Dreptul Muncii

1. Notiunea si trasaturile raspunderii disciplinare

Noţiune: Salariaţii răspund patrim, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pt pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în leg cu munca lor. Răsp patrim e una reparatorie, ca şi cea civilă ori cea materială. Ea este patrim deoarece salariatul care a produs o pagubă angajatorului va fi obligat, cu bunurile aparţinând patrimoniului său (în primul rând cu salariul) să acopere acel prejudiciu, reîntregind patrimoniul afectat. răsp patrim a salariaţilor este o formă a răspunderii juridice şi constă în obligaţia acestora de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în leg cu munca lor.

Trăsături:

- răsp disciplinară este de natură contractuală deoarece numai încheierea CIM atrage obligativitatea de a respecta toate regulile de către salariat.

- Caracterul intuitu presonae al CIM face imposibil jur o transmitere a ac răspunderi asupra moştenitorilor, şi nicio răspundere disciplinară pt fapta altuia

- Persoanei vinovate i se aplică o pedeapsă, în principal moral sau material, în fţie de gravitatea abaterii, care se reflectă ca o constrângere morală sau ca o privaţiune materială, de natură să-l reţină pe viitor de la comiterea unor abateri.

- este condiţionată de existenţa raportului juridic de muncă dintre salariatul răspunzător şi angajatorul păgubit, raport juridic care îşi are izvorul în contractul individual de muncă. Este deci o răsp contractuală.

- la baza răspunderii patrimoniale stă vinovăţia (culpa) celui în cauză. În cadrul ei nu funcţionează, ca regulă, prezumţia de culpă, care îndeplineşte însă un rol important la răsp civilă contractuală şi delictuală. Prin excepţie, pt lipsurile cantitative în gestiune operează o prezumţie simplă de vinovăţie a gestionarului.

- răsp patrim în cadrul rap. jur. de muncă este o răsp individuală; ea exclude, în principiu, solidaritatea, spre deosebire de raporturile juridice civile în cadrul cărora aceasta operează în temeiul unor prevederi legale şi, adeseori pe baza clauzelor stipulate de părţi. În dreptul muncii, atunci când răsp pt un anumit prejudiciu este plurală, ca urmare a participării mai multor persoane la producerea lui, obligaţiile de reparare a pagubelor sunt de regulă conjuncte uneori subsidiare şi comune, nu solidare. In acest mod se asigură o protecţie a salariatului, evitându-se ca el să fie pus - ca urmare a solidarităţii - în situaţia de a fi urmărit pt o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv cauzat din vina sa.

- reglementarea răspunderii patrim prin norme legale imperative; modificarea ei prin clauze ale contractului de muncă, derogatorii de la lege în defavoarea salariatului, este inadmisibilă.

- răsp patrim este o răsp integrală, nu numai pt dauna efectivă şi actuală (damnum emergens), ci şi pt foloasele nerealizate (lucrum cessans), spre deosebire de răsp materială care este limitată (numai în ceea ce priveşte damnum emergens). Dar, asemenea răspunderii civile contractuale, salariatul raspunde numai pt prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era previzibil la mom încheierii CIM - afară de prejudiciul ce provine din culpa sa gravă asimilată dolului, când va răspunde şi pt cel previzibil.

- răsp patrimonială, spre deosebire de răsp civilă (contractuală), prezintă un caracter limitat sub aspectul executării silite, care se efectuează, de regulă, numai asupra unei cote din salariu.

2. Cauzele neraspunderii disciplinare

Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în leg cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM sau CCM aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Exista 2 situaţii în care răsp disciplinară nu poate fi angajată, când nu sunt întrunite toate elem constitutive ale abaterii şi când sunt întrunite toate elementele, anumite împrejurări specifice existente în momentul săvârşirii ei duc la concluzia că, în realitate, conduita autorului nu are caracter ilicit, antisocial, că acesta nu este vinovat şi că se impune exonerarea de răspundere.

Cauzele de exonerare sau de neresponsabilitate sunt: - legitima apărare; - starea de necessitate; - constrângerea fizică sau constrângerea morală; - cazul fortuit; - forţa majoră; - eroarea de fapt; - executarea ordinului de serviciu emis în mod legal. Majoritate acestor cauze de exonerare sunt prevăzute în codul penal, şi se aplică prin analogie şi răspunderii disciplinare.

În ceea ce priveşte situaţia în care se execută un ordin ilegal, emis încălcarea normelor juridice privind competenţa organului emitent, conţinutul şi forma ordinului respectiv, executarea nu-l exonerează pe salariat de răspundere disciplinară.

3. Abaterea disciplinara si temeiul unic al raspunderii disciplinare

Abaterea disciplinară = o faptă în leg cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contr indiv de muncă, contr colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Săvârşirea abaterii disciplinare reprez condiţia necesară şi suficientă, temeiul unic al răspunderii disciplinare.

Pt declanşarea răspunderii disciplinare este necesar ca un salariat să fi săvârşit o abatere de la disciplina muncii.

O faptă pt a fi considerată abatere disciplinară treb să întrunească urm elem:

- Obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de relaţiile sociale de muncă, de ordinea şi disciplina în procesul muncii.

- Subiectul abaterii disciplinare este intotdeauna o pers care are calitatea de salariat- subiect calificat.

- Latura obiectivă constă într-o faptă prin care se încalcă obligaţiile rezultate din contr indiv de muncă, regulamentul de ordine interioară, fisa postului etc. Fapta poate fi comisivă, constând într-o acţiune prin care se încalcă o obligaţie de a nu face sau omisivă, prin neîndeplinirea unei obligaţii de a face. Abaterea disciplinară poate să constea într-o sg faptă, săvârşită dintr-o dată, ori dintr-o faptă continuă.

- Latura subiectivă sau vinovăţia constă în atitudinea psihică negativă a subiectului faţă de fapta sa. Abaterile pot fi săvârşite cu intenţie sau din culpă. Intenţia: - directă - când subiectul prevede şi voieşte efectul dăunător al faptei sale; - indirectă când prevede efectul dăunător, fără a-l dori, acceptând totuşi producerea lui. Culpa: usurinţa când se prevede efectul, dar se speră fără temei că se va putea evita, nesocotinţa, cînd subiectul nu prevede efectul, deşi putea sau trebuia să-l prevadă.

Fapta ilicită se impune să se afle într-o leg cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar. Dacă sunt probate elmentele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia, rezultatul dăunător şi legătura cauzală se prezumă.