Politologie - răspunsuri examen, drept anul I

1. Definiţia ştiinţei politice

Ştiinţa poate fi definită ca un ansamblu sistematizat de cunoştinţe şi modele de cercetare, de metode prin care se caută cunoştinţe transmisibile şi verificabile. O ştiinţă presupune existenţa unui domeniu distinct de cercetare şi a unor metode specifice de studiu.

Ştiinţa politică este un ansamblu sistematizat de cunoştinţe, ipoteze de cercetare, teorii care se aplică raporturilor de tip politic. Aceasta are ca obiect de studiu atât structura şi funcţionarea instituţiilor politice cât şi exercitarea puterii politice, formele juridice care o determină sau problemele pe care exercitarea puterii le pune în diferite forme de organizare a statului.

Având ca obiect de studiu sfera politicului, politologia se concentrează asupra proceselor şi legilor specifice acestui domeniu. Politologia este o ştiinţă de maximă utilitate pentru înţelegerea mecanismelor conducerii societăţii, ea descriind şi explicând trăsăturile generale ale vieţii politice, dar şi categoriile, fenomenele şi procesele concrete ale acesteia. Politologia se prezintă, astfel, ca ştiinţa descifrării analitice, descrierii logice şi explicării obiective, raţionale a acestor procese şi fenomene,a activităţii instituţiilor şi actorilor politici.

Totalitatea problemelor studiate de politologie pot fi divizate în trei mari grupe:

I grupă - fundamentarea social-filosofică şi teoretică a fenomenului politic, particularităţile specifice şi caracteristicile subsistemului politic, paradigmele politice, corespunzătoare perioadelor concret-istorice;

II grupă - evoluţia sistemelor politice şi cultura politică, particularităţile diferitor sisteme politice, avantajele şi dezavantajele lor;

III grupă - instituţiile politice, procesul politic, comportamentul politic ş. a.

2. Politica - domeniul de definiţie al ştiinţei politice

Pentru determinarea obiectului de stidiu al politologiei e necesar de a înţelege noţiunea de ,,politic” şi de a determina locul şi raporturile domeniului politic cu celelalte domenii ale vieţii sociale.

Societatea contemporană, ca sistem social global include diverse subsisteme care se condiţionează reciproc. Subsistemul politic asigură mecanismul de realizare a voinţei şi interesului comun al tuturor părţilor componente ale sistemului în totalitatea sa. Dezvoltarea socială implică necesitatea unei activităţi politice complexe, care presupune o organizare riguroasă cu instituţii corespunzătoare, menite să asigure buna funcţionare a societăţii.

Politica este o activitate care defineşte modalităţi de gestionare a resurselor din orice societate contemporană. Orice comunitate umană trebuie să-şi organizeze interacţiunile şi să gestioneze anumite resurse sociale pentru a realiza propria reproducere.

Societatea, indiferent de formele sale de organizare internă, are nevoie şi de un cadru general de reguli care să facă posibilă desfăşurarea interacţiunilor dintre membrii acesteia, pe de o parte, dintre comunitatea ca întreg şi alte comunităţi pe de altă parte.

Termenul ,,politica” îşi are originile în cuvântul grecesc ,,polis”, care are sensul de ,,Cetate”. În Grecia antică, termenul ,,polis” - Cetate, trimite la forme nemateriale de organizare, conceptul fiind unul de factură umană şi juridică în egală măsură. Polisul este pentru greci ansamblul cetăţenilor,realitatea la care se referă termenul fiind diferită de cea de ,,oraş”, ce trimite la un sens material - ansamblu de edificii şi străzi.

În această accepţiune noţiunea de politică presupune existenţa următoarelor dimensiuni fundamentale ale societăţilor umane:

Statul pe care termenul de cetate îl presupune în mod implicit.

Existenţa unui teritoriu determinat pe care se desfăşoară acţiunile dintre indivizi.

Existenţa unei puteri publice care acordă statutul juridic.

Existenţa unor forme organizate de interacţiune a căror reguli sunt stabilite de puterea publică.

În politologie se face distincţie clară între politic şi politică. Politicul este o componentă perenă, o trăsătură a vieţii sociale, o caracteristică a esenţei umane, politica reprezintă forma vie şi nemijlocită prin care se exprimă direct opţiunile în funcţie de anumite condiţii de loc şi de timp.

Politica reprezintă o activitate, o practică, prin care se urmăreşte realizarea scopurilor propuse. Un asemenea scop îl constitue obţinerea şi menţinerea puterii.

