Dreptul Afacerilor

1. Definiti notiunea de drept comercial.

Dreptul comercial poate fi definit ca reprezentând un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile considerate de lege ca fiind fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant.

2. Obiectul dreptului comercial.

În concepţia clasică a dreptului comercial există două sisteme care permit determinarea obiectului dreptului comercial: sistemul subiectiv şi sistemul obiectiv.

În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor.

În sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

În concluzie, dreptul comercial are ca obiect normele juridice care reglementează faptele de comerţ şi comercianţii, norme care aparţin dreptului privat ca şi normele dreptului civil.

3. Izvoarele dreptului afacerilor.

Izvoarele normative

Izvoarele formale de drept comercial sunt: Constituţia României, Codul comercial, legile comerciale speciale şi în subsidiar, Codul civil şi legile civile speciale.

Constituţia României. Legea fundamentală a ţării reglementează principiile de organizare a activităţii economice. Astfel, potrivit art. 134 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Este reglementat, de asemenea, la nivel constituţional, dreptul de proprietate, fundament al activităţii economice.

Codul comercial român în vigoare de la 1 septembrie 1887, constituie actul normativ de bază al activităţii comerciale, cuprinzând norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale etc. El conţine norme juridice care reglementează instituţii proprii dreptului comercial (faptele de comerţ, comerciantul, contractul de comision etc.), norme care instituie derogări de la Codul civil (ex: solidaritatea codebitorilor), precum şi norme care dezvoltă instituţii ale Codului civil (contractul de vânzare-cumpărare, contractul de mandat etc.).

Legile comerciale speciale. Deşi în art. 1 C. com. Nu se vorbeşte decât de „legea de faţă”, nu toate normele de drept comercial sunt cuprinse în Codul comercial. Au fost adoptate, în special după 1990, o serie de legi comerciale speciale, care ocupă un loc tot mai important între izvoarele formale ale dreptului comercial.

Actele normative emise după 1990 se clasifică în:

1 Legi stricto sensu;

2 Decrete-legi;

3 Ordonanţe de urgenţă ale guvernului;

4 Ordonanţe ale guvernului;

5 Hotărâri ale guvernului;

6 Norme, regulamente şi ordine adoptate sau emise de organele competente.

Codul civil şi legile civile speciale. Codul civil constituie, conform art. 1 C. com., izvorul subsidiar al dreptului comercial. În realitate, însă, izvorul subsidiar al acestei ramuri de drept îl reprezintă legile civile, respectiv Codul civil şi legile civile speciale.

Convenţiile internaţionale. Dezvoltarea comerţului internaţional a obligat statele să remedieze dificultăţile apărute datorită diversităţii reglementărilor interne cu privire la comerţ. În acest scop au fost utilizate două procedee principale:

1 Suprapunerea peste reglementările interne, care rămân în vigoare, a unor reglementări internaţionale uniforme, care se aplică numai în raporturile comerciale internaţionale;

2 Uniformizarea normelor juridice, atât pe planul relaţiilor internaţionale, cât şi pe planul legislaţiei naţionale a fiecăruia dintre statele care au ratificat convenţia.

. Izvoarele interpretative. Rolul izvoarelor interpretative este, de a servi interpretării actelor normative sau a voinţei părţilor în raporturile juridice comerciale. Fac parte din această categorie uzanţele comerciale, doctrina şi jurisprudenţa.

Uzanţele comerciale. Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regulă de conduită născută din practica socială, folosită vreme îndelungată şi respectată ca o normă juridică obligatorie. Dacă nu există uzuri normative, doctrina recunoaşte uzurile interpretative, convenţionale, care devin aplicabile prin voinţa părţilor în anumite contracte individuale.