Dreptul Muncii

Răspunderea disciplinară - Incălcarea cu vinovăţie de către persoanele incadrate in muncă anormelor legale, regulamentului intern, contractului individual de munca sau contractului colectiv de munca aplicabil, ordinelor si dispozitiilor legale ale conducatorilor ierarhici şi, deci, a disciplinei muncii, constituie o abatere disciplinară. Această abatere atrage răspunderea disciplinară şi, ca urmare, aplicarea unor sancţiuni disciplinare, in scopul de a constrange şi reeduca pe cel vinovat pentru adoptarea unei atitudini corecte faţă de muncă prevenind, totodată, pe ceilalţi membri ai colectivului asupra consecinţelor unor comportări negative la locul de muncă. In situaţia in care, in acelaşi timp, nesocotirea disciplinei muncii cauzează pagube materiale unităţii, ori constituie şi o incălcare a raporturilor de drept administrativ sau prezintă un pericol social mai grav, la răspunderea disciplinară se adaugă, după caz, o răspundere materială, contravenţională sau chiar penală. de asigurare a disciplinei muncii, ea constituie, totodată, una din formele răspunderii juridice. Incheierea contractului de muncă implică indatorirea părţilor de a respecta, in mod ferm, orice norme generatoare de obligaţii de serviciu, cuprinse in Codul Muncii, alte acte normative, in regulamentul de ordine interioară sau in regulamentul de organizare şi funcţionare, in instrucţiunile şi dispoziţiile organelor de conducere ale unităţii şi, acolo unde este cazul, in statutele disciplinare. Subiectul referitor la răspunderea disciplinară tratează, pe langă trăsăturile, elementele constitutive şi cumulul răspunderii disciplinare cu alte forme ale răspunderii juridice şi sancţiunile disciplinare, cu clasificarea lor şi procedura aplicării şi executării acestora, inclusiv căile de atac şi reabilitarea salariaţilor sancţionaţi disciplinar.

Termenul de disciplină provine din limba latină „disciplina”, care inseamnă sistem, regulă, principii morale, bună randuială şi, totodată, de instruire, şcoală, invăţătură, ştiinţă, deprindere. Noţiunea de disciplină poate fi examinată sub cele 3 aspecte principale:

1) disciplina = ansamblul normelor sau regulilor stabilite pentru o colectivitate umană, organizată intr-o anumită structură, in vederea desfăşurării in condiţii de eficienţă, a unei activităţi specifice (disciplină financiară, sportivă, a muncii, militară etc.)

2) discilpna – obligaţia de a respecta regulile sau normele dinainte stabilite

3) disciplina - o stare de ordine care se realizează, in desfăşurarea unei activităţi în concordanţa dintre normele sau regulile stabilite şi conduita umană.

Obligaţia de a respecta disciplina muncii are un caracter complex, incorporand atat indatoririle de serviciu ce revin salariatului, cat şi pe cele care vizează respectarea normelor de comportare in colectivul de muncă sau, in anumite cazuri, de excepţie, chiar şi in afara lui.

Disciplina muncii are un caracter autonom, deosebindu-se de alte categorii ale disciplinei (financiară, contractuală etc.).

Literatura juridică clasifică căile de infăptuire a disciplinei muncii in două categorii:

1. căile cu caracter organizatoric, preventiv şi stimulativ: participarea salariaţilor la organizarea, conducerea şi controlul activităţii in unităţi; asigurarea, pe această cale, a măsurilor educative şi preventive, de natură să conducă la respectarea disciplinei in muncă; cointeresarea morală şi materială. Acestea sunt căile principale de infăptuire a disciplinei muncii.

2. căile cu caracter sancţionator (sancţiunile). Sancţiunile sunt incorporate in insăşi instituţia juridică a răspunderii disciplinare. Pe de altă parte, reglementarea lor constituie un mijloc eficient de prevenire a abaterilor de la disciplina muncii, iar, pe de altă parte, sancţiunile se aplică numai in cazul săvarşirii unor astfel de fapte ilicite. Ele restabilesc, in acest caz, ordinea disciplinară incălcată. Latura sancţionatoare a disciplinei muncii se situează pe o treaptă secundară, ca importanţă şi frecvenţă.

