Teoria generală a dreptului în Republica Moldova

1. Caracteristica generală a TGD ca știință și disciplină didactică. TGSD – ştiinţă socială, politică şi juridică, care studiază, în baza unui ansamblu de teorii, concepţii, noţiuni cu privire la drept şi, într-o oarecare măsură la stat, legităţile generale şi speciale referitoare la apariţia, evoluţia şi funcţionarea statului şi dreptului, în general, şi al sistemului de stat şi drept al ţării respective, în special. Obiectul de studiu al TGD: 1) studiază dreptul şi statul în ansamblu, în generalitatea şi integritatea sa. 2) studiază ordinea juridică în întregime la care contribuie întreg sistemul de drept (format din ramuri, subramuri, instituţii şi norme juridice) precum şi organele ce aplică dreptul. 3) formează şi formulează concepte, categorii şi caracteristici valabile pentru toate ştiinţele juridice (de ex. a dreptului, a statului, a normei juridice, a izvorului de drept, a raportului juridic). 4) formulează principiile fundamentale ale dreptului aplicabile în cadrul tuturor ramurilor de drept. 5) studiază metodologia de cercetare folosită de toate ştiinţele juridice. Locul şi rolul TGD în sistemul ştiinţelor juridice. Ştiinţa – un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gîndire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare şi exprimate în concepte, categorii, principii şi noţiuni. Clasificarea ştiinţelor: despre existenţă: naturii şi sociale; acţiunii (tehnice, administrativ-oeganizaţionale, medicale); generale (filosofia, matematica); grupul disciplinelor emergente (cu caracter interdisciplinar) – (biofizica, ecologia). Ştiinţele sociale: de tip nomotetic studiază activitatea umană (economia politică, sociologia, lingvistica); care-şi propun reconstruirea şi interpretarea trecutului (istoria); juridice. Ştiinţele juridice studiază aspectele normative ale activităţii umane, delimitînd lumea dominată de norme, obligaţii şi atribuţii. Obiectul ştiinţelor juridice îl constituie studierea dreptului, a fenomenului juridic în toată complexitatea sa: dreptul ca ansamblu de norme; drepturile subiective, relaţiile juridice şi ordinea de drept în societate; conştiinţa juridică şi corelaţia drept-stat. Gruparea ştiinţelor juridice: teoretice/globale (TGD, filosofia dreptului); de ramură (dreptului penal, civil etc.); istorice (IUSD, ISDRM, istoria doctrinelor juridice etc.); de graniţă/auxiliare (criminalistica, criminologia, medicina legală etc.) Prin unitatea studierii statului şi dreptului se are în vedere importanţa acestor 2 fenomene care nu pot fi studiate separat şi care se află într-o interdependenţă.

2. Baza metodologică și obiectul de studiu a TGD. Cuv. metodă din gr. methodus – cale, drum, mod de expunere; metologie + logos – ştiinţă. Metoda de cercetare – un ansamblu de operaţii intelectuale care sînt folosite pentru atingerea unuia sau mai multe obiective privind cunoaşterea unui fenomen. Metotodologia – sistemul celor mai generale principii de investigaţii, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective. Metodologia juridică – ştiinţa despre căile pe care le îndrumează omul de ştiinţă, cercetările lui pentru aflarea adevărului despre obiectul ştiinţei juridice, despre realitatea juridică. Obiectul metodologiei juridice îl constituie raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc între diferitele metode, fie înainte, fie în timpul, fie după încheierea actului de cercetare ştiinţifică. Metoda logică – se folosesc categoriile, legile şi raţionamentele logice (inducţia, diducţia, analiza, sinteza), se dezvăluie esenţialul, elementele caracteristice ale dreptului. Există şi o disciplină aparte – logica juridică. Metoda istorică – se cercetează dreptul sau fenomenul juridic concret în perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lungul diferitelor orînduiri sociale. Se analizează esenţa, formele şi funcţiile dreptului sau fenomenului, raportate la etapa istorică pe care o străbate, deoarece ele poartă amprenta transformărilor istorice ale statului respectiv. Metoda comparativă – se confruntă diverse sisteme juridice, a diferitor instituţii juridice, a fenomenelor juridice întîlnite într-o ţară sau alta, se identifică factorii ce determină trăsăturile comune şi specifice pentru o mai bună cunoaştere a instituţiilor similare din alte stat şi pentru folosirea experienţei legislative şi judiciare, în măsură în care este compatibilă, aplicabilă specificului statului dat. Reguli de utilizare a metodei comparative: 1) se vor compara doar termenii ce se pot compara; 2) termenii supuşi comparaţiei trebuie priviţi în dimensiunile şi conexiunile lor reale şi plasaţi în contextul social-politic şi cultural în care îşi au originea; 3) se va cerceta sistemul izvoarelor dreptului, fapt ce va oferi imaginea poziţiei de ansamblu pentru situarea termenilor supuşi comparării; 4) se ţine seama nu numai de sensul iniţial al normei dar şi de evoluţia în timp a acestui sens. Metoda cercetărilor sociologice concrete – se utilizează cercetările sociologice pentru studierea opiniei publice, studierea eficienţei sociale a activităţii diferitor organe de stat, precum şi aprecierea gradului de perfecţionare a reglementărilor juridice în anumite domenii. Se folosesc pe larg: sondajul de opinie; anchetele sociologice; interviul; chestionarul etc. Metoda statistică – serveşte la studiul procesului general de elaborare şi aplicare a dreptului mai ales pe cale judiciară. Metoda experimentului – introducerea experimentală a unor regelementări juridice novatoare la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, regiuni etc. pentru a studia impactul acestora asupra relaţiilor sociale, eficienţa sau ineficienţa lor; precum şi aprecierea faptului dacă experimentul dat urmează a fi perfecţionat sau urmează a fi aplicat la nivelul întregii ţări. Metoda prospectivă – se urmăreşte descoperirea legităţilor dezvoltării fenomenelor juridice prin prognazarea juridică. Metoda prospectivă se utilizează în fundamentarea adaptării unor noi acte normative, cuprinzînd şi interpretarea dată de organele de aplicare în procesul realizării actelor date. Obiectul de studiu al TGD: 1) studiază dreptul şi statul în ansamblu, în generalitatea şi integritatea sa. 2) studiază ordinea juridică în întregime la care contribuie întreg sistemul de drept (format din ramuri, subramuri, instituţii şi norme juridice) precum şi organele ce aplică dreptul. 3) formează şi formulează concepte, categorii şi caracteristici valabile pentru toate ştiinţele juridice (de ex. a dreptului, a statului, a normei juridice, a izvorului de drept, a raportului juridic). 4) formulează principiile fundamentale ale dreptului aplicabile în cadrul tuturor ramurilor de drept. 5) studiază metodologia de cercetare folosită de toate ştiinţele juridice.

3. Premisele sociale și economice de apariție a statului și dreptului în doctrina contemporană. Modalităţile (căile) de apariţie a dreptului sînt: 1) Păstrarea unor vechi reguli de conduită gentilico-tribală, reguli ce conveneau nevoilor unor categorii sociale. Executarea acestor reguli nescrise avea să fie susţinută cu ajutorul forţei de constrîngere a statului. Normele date reglementau schimbul de mărfuri, consfinţeau proprietatea privată, reglementau statutul scalvului etc. 2) Crearea dreptului scris; crearea nemijlocită a normelor juridice cuprinse în conţinutul actelor normative emise: codificări de drept, legi, edicte etc.