Antreprenoriat

1 I.M.M.-urile şi importanţa acestora în economiile moderne

În economiile dezvoltate, coexistă întreprinderile mari cu cele mici şi mijlocii. Între cele 2 categorii dimensionale existând un echilibru funcţional. Echilibrul şi complementaritatea acestora sunt exprimate şi menţinute atât datorită avantajelor dar şi limitelor pe care le prezintă fiecare dintre cele 2 categorii dimensionale. Astfel, întreprinderile mari domină viaţa economică din ţările dezvoltate, deţin poziţia de lider în sectoarele lor de activitate şi reprezintă principala forţă motrice a dezvoltării şi inovării. Avantajele principale pe care le prezintă marile întreprinderi sunt:

- forţa economică financiară mare care le conferă o poziţie solidă pe piaţă;

- capacitatea investiţională mare, ceea ce le face să reprezinte principalele centre sau centre pilot ale cercetării şi dezvoltării, conducând la înnoirea frecventă a produselor şi a tehnologiilor care le dă avantaje competitive importante ce ajung chiar la situarea lor în poziţii de monopol;

- deţin o capacitate mare de acces la sursele de capital de toate categoriile, inclusiv deţinerea unor credite mari şi în condiţii avantajoase;

- capacitatea de a atrage forţe de muncă superior-calificată;

- posibilitatea realizării unor campanii promoţionale ample şi eficiente care conduc către îmbunătăţirea propriei imagini şi consolidarea poziţiei în lupta concurenţială;

- posibilitatea participării acestora la companii transnaţionale sau multinaţionale care să conducă la o penetrare mult mai facilă a pieţelor altor ţări.

Pe lângă aceste numeroase şi importante avantaje, întreprinderile mari prezintă aspecte mai puţin favorabile care conduc la un anumit grad de vulnerabilitate al acestora.

Între deficitele constatate menţionăm:

- lipsa de flexibilitate şi adaptabilitate rapidă la cerinţele mereu în schimbare ale pieţei;

- posibilităţile limitate de a gestiona, organiza, coordona sau conduce complexe mari de oameni, echipamente şi capitaluri;

- dispersarea excesiva a acţionariatului, format din acţionari ale căror interese ajung uneori să fie chiar divergente.

Pe lângă acestea coexistă şi funcţionează un număr însemnat de I.M.M.-uri care au de asemenea puncte forte şi puncte vulnerabile.

Principalele puncte forte ale I.M.M.-urilor care explică ponderea considerabilă şi poziţia redutabilă deţinută în economiile supercentralizate care le-a atras şi denumirea de „uriaşul ascuns” al economiei de piaţă sunt următoarele:

- flexibilitatea şi adaptabilitatea redutabilă la schimbările intervenite atât în mediul inter câr şi în cel extern;

- capacitatea de a satisface exigenţele unor segmente variabile de piaţă, de a oferi produse sau servicii care au ca grupuri ţintă beneficiari mai mult sau mai puţin numeroşi;

- sunt singurele care au capacitatea de a acoperi nişe de piaţă lăsate libere de marile companii;

- costurile lor de producţie sunt în general mai reduse;

- impactul mult mai redus exercitat asupra lor în perioadele de criză, pierderi financiare şi falimente;

- managementul antreprenorial practicat, acest tip de management are drept caracteristici exercitarea într-o strategie organizatorică mai simplă, flexibilă şi totodată eficientă, caracterizată printr-o motivare mai stimulativă a personalului concretizată în performanţe individuale mai ridicate;

- încurajarea iniţiativelor individuale şi aplicare rapidă şi eficientă a acestora;

- comunicaţiile interpersonale şi organizaţionale mult mai intense.

Între punctele slabe ale I.M.M.-urilor sunt de menţionat:

- o capacitate economică financiară redusă manifestată prin lipsa unui potenţial semnificativ a unei puteri economice reale de piaţă;

- forţa de negociere cu furnizorii şi cumpărătorii destul de redusă;

- adaptarea, de regulă, a unui comportament de urmăritor al liderului, care, de obicei este o întreprindere mare;

- dificultăţi de comunicare şi cooperare atât cu întreprinderile mari, dar chiar şi între ele;

- subcontractarea de către I.M.M.-uri a realizării unor subansamble, a unor repere, piese, servicii pentru marile întreprinderi pe care acestea nu sunt dispuse (nefiind interesate) să le producă, creându-le I.M.M.-uri stare de dependenţă, obligându-le să-şi modeleze comportamentul şi strategiile de dezvoltare în funcţie de obiectivele strategice ale marilor întreprinderi.

Activităţile antreprenoriatului

Şcoala americană defineşte activitatea antreprenorială ca fiind un proces care se derulează în sistemul economic prin inovări realizate de persoane care generează sau răspund anumitor oportunităţi economice creând valoare atât pentru indivizi cât şi pentru societate.

Principalii reprezentanţi ai acestei şcoli au relevat cu mai multă precizie ceea ce nu reprezintă o activitate antreprenorială şi anume:

- nu se reduce la o firmă mică