Subiecte Rezolvate la IGD

SUB. 1. Unitatea si diversitatea normelor de drept

Normele juridice sunt parti componente ale unui ansamblu unitar, fiind legate intre ele si repartizate, dupa diferite criterii cunoscute sub denumirea de institutii juridice si ramuri de drept. Aceasta structura in care normele juridice reflecta atat unitatea cat si diversitatea lor este denumita sistem de drept.

Sistemul de drept este alcatuit din norme de drept, institutii juridice si ramuri de drept. Regula de drept este o componenta elementara si fundamentala a sistemului de drept. Institutia juridica reprezinta totalitatea regulilor de drept care reglementeaza o anumita grupa de relatii sociale generand o categorie de raporturi juridice. Ramura de drept reprezinta un ansamblu de principia si concept juridice formand un corp de reguli coerente si relative autonome fata de o ramura de drept mai importanta care reglementeaza relatiile sociale ce au acelasi specific, folosind aceiasi metoda.

In literatura de specialitate diviziunea dreptului in ramuri se face dupa 2 criterii: obiectul de reglementar (criteriul obiectiv) si metoda de reglementare (criteriul subiectiv).

Obiectul de reglementare consta in caracteristicile comune ale relatiilor sociale reglementate de corpul de reguli care formeaza ramura de drept. De exemplu, raporturile de munca intre angajator si angajat formeaza ramura dreptului muncii.

Metoda de reglementare reprezinta modul in care statul actioneaza in relatiile sociale pe care le reglementeaza. De exemplu, in ramura dreptului civil metoda de reglementare este cea a egalitatii partilor.

SUB. 2. Diviziunea dreptului în drept privat și drept public

Diviziunea dreptului in drept privat si drept public isi are originea in dreptul roman.

Intr-un limbaj modern, dreptul este ansamblul regulilor care reglementeaza raporturile dintre persoane, iar in cadrul acestuia se disting raporturile dintre persoanele private, formand dreptul privat si raporturile dintre persoanele publice, alcatuind dreptul public.

Dreptul privat este alcatuit din ansamblul regulilor de drept ce reglementeaza raporturile intre particulari.

Dreptul public este format din ansamblul regulior de drept care guverneaza raporturile intre particulari si stat si organizarea statului insusi.

Criteriile cu care se opereaza pentru diviziunea dreptului in drept public si drept privat sunt: criteriul finalitatii, criteriul obiectului si criteriul metodei de reglementare.

Dupa criteriul finalitatii, dreptul public satisface interesul general, iar cel privat satisface interesul privat, individual.

Dupa criteriul obiectului, dreptul public are ca obiect organizarea statului, pe cand dreptul privat reglementeaza activitatea intre particulari, oricare ar fi aceasta.

Dupa metoda reglementarii, dreptul public foloseste metodau autoritarismului favorizand statul in raport cu particularii (este un drept imperativ), iar dreptul privat promoveaza principiul egalitatii intre subiectele de drept (este un drept supletiv).

Diviziunea dreptului prezinta importanta sub aspect procesual (la stabilirea competentei jurisdictionale) dar si sub aspect material (la stabilirea reguii de drept aplicate).

SUB. 3. Drept civil – ramura de drept

In centrul dreptului privat s-a aflat intotdeauna dreptul civil. Dreptul civil reglementeaza relatiile patrimoniale si nepatrimoniale in calitate de subiecte de drept. Daca apelam la imaginatie iar dreptul privat ar fi ca un “arbore” atunci dreptul civil ar trebui imaginat drept “trunchiul” copacului care sustine toate ramurile.

Codul civil roman a avut ca model Codul civil francez din 1804 (Codul Napoleon). Ulterior unificarii Principatelor Romane a fost adoptat Codul civil cunoscut sub denumirea de Codul Civil Carol al II-lea. Ulterior s-a adoptat Noul Cod Civil care reformeaza dreptul civil roman, iar principalul model la elaborarea acestui cod l-a constituit Codul Civil al Provincie Quebec din 1994.

Noua conceptie a Codului Civil – de unificare a dreptului privat – determina o reasezare a ramurilor de drept privat. Astfel, dreptul comercial, dreptul familiei si dreptul international privat isi inceteaza existenta ca ramuri de drept.

Pornind de la structura NCC, apreciem ca in prezent dreptul civil acopera urmatoarele domenii (nu ramuri): persoanele, familia, bunurile, publicitatea reala imobiliara, mostenirea si libertatile, obligatiile, contractele raspunderea civila contractuala si delictuala, garantiile, prescriptia extinctiva, raporturile civile cu element de extraneietate.

SUB. 4. Dreptul public

Dreptul public este alcatuit din ansamblul regulilor care se aplica raporturilor dintre guvernanti si guvernati, in care unul dintre participanti este intotdeauna statul. Dreptul public are urmatoarele ramuri:

Dreptul constitutional reprezinta ansamblul regulilor de drept referitoare la organizarea institutionala a statului si functionarea autoritatilor care detin puterea publica.

Dreptul administrativ reprezinta ansamblul regulilor de drept care reglementeaza organizarea si functionarea administratiei publice, raporturile acesteia cu particularii, colectivitatiile locale, divizarea administrativa a teritoriului, domeniul public, contractele administrative, serviciile publice, jurisdictiile administrative.

Dreptul finantelor publice recunoaste reguli de drept care reglementeaza formarea bugetului, asezarea taxelor si impozitelor, directe si indirecte, cheltuirea banului public.

Dreptul international public reglementeaza raporturile intre state, are ca izvoare supranationale: tratate sau conventii internationale, cutume internationale, principii generale de drept si beneficiaza de institutii internationale: Adunarea generala a ONU, Consiliul de securitate, Curtea internationala de justitie de la Haga.

SUB. 5. Norma juridica: dreptul si justitia

Ideea de justitie trebuie luata in considerare cand o regula de drept tinde sa previna sau sa reglementeze conflicte intre persoane, adica sa arbitreze interesele in prezenta.

Termenul de justitie are 2 sensuri: unul de a da fiecaruia ce i se cuvine, iar altul de a fi in conformitate cu dreptul, cu echitatea, echitabil.

Aristotel distinge justitia comutativa si cea distributiva.

Justitia comutativa (aritmetica) opereaza intre indivizi si are ca scop restabilirea echilibrului in raporturile dintre acestia, perturbat prin fapta unuia dintre ei. Aceasta forma reprezinta “inima” raspunderii civile.

Justitia distributiva (geometrica) opereaza intre oameni cea mai buna repartitie a bogatiilor si a sarcinilor statului. Aceasta este dominanta in materia protectiei sociale.

Criteriul dupa care clasificam justitia ca a fi comutativa sau distributiva depinde de societatea la care raportam justitia. Astfel, intr-o societate mai liberala fiecare isi urmareste munca si meritul sau. Intr-o societate socialista, fiecare isi urmareste nevoile sale. Asadar, nu exista un singur criteriu, ci mai multe pe care le are societatea in cauza.

Avand in vedere aceste consideratii, intelegem de ce justitia este simbolizata printr-o balanta cu 2 talere aflate in echilibru. Justitia are sarcina de a crea un echilibru intre interesele in prezenta, insa acest echilibru este de o geometrie variabila si intr-o miscare perpetua, in functie de societate si epoca.