Persoana care comite o abatere trebuie să fie parte intr-un contract de muncă. In lipsa unui contract de muncă - a unor raporturi juridice preexistente -nu poate exista răspundere disciplinară.

O altă condiţie necesară pentru existenţa răspunderii disciplinare o reprezintă existenţa unei fapte ilicite.

Săvarşirea faptei să conducă la producerea unui rezultat de natură a pune in pericol desfăşurarea in bune condiţii a activităţii in unitatea respectivă. De asemenea, rezultatul dăunător trebuie să fie consecinţa faptei ilicite săvarşite ce urmează a fi sancţionată disciplinar şi nu al altei fapte.

Răspunderea disciplinară se caracterizează prin următoarele trăsături:

1). dacă abaterea disciplinară a fost săvarşită, constatandu-se existenţa ei, răspunderea disciplinară este de gen sancţionatorie, dar şi preventivă şi educativă. Persoanei vinovate i se aplică o pedeapsă cu caracter precumpănitor moral sau material in funcţie de gravitatea abaterii săvarşite. Această pedeapsă se reflectă in planul conştiinţei şi al atitudinii celui sancţionat ca o constrangere morală sau ca o privaţiune materială, de natură să-l reţină pe viitor de la comiterea altor abateri. Prin aceasta, răspunderea disciplinară se aseamănă cu răspunderea penală sau contravenţională şi se deosebeşte de răspunderea materială.

2). este de natură contractuală pentru că numai incheierea contractului individual de muncă are ca urmare şi asigurarea indeplinirii de către salariat a obligaţiei de a respecta toate regulile care configurează disciplina muncii. Legătura directă dintre contractul individual de muncă şi răspunderea disciplinară determină şi limitele aplicării ei.

3). are un caracter exclusiv personal; caracterul intuitu personae al contractului individual de muncă face imposibilă răspunderea disciplinară pentru fapta altuia sau o transmitere a acesteia asupra moştenitorilor salariatului.

Răspunderea disciplinară este o formă de răspundere independentă de toate celelalte forme ale răspunderii juridice.

Unicul temei al răspunderii disciplinare, condiţie necesară şi suficientă a declanşării ei este abaterea disciplinară.

Articolul 201 al Codului muncii reglementează că Disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu prezentul cod, cu alte acte normative, cu convenţiile colective, cu contractele colective şi cu cele individuale de muncă, precum şi cu actele normative la nivel de unitate, inclusiv cu regulamentul intern al unităţii.

Conform art.202 Disciplina de muncă se asigură în unitate prin crearea de către angajator a condiţiilor economice, sociale, juridice şi organizatorice necesare prestării unei munci de înaltă productivitate, prin formarea unei atitudini conştiente faţă de muncă, prin aplicarea de stimulări şi recompense pentru muncŕ conştiincioasă, precum şi de sancţiuni în caz de comitere a unor abateri disciplinare.

Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare:

a) avertismentul;

b) mustrarea;

c) mustrarea aspră;

d) concedierea (în temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit.g)-r).

Condorm articolul 206 prevede interzicerea aplicării amenzilor şi altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă, precum şi faptul că pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decît o singură sancţiune. La aplicarea sancţiuni disciplinare angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea încălcării disciplicare şi alte circumstanţe obiective.

Pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor.

În funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-şi explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele şi justificările pe care le consideră necesare.

Sancţuinea disciplinară se aplică imediat, darn u maitîrziu de o lună de la data constatării abaterii disciplinare şi nu poate fi aplicată mai după 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare. iar în urma reviziei sau a controlului activităţii economico-financiare – după expirarea a 2 ani de la data comiterii. În termenele indicate nu se include durata desfăşurării procedurii penale.

Sancţiunea disciplinară se aplică de organul care are attribute de angajare a salariatului, iar acei salariaţi care paortă răspundere conform statutelor sau regulamentelor disciplinare, preucm şi altor acte normative li se pot aplica sancâiuni disciplinare şi de organelle ierarhic supeioare.