pedepsele complementare se împart în două categorii:

- interzicerea unor drepturi;

- degradarea militară.