Obligații

.Terminologie. Structura si clasificarea obligatiilor

Obligatia este raportul juridic în temeiul caruia creditorul are prerogativa de a cere debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, în caz de refuz putându-l constrânge la executare pe cale judiciara.

Doctrina a conturat doua opinii cu privire la structura raportului juridic de obligatie. Unii autori au promovat ideea potrivit careia obligatia are trei elemente: subiecte, continut si obiect . Cea de-a doua teza afirma existenta a patru elemente componente ale obligatiei – subiecte, continut, obiect si sanctiune.

2. Clasificarea obligatiilor

a. în functie de obiectul lor: obligatii de rezultat si obligatii de mijloace; obligatii de a da, de a face si de a nu face; obligatii pecuniare si obligatii de alta natura.

b. în functie de opozabilitatea lor: obligatii obisnuite, obligatii reale si obligatii opozabile tertilor.

b. în functie de puterea sanctiunii lor: obligatii civile si obligatii naturale.

3. Notiunea de contract civil.

Contractul civil este acordul de vointa între doua sau mai multe persoane realizat în scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. Formarea si executarea contractului civil este guvernata de principiul libertatii contractuale.

Clasificarea contractelor civile

1. - Dupa criteriul continutului lor, contractele se clasifica în unilaterale si bilaterale (sinalagmatice).

2. - Dupa scopul urmarit de parti, contractele sunt oneroase si gratuite. Categoria contractelor oneroase se subdivide în contracte comutative si contracte aleatorii (art.947.C.civ.). Contractele cu titlu gratuit se subclasifica în liberalitati si contracte de servicii gratuite (contracte dezinteresate).

3. - Dupa criteriul modului de formare, contractele sunt consensuale, solemne si reale.

4. Tinând seama de modul de executare, contractele se clasifica în instantanee (cu executare imediata) si succesive.

5. Dupa cum sunt sau nu sunt reglementate expres de lege, contractele se clasifica în contracte numite si contracte nenumite.

6. Dupa cum partile dispun sau nu de posibilitatea de a stabili continutul actului juridic prin act de vointa, contractele sunt negociate, de adeziune sau fortate.

5. Încheierea contractului În mod clasic, contractul apare ca acord de vointa realizat între doua sau mai multe persoane, spre a da nastere unor efecte juridice. Prin încheierea contractului întelegem mecanismul formarii acordului de vointa asupra tuturor clauzelor contractuale.

Oferta sau policitatiunea este propunerea ferma a unei persoane care se angajeaza sa contracteze în conditii determinate, expuse în oferta sa. În afara conditiilor generale de validitate ale consimtamântului este necesar ca oferta sa întruneasca si câteva conditii speciale: sa fie ferma si neechivoca; oferta trebuie sa fie precisa si completa.

Forta obligatorie a ofertei se analizeaza diferit, dupa cum propunerea se face unei persoane prezente sau unei persoane care nu se afla fata în fata cu ofertantul:

a. Daca ofertantul si destinatarul propunerii de a contracta se afla fata în fata si nu s-a acordat un termen pentru acceptare, oferta îl obliga pe autorul sau doar daca a fost acceptata imediat, integral si fara rezerve. Daca autorul ofertei si destinatarul acesteia nu se afla fata în fata, se pot naste ipoteze diferite: în lipsa unui termen pentru acceptare, ofertantul poate sa-si revoce manifestarea de vointa, cu conditia ca revocarea sa ajunga la destinatar cel târziu concomitent cu oferta; în cazul în care nu exista un termen expres stabilit, ofertantul este dator sa mentina propunerea un timp rezonabil, adica atât cât este necesar ca destinatarul s-o examineze si sa comunice raspunsul sau. Retragerea ofertei înainte de expirarea termenului, expres sau tacit, în care trebuie mentinuta angajeaza raspunderea civila a ofertantului si obliga la repararea prejudiciului cauzat. Temeiul juridic al raspunderii a fost în mod diferit explicat în cadrul mai multor teorii: teoria ofertei - act juridic unilateral, izvor de obligatii; teoria antecontractului; teoria raspunderii civile delictuale. Acceptarea este expresia vointei destinatarului de a încheia contractul în conditiile descrise în oferta si presupune îndeplinirea unor conditii special: sa fie în concordanta cu oferta; sa fie neîndoielnica; sa fie exprimata înainte de a interveni caducitatea sau revocarea ofertei. Prin exceptie, tacerea valoreaza acceptare în urmatoarele situatii