Dreptul Uniunii Europene

- La 22 decembrie 1972, la Bruxelles, are loc semnarea Tratatului de aderare a Marii Britanii, Irlandei, Norvegiei şi Danemarcei la Comunităţile Europene. Tratatul intră în vigoare la 1 ianuarie 1973. Norvegia n-a aderat la Comunităţi deoarece n-a ratificat Tratatul, ca urmare a referendumului negativ din 24 septembrie 1972.

▪Doctrina juridică a denumit aderarea celor trei state ca fiind o ,, primă lărgire a Comunităţilor Europene ,,

▪Prin această ,,primă lărgire s-a consacrat principiul că aderarea se realizează fără repunerea în cauză a sistemului,, adică acceptarea sistemului comunitar în ansamblul său incluzând şi legislaţia adoptată de instituţiile Comunităţilor - A doua lărgire a Comunităţilor Europene a fost iniţiată de Grecia care a cerut aderarea la 12 iunie 1975, ea a fost admisă la 1 ianuarie 1981 .- Cu Spania şi Portugalia, care au formulat cereri de aderare la 28 martie, respectiv, 28 iulie 1977, şi care au fost admise de 1 ianuarie 1986, Comunităţile Europene numărau în 1986, 12 state membre. - În 1985 au fost semnate Tatatele de aderare ale Spaniei şi Portugaliei la C.E., care au intrat în vigoare la 01.01. 1986. Aceasta reprezintă a III-a lărgire a C.E.

- La 7 februarie 1992 cei 12 membri ai Comunităţilor Europene au semnat la Mastricht Tratatul privind instituirea Uniunii Europene, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. - Uniunea europeană, potrivit Tratatului de la Mastricht, este întemeiată pe următorii piloni sau fundamente: - Comunităţile – primul pilon; - Politica externă şi de securitate comună – P.E.S.C. - al doilea pilon; - Cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne - J.A.I. - al treilea pilon. - Uniunea europeană – potrivit TMs., nu are personalitate juridică, nu are capacitatea de a se angaja ca atare pe plan extern faţă de state terţe, nu are competenţa de a încheia tratate, ea se poate angaja numai în plan politic . Comunităţile îşi păstrează personalitatea lor juridică putând să se angajeze şi să angajeze statele

membre în acorduri internaţionale . - Uniunea europeană dispune de un cadru instituţional unic, constituit în principal dintr-o singură instituţie care este cu adevărat instituţia Uniuii, respectiv, Consiliul european, care impulsionează dezvoltarea Uniunii şi defineşte orientările politicii generale.

Prin urmare sistemul instituţional unic al Uniunii Europene este format din instituţiile comunitare (Consiliul Comunităţilor Europene, devenit prin Tratatul de la Mastricht Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul european, Comisia europeană, Curtea de justiţie) şi Consiliul european.

- La reuniunea Consiliului European de la Edinburg din decembrie 1992, s-a hotărât ca de la începutul anului 1993 pot începe negocierile de aderare cu Austria, Finlanda şi Suedia. În acelaşi an, în noiembrie, Norvegia a înaintat cerere de aderare, dar a retras-o în urma unui referendum negativ. Aderarea celor trei ţări la U.E. a devenit efectivă la 1 ianuarie 1995. Prin această a IV-a lărgire dată U.E. numără 15 state membre

6. Actul Unic European

- Actul unic a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie şi la Haga la 28 februarie 1986 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. În Actul Unic European se regăsesc, în mare parte, cele trei categorii de măsuri - eliminarea frontierelor fizice, tehnice şi fiscale - precizate în Carta Albă. În acest context, piaţa internă, a fost preconizată să asigure :

- o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciiilor şi capitalului este asigurată în conformitate cu dispoziţiile Tratatului ;- politica socială (articolele 21 şi 22, prin care A.U.E. introduce în Tratatul C.E.E. art. 118 A şi art. 118 B );

- coeziunea economică şi socială (Titlul V, articolele 130 A la 130 E, titlu nou adăugat în Tratatul C.E.E. în partea a treia referitoare la ,,Politica Comunităţii); - cercetarea ştiinţifică şi tehnologică (tilu VI, articolele130F la 130 Q, titlu nou adăugat în Tratatul C.E.E. în partea a treia referitoare la ,,Politica Comunităţii);

- mediul înconjurător (titlu VII, articolele 130 R la 130 T, titlu nou adăugat în Tratatul C.E.E. în partea a treia referitoare la ,,Politica Comunităţii).

8. Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam reprezintă, după A. U. E. şi Tratatul de la Mastricht , cea de-a treia revizuire importantă a Tratatelor comunitare. Acesta a fost semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam, urmare a conferinţei interguvernamentale deschisă la Torino la 29 martie 1996. Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Noul Tratat cuprinde trei părţi:

-a. Modificări de fond aduse tratatelor,

- b. Simplificare,

- c. Prevederi generale şi finale.

a. Dispoziţiile Tratatului privesc, în principal: instituţiile comunitare, principiile funndamentale şi politicile comunitare.

În privinţa instituţiilor remarcăm:

▪ a fost întărit considerabil rolul Parlamentului European prin stabilirea unui plafon pentru numărul membrilor săi - avîndu-se în vedere lărgirea Uniunii - în sensul că acesta nu va putea depăşi şapte sute (art. 189 din Tratatul C.E.); acest lucru impune şi o modificare a legislaţiilor naţionale privind alegerea Parlamentului European. ▪s-au înlocuit unele proceduri de decizie cu procedura codeciziei, în principal în domeniul pieţei interne

▪ Curtea de Justiţie a primit noi competenţe: - în cadrul reglementărilor din Titlul IV din Tratatul C.E. privind vizele, azilul, imigrarea şi alte politici referitoare la libera circulaţie a persoanelor materia reglementată de dispoziţiile articolelor 29-42 din T.U.E. privind cooperarea în domeniul poliţiei şi al justiţiei în materie penală, şi ale articolului 6 par. 2 T.U.E, referitor la controlul activităţii instituţiilor în domeniul respectării drepturilor fundamentale, în măsura în care cele două Tratate prevăd această competenţă. ▪ Curtea de conturi, potrivit art. 5 T.U.E. ca şi Parlamentul European, Consiliu, Comisia Europeană şi Curtea de Justiţie, dobândeşte statutul de instituţie comunitară.