Drept Penal Special

Latura subiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului faţă de materialitatea faptei şi de urmările acesteia, pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.

a) Vinovăţia ca element al laturii subiective, constă în poziţia subiectivă a subiectului infracţiunii faţă de faptă şi rezultatul faptei sale.

- vinovăţia ca element subiectiv poate fi prevăzută sub forma intenţiei, culpei sau a praeteritenţiei.

Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. În cazul săvârşirii faptei cu intenţie indirectă, infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

În cazul culpei cu previziune, făptuitorul prevede posibilitatea producerii rezultatului periculos, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce. În cazul culpei simple, făptuitorul nu prevede posibilitatea producerii rezultatului, prin acţiunea sau inacţiunea sa, deşi putea şi trebuia să prevadă această posibilitate.

Fapta este săvârşită cu praeterintenţie, când făptuitorul urmăreşte producerea unui anumit rezultat, dar se produce un rezultat mai grav pe care trebuia şi putea să-l prevadă.

- vinovăţia ca element al conţinutului infracţiunii trebuie prevăzută în conţinutul juridic al fiecărei infracţiuni.

b) Mobilul ca element al laturii subiective.

Orice acţiune sau inacţiune prevăzută de legea penală este precedată şi determinată de un impuls anterior - constând într-o necesitate, dorinţă, pasiune, sentiment, etc. care a inspirat făptuitorului ideea de a o comite. Acesta este mobilul (motivul) infracţiunii.

În cele mai multe cazuri, mobilul nu constituie un element necesar pentru existenţa infracţiunii, considerându-se că prezenţa vinovăţiei este suficientă pentru a se atribui faptei pericolul social al unei infracţiuni.

c) Scopul - componentă a laturii subiective.

Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de făptuitor, prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii.

Existenţa elementelor laturii subiective nu poate fi presupusă, ea trebuie dovedită întotdeauna.

Dacă o infracţiune se comite cu intenţie, trebuie să se facă dovada că fapta concretă luată în considerare s-a săvârşit cu intenţie, eventuala existenţă a culpei nefiind relevantă. De asemenea, dacă legea cere ca infracţiunea să se comită cu intenţie directă, trebuie să se probeze existenţa acestei modalităţii a intenţiei, intenţia indirectă nereprezentând în cazul dat, nici un interes.

Infracţ. continuată există atunci când în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, făptuitorul săvârşeşte, la intervale de timp diferite, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Pentru ca o infracţiune să fie considerată continuată, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii:

- aceeaşi persoană să săvârşească mai multe acţiuni sau inacţiuni;

- acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite la intervale de timp;

- unirea tuturor acţiunilor sau inacţiunilor în cadrul aceleiaşi hotărâri infracţionale;

- fiecare act de executare realizează conţinutul juridic al aceleiaşi infracţiuni.

Determinarea efectelor prezintă următoarea importanţă:

- de la momentul epuizării începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale (art. 122 alin. ultim Cod penal);

- în funcţie de momentul epuizării se stabileşte incidenţa unui act de clemenţă;

- aplicarea legii penale care va fi în vigoare în momentul epuizării;

- se stabileşte incidenţa legii penale în raport cu vârsta făptuitorului.

Acest tip de infracţiune nu poate fi posibilă la infracţiunea din obicei şi din culpă.

Pedeapsa pentru infracţiunea continuată se aplică într-o singură etapă şi va avea ca limită minimă, minimul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar ca maxim special, pedeapsa la care se poate ajunge prin depăşirea maximului special cu 3 ani ori cu 5 ani când pedeapsa este închisoarea sau o pătrime din maximul special când pedeapsa este amenda.

Tentativa este forma infracţiunii ce constă, aşa cum prevede în art. 20 al. 1 Codul penal, în "punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul".

a) Condiţiile tentativei.

Pt exist tentativei trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- prima condiţie este de ordin subiectiv şi presupune ca făptuitorul să fi luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune;

- a doua condiţie este de ordin obiectiv şi cere ca făptuitorul să fi depăşit faza actelor pregătitoare şi să fi trecut la actele de executare propriu-zise;

- întreruperea executării şi neproducerea rezultatului, pentru o formă a tentativei, ori executarea este dusă până la capăt şi rezultatul nu se produce pentru alte forme ale acesteia.

b) Felurile tentativei.

Tentativa se clasifică:

1. după criteriul gradului de realizare a acţiunii:

- tentativa întreruptă (imperfectă/simplă) constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care se întrerupe şi rezultatul nu se produce.

- tentativa terminată (perfectă) constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi o infracţiune, executare care a fost dusă până la capăt, iar rezultatul nu se produce.

Tentativa terminată poate fi atât proprie cât şi improprie.

2. după criteriul cauzelor care determină neproducerea rezultatului:

- tentativa proprie - cauza care determină neproducerea rezultatului se poate situa în orice moment, dar până la producerea rezultatului.

Tentativa proprie terminată există atunci când mijloacele folosite sunt apte şi suficiente să producă rezultatul periculos al faptei, dar acesta nu se produce. Este posibilă numai la infracţiunile de rezultat.

- tentativa improprie - cauza care împiedică producerea rezultatului se situează în timp anterior începutului executării acţiunii.

Tentativa improprie terminată constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care este realizată în