Poluarea Mediului

Încă de la apariţia sa pe Terra, homo sapiens a influenţat mediul natural în sensul

dorit de el, pentru a-şi asigura protecţie, hrană, căldură, deci pentru supravieţuire şi

dezvoltare. Dacă la început impactul a fost neglijabil, datorită numărului redus de indivizi

şi adaptării cvasianimalice la mediu, în timp efectele s-au amplificat.

Din perioada neolitică (7 - 8000 de ani î.Hr.) populaţia s-a preocupat de

domesticirea şi creşterea animalelor, de cultura plantelor, ceea ce a implicat defrişări

masive prin incendii. Au început aşadar să se înlocuiască ecosistemele naturale cu altele

noi, artificiale, sau antropice (create de om). Civilizaţiile s-au dezvoltat în bazinele

marilor râuri: Tigru, Eufrat, Nil, Indu, Iantzî, etc. Pământul era acoperit în proporţie de

70-75% de păduri, iar deşerturile reprezentau numai 18%. (În prezent, suprafaţa acoperită

de păduri reprezintă numai 8%, pe când suprafaţa de soluri erodate circa 34%.)

În antichitate, agricultura a fost continuat să se extindă pe suprafeţe mari, afectând

astfel tot mai pregnant spaţii şi ecosisteme.

Din secolul al XVIII-lea, industrializarea a intervenit din ce în ce mai puternic în

mediului natural, deteriorându-l prin exploatarea resurselor naturale şi prin prelucrarea lor

prin diferite tehnici, prin intensificarea traficului şi creşterea demografică.

Impactul omului asupra naturii s-a materializat prin:

- modificarea radicală a peisajului geografic prin lucrări de mari proporţii, ca:

bazine, lacuri de acumulare, îndiguiri, desecări, extracţii la zi, etc.;

- exploatarea puternică a resurselor materiale şi energetice ale solului şi ale

subsolului;

- modificări climatice, prin transformări negative în structura învelişului vegetal

( în special prin defrişări) ;

- schimbarea structurii ecosistemelor peste limitele de refacere ale lor;

- distrugerea unor numeroase specii de plante şi animale prin deteriorarea ,

schimbarea sau distrugerea ecosistemelor în care fuseseră adaptate;

- schimbarea compoziţiei atmosferei, apelor şi solului, prin deversări de diverse

produse;

- alterarea fondului genetic natural al vieţuitoarelor, în sensul scăderii capacităţii

de adaptare, refacere şi reproducere.

Omenirea a înregistrat şi câteva erori ecologice în decursul timpului,

producătoare de adevărate catastrofe ecologice. Se pot menţiona despăduririle excesive şi

irigaţiile artificiale pe văile Tigrului şi Eufratului, care au produs deşertificarea ţinuturilor

Mesopotamiei (astăzi Irak).

Deşerturile au făcut parte din peisajul geografic în proporţie de aproximativ 10%,

fiiind localizate în centrul Africii (la nord de Ecuador), în Asia subtropicală, Australia,

America, în depresiuni joase, puternic ecranate de munţi, sau şesuri cu vegetaţie puţină.

Astăzi 33,6% din suprafaţa uscatului este formată din deşerturi şi semideşerturi, ce se

întind pe sute de milioane de ha.

Din păcate, deşerturile avansează anual cu 60000 km2, afectând cam 16% din

populaţia globului, deci peste 600 milioane de locuitori, cărora le afectează sistemul de

hrană, cantitatea de hrană, alimentaţia cu apă, accentuând malnutriţia şi sărăcia.

Cauza extinderii deşerturilor este explozia demografică, ce a provocat o serie de

acţiuni dăunătoare mediului şi anume: defrişări prin tăiere, incendiere, sau distrugere,

eroziunea solului datorită lipsei pădurilor şi irigaţiilor excesive, creşterea numărului de

vite, suprapăşunatul, agricultura intensivă, monocultura. Valorificarea unor astfel de

teritorii nu este simplu de realizat. Ele pot servi ca surse energetice de tip solar, eolian,

sau pot fi redate circuitul agricol prin aducerea apei de la mare adâncime, deturnarea de

râuri, împăduriri, irigaţii, lacuri de acumulare, etc. Toate proiectele necesită însă investiţii

foarte mari şi nu sunt încă aplicabile pe suprafeţe mari.

Vânătorile masive au distrus puternic unele specii de animale, cu repercursiuni

asupra solului şi climei. De exemplu: dispariţia bizonilor din America de Nord,

distrugerea elefanţilor din Africa. Civilizaţia maiaşă din America Centrală a dispărut şi

datorită culturilor intensive pe soluri tropicale hidrofile. Lacurile artificiale, de baraj

modifică clima, produc băltiri, sărăturări, presiuni în roci. Cultura bumbacului fără

asolamente (rotaţia culturilor) a erodat şi sterilizat solul în Florida, utilizarea DDT a

distrus unele specii, etc.