Întrebări și răspunsuri Drept

1. SISTEMUL DREPTULUI.CONCEPT.COMPONENTE.

DEFINIREA CONCEPTULUI „DREPT”

In dreptul român contemporan termenul de drept este folosit în sens juridic sub două aspecte:

De drept obiectiv 2.De drep subiectiv –

In concluzie, putem defini dreptul ca fiind sistemul normelor de conduită datorate sau recunoscute de puterea de stat, norme care orientează comportamentul uman, în conformitate cu valorile sociale ale societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice a căror respectare este asigurată la nevoie de forţă, de constrângere, a puterii publice.

SISTEMUL DREPTULUI

Ansamblul normelor de drept aflate în vigoare la un moment dat, având un conţinut logic şi coerent, formează sistemul de drept al unui stat.

COMPONENTELE SISTEMULUI DREPTULUI

Aceste componente se stabilesc în funcţie de anumite criterii:Obiectul reglementării juridice;Metoda de reglementare

In raport de aceste criterii distingem între ramuri de drept, instituţii juridice, categorii juridice şi ordine juridice.

Ramura dreptului civil cuprinde mai multe instituţii juridice:instituţia persoanelor fizice şi juridice;instituţia obligaţiilor civile; instituţia drepturilor reale; instituţia contractelor speciale

In ramura dreptului comercial se regăseşte instituţia dreptului societăţilor comerciale, reglementată distinct prin legi speciale cum sunt:Legea 31/1990 privind societăţile comerciale; OG 199/2006 privind instituţiile de credit; OG 52/1997 privind societăţile de leasing.

Categoria juridică se aplică asupra unui obiect determinat pentru a putea desemna un anumit ansamblu de persoane, de drepturi, de fapte juridice pe care înţelegem să le grupăm într-o asemenea categorie: categoria actelor juridice civile;categoria faltelor de comerţ; categoria persoanelor având calitatea de funcţionar public.

Ordinea juridică este formată dintr-un ansamblu de instituţii juridice, iar după criteriul de referinţă se pot distinge mai multe forme sau variante ale ordinii juridice.

1.După materia pe care o reglementează există: ordine juridică a dreptului constituţional; ordine juridică a dreptului administrativ; ordine juridică a dreptului financiar; ordine juridică a dreptului penal; ordine juridică a dreptului civil;ordine juridică a dreptului comercial; ordine juridică a dreptului de drept al muncii; ordine juridică a dreptului de drept al familiei.

2.După teritoriul pe care îl avem în vedere:ordine juridică naţională;ordine juridică internaţională.

3.După segmentul de persoane cărora li se adresează o anumita ordine juridică, putem distinge:ordine juridică a persoanelor de drept privat;ordine juridică a persoanelor de drept public; ordine juridică a unitaţilor administrativ-teritoriale; ordine juridică a societăţilor comerciale.

4.După sursa sau izvorul din care transpare sau naşte o ordine juridică: ordine juridică adreptului legislativ; ordine juridică jurisprudenţială

2.DIVIZIUNILE GENERALE ALE DREPTULUI

Prin divizarea dreptului înţelegem împărţirea unui sistem de drept naţional sau de drept internaţional în anumite grupe, pe baza unor principii distincte de sine stătătoare, care au incidenţă asupra tuturor reglementărilor dintr-o anumită diviziune. Diviziunile generale ale dreptului pot fi de drept public sau de drept privat.

Diviziune adreptului public este formată din totalitatea normelor juridice care au ca obiect de reglementare raporturile juridice cu caracter oficial. Fac parte din această diviziune următoarele ramuri de drept:Ramura dreptului constituţional;Ramura dreptului penal; Ramura dreptului financiar şi fiscal; Ramura dreptului administrativ; Ramura dreptului procesual penal; Ramura dreptului procesual civil

Diviziunea dreptului privat cuprinde următoarele ramuri:Ramura dreptului civil; Ramura dreptului comercial; Ramura dreptului familiei. Ramura dreptului muncii şi protecţiei sociale

