Ecotoxicologia Plumbului

Ecotoxicologia plumbului

Plumbul este un metal greu ce rar se găseste în scoarţa pământului sub formă de plumb

elementar. Este mult mai frecvent sub formă de compuşi ( PbS–galenă, PbSO4–angelezită,

PbCO3–ceruzită). Este solubil în apa moale mai mult decât în apa dură. Forma anorganică este

mai frecventă decât forma organică.

3.1.1. Sursele de plumb

Sursele de plumb pot fi naturale (rocile naturale: ceruzită, galenă; solul, praful, aerosolii

de săruri marine, incendierea pădurilor) sau antropogene (arderea combustibililor fosili,

combustia benzinei cu Pb, arderea deseurilor solide, arderea lemnului, minele de Pb, industria

primară de metale neferoase, industria secundară de metale neferoase, industria vopselelor,

industria cauciucului, industria maselor plastice colorate, industria fierului şi oţelului, fabricile de

reciclare a bateriilor, fabricile de radiatoare, fabricile de ceramică colorată, fertilizanţii fosfatici.

Sursele naturale sunt mai puţin importante în timp ce sursele antropogene sunt majoritare.

Sursele de plumb pentru atmosferă

Sursele antropogene, reprezentate de produşii rezultaţi din combustia benzinei cu Pb

(tetraetil de plumb), combustia carbunelui, petrolului, emisiile industriei contaminante sunt de

10–20 ori mai mari decât sursele naturale, reprezentate în special de praful dispersat în atmosferă

(roci, vulcani).

Sursele de plumb pentru sol

În sol se acumulează plumb mai ales ca urmare a activităţilor antropogene (reziduuri ale

idustriei miniere: ape de mină; steril, Pb din atmosferă, aplicarea nămolurilor de la canalizare

pentru terenurile agricole, dejecţii, rampele de deşeuri menajere, gloanţele utilizate la vânătoare,

deşeuri , depozite de cenuşă etc.).

Sursele de plumb pentru mediul acvatic

Majoritatea sunt de origine antropogenă fiind şi acestea de aproximativ 10 ori mai multe

decât sursele naturale. Principalele surse sunt apele reziduale provenite de la industriile

contaminante, apele uzate menajere, nămolurile de la staţiile de epurare, infiltraţii din solul

contaminat cu plumb, lixivierea cenuşii rezultate din arderea combustibililor.

3.1.2. Cinetica şi transformările plumbului în mediu

Dacă nu este perturbat, plumbul este, practic, imobil. Emis în atmosferă trece în apă şi sol, între compartimente existând un flux continuu.

În atmosfera plumbul provine din următoarele surse: din topitorii ca PbSO4 si PbO, din

emisiile vehiculelor sub formă de Pb care nu a suferit combustie sau ca tetraetil de Pb, tetrametil

de Pb sau compuşi anorganici ori organici. Compuşii organici suferă reacţii fotochimice în urma

cărora rezultă Pb0 şi radicali organici. După alţi autori compuşii tetraalchil sunt relativ stabili la

oxigen şi lumină.

Frecvent Pb2+ prin oxidare trece în Pb4+ (doar PbO2 este stabil). Plumbul se fixează pe

particule solide sau apoase (nori, ploi); sub formă de depuneri uscate sau umede, ajunge pe sol,

ape, plante. Limita maximă: 1,5 µg/m3/90 zile. Nivelul normal este de 0,1–3 µg/m3

Particulele din atmosferă se disipează pe sol. Gradul de dispersie depinde de concentraţia