Politica poate fi definită ca o activitate de conducere a societăţii prin decizii privind direcţionarea dezvoltării spre anumite obiective, mobilizarea şi alocarea resurselor necesare, asigurarea stabilităţii sociale, promovarea schimbăriişi inovării în contextul dezvoltării echilibrate. În acelaşi timp, politica priveşte şi reglarea raporturilor interstatale, a relaţiilor statelor cu mediul internaţional.

3. Legile şi categoriile politologiei

Menţionăm că politologia nu elaborează legi, ea se ocupă de studierea lor. Particularitatea legilor politologiei constă în următoarele: cu toate că ele sunt legate de realitatea obiectivă şi rees din ea poartă amprenta activităţii subiective a oamenilor pentru transformarea acestei realităţi.

În literatura de specialitate nu s-a stabilit în consens referitor la conţinutul, valoarea şi numărul legilor politilogiei. Legile politologiei pot fi prezentate în forma unor principii generale cum ar fi :

Organizarea şi conducerea democratică a societăţii;

Existenţa şi funcţionarea unor sisteme politice capabile să asigure performanţe social-economice;

Unitatea organică între libertate şi responsabilitate;

Corespunderea activităţii politice cu valorile general-umane;

Asigurarea funcţionalităţii optimale şi a autorealizării subiectului social dat în condiţiile accidentale şi imprevizibile pe calea influienţării asupra proceselor obiective în scopul transformării posibilităţii existente în realitate;

Cunoaşterea şi respectarea totalităţii condiţiilor obiective şi subiective ce influienţează rezolvarea problemei politice date şi folosirea lor în activitatea practică;

Pentru asigurarea succesului e necesar de a se baza pe forţele progresiste ale societăţii, cărora le aparţine viitorul, chiar dacă, la moment, ele nu ocupă o poziţie dominantă în societate.

Stabilirea corectă a scopului şi determinarea celor mai efective căi de realizare a acestui scop;

Identificarea şi evaluarea propriilor forţe şi posibilităţi dar şi a forţelor ce pot să împiedice realizarea scopului propus;

Lupta pentru obţinerea puterii politice sau pentru influienţă în structurile puterii este condiţia esenţială de realizare a scopului propus.

Unor asemenea principii li se pot adăuga, evident, şi altele, important fiind modul în care ele se manifestă, în funcţie de condiţiile concret-istorice, politologia fiind instrumentul capabil a măsura starea lor reală.

Politologia operaeză cu următoarele categorii: putere politică, subiect politic, sistem politic, relaţii politice, raţionalitate politică, pliralism politic, partid politic, mişcare politică, cultură politică, drepturi şi libertăţi politice, geopolitică, relaţii internaţionale ş. a.

4. Funcţiile politologiei

Orice ştiinţă se justifică prin funcţiile îndeplinite. Cu toate că nu există un acord deplin asupra denumirii, numărului şi importanţei funcţiilor politologiei insistăm asupra tipologiei prezentate de C.Vâlsan:

Funcţia cognitivă - cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului politic în scopul stabilirii unui comportament corespunzător.

Funcţia normativă - identificarea căilor şi metodelor privind organizarea şi conducerea politică cât mai eficientă a societăţii.

Funcţia prospectivă - previziunea politică în baza investigaţiilor asupra fenomenului politic.

Funcţia educativă - implicarea cetăţeanului în activitatea politică conform valorilor general umane.

5. Locul politologiei în sistemul ştiinţelor sociale

Disciplinele sociale nu există izolat una de alta între ele existând o relaţie de interacţiune reciprocă.

Deşi de ştiinţa politică se aminteşte încă din antichitate ea s-a desprins anevoios din familia ştiinţelor despre societate.

Studiul sistematic al domeniului politic s-a afirmat în cadrul ştiinţelor sociale în a doua jumătate a secolului XIX. Începând cu anii 50 ai secolului al XX-lea, s-a ajuns la descoperirea şi aplicarea a unor metode analitice, care au contribuit la constituirea efectivă a politologiei ca ramură distinctă a ştiinţelor sociale.

Obiectul politologiei, în accepţiune generală îl constituie politicul, ca subsistem al sistemului social global.

Termenul de ,,politologie” a fost introdus în circuitul ştiinţific în anii 50 ai sec.XX de cercetătorii E.Fischer şi A.Therive.

Domeniul politic constituie obiectul de studiu al mai multor discipline sociale. Ca obiect al cercetării ştiinţifice domeniul politic are o multitudine de aspecte, deoarece este unul din principalii factori determinanţii ai vieţii sociale, factor ce influienţează celelalte sfere ale vieţii sociale.

Politologia studiază sfera politicului sub aspectele sale cele mai generale, în timp ce celelate ştiinţe sunt, într-un fel, ştiinţe particulare, în sensul că fiecare dintre acestea are în studiu un anumit segment al politicului, şi nu ansamblul său.