3.FAZELE PRINCIPALE ALE APLICARII DREPTULUI

Fazele principale ale aplicării dreptului:Stabilirea stării de fapt.Alegrea normei de drept aplicabile cauzei în concret.Interpretarea normei de drept.Elaborarea actului de aplicare a dreptului.Stabilirea stării de fapt presupune cercetarea şi cunoaşterea situaţiei concrete a împrejurărilor şi a cauzelor aflate în soluţionarea de către organul sau autoritatea de stat competentă în soluţionarea situaţiei respective. Alegrea normei de drept aplicabile cauzei în concret constă în încadrarea sau calificarea juridică a situaţiei de fapt, supusă analizei, activitate care are loc prin determinarea precisă a textului, normei juridice care reglementează acea stare de fapt, verificarea autenticităţii textului legal în sensul dacă acesta este în vigoare, dacă se aplică persoanleor în cauză şi dacă se aplică din punct de vedere teritorial. Interpretarea normei de drept este activitatea la care recurge organul de aplicare pentru a stabili înţelesul exact, real şi deplin al normei juridice utilizând în acest scop metode şi procedee specifice tehnicii de interpretare a dreptului, cum sunt interpretarea gramaticală, interpretarea logică şi interpretarea sistemică. Elaborarea actului de aplicare a dreptului constituie faza finală a acestui proces şi constă în elaborarea (emiterea) sau adaptarea deciziei juridice care va avea censecinţe asupra raportului juridic, dedus soluţionării asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor în cauză, relativ la care organul de aplicare emite decizia sa.

4.LEGILE .NOTIUNE SI CLASIFICARE

Legea desemnează actul normativ cu forţă juridică superioară adoptat de organul suprem al puterii de stat – Parlamentul.

Clasificare

1.In funcţie de forţa lor judiciară, legile se clasifică în următoarele categorii.a)Constituţia are ca obiect reglementarea principiilor fundamentale ale organizării de stat, sistemul organelor statului şi separaţia puterii în stat, drepturile, libertaţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.Constituţia ocupă poziţia cea mai înaltă în ierarhia legilor unui stat, întrucât dispune de o forţă juridică superioară faţă de toate celelalte legi şi acte normative.Această poziţie dominantă, inclusiv a legilor de revizuire a Constituţiei, este asigurată de două principii:al supremaţiei Constituţiei;al constituţionalităţii legilor.b)Legile organice sunt cele care reglementează organizarea, funcţionarea şi structura diferitelor organe şi autoritaţi ale statului sau diferite domenii ale vieţii sociale cu titlu de drept comun.c)Legi ordinare care conţin reglementări de sine stătătoare a unor categorii de raporturi sociale, legi care se află ca forţă juridică pe cea de a treia treaptă a categoriilor legilor.2.După domeniul (sfera) de aplicare legile se clasifică în următoarele categorii:a)Legi generale care constituie dreptul comun într-o anumită materie, adică dreptul general aplicabil într-un domeniu dat al vieţii sociale, cum sunt Codul civil, Codul familiei, Codul penal (partea generală).b)Legi speciale care reglementează printr-o modalitate distinctă, particulară sau specifică, una sau mai multe categorii de raporturi juridice. Legea specială se aplică doar materiei pe care o reglementează. Se aplică cu prioritate faţă de legea generală şi este de strictă interpretare, normele sale neputând fi extinse nici în domeniul legii generale şi nici în domeniul altei legi generale.c)Legile excepţionale cuprind reglementări cu caracter excepţional care se adoptă în situaţii juridice economice, politice, sociale sau naturale, neobişnuite, cum sunt: calamităţile naturale, revoluţiile, starea de război, etc.Pe lângă această categorie de legi mai au forţă judiciară a legii următoarele mormative:Ordonanţele guvernului; Ordonanţele de urgenţă ale guvernului OUG

cu precizarea ca: astfel de ordonanţe pot fi emise doar sub abilitarea dată de Parlament pentru guvern de a le emite;

nu pot fi emise niciodată în domeniul legii organice; validitatea lor este condiţionată de aprobarea ordonanţelor prin lege adoptată de parlament.Tratatul sau convenţia internaţională la care România este parte semnatară.