Economie comercială - subiecte examen

1. Definitia comertului

în teoria şi practica economică, comerţul are două sensuri: categorie economică şi ramură a economiei naţionale. Ca noţiune, comerţul cuprinde actele de cumpărare şi revânzare de mărfuri cu scopul obţinerii unui profit.

Definit ca ramură a economiei naţionale, comerţul reprezintă un ansamblu de activităţi omogene, delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii şi desfăşurate de agenţi economici specializaţi.

2. Comertul ca ramura a economiei nationale

Comerţul este acea ramură economiei naţionale, adică un ansamblu de activităţi omogene, delimitate pe baza diviziunii muncii şi desfăşurate de agenţi economici specializaţi în asemenea operaţiuni.

Forma organizatorică în care se acţionează agenţii economici este întreprinderea. După raportul care se creează între factorii de producţie şi întreprinzător, se delimitează două categorii de întreprinderi comerciale:

1. întreprinderea sau firma individuală (familială) - întreprinzătorul care reuneşte factorii de producţie este şi proprietarul acestora, întreprinderea are ca scop obţinerea profitului, baza activităţii acesteia constituind-o capitalul.

2. societatea comercială are ca bază capitalul, constituit prin aport în bani sau în natură al unui grup de persoane, devenit întreprinzător, sau prin cumpărarea de către diverse persoane, fizice sau juridice, de acţiuni vândute de societate ca întreprinzător. Societăţile comerciale, denumite societăţi pentru vânzarea cu ridicata sau cu amănuntul a mărfurilor, sunt de patru tipuri: private, publice, mixte şi cooperatiste.

Agenţii economici din sfera comerţului realizează trei categorii de operaţiuni:

1. de transformare a formei de valorii mărfurilor din valoare-marfă în valoare-bani;

2. activităţi legate de deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum şi

3. organizarea şi asigurarea serviciilor comerciale care însoţesc actul vânzării,

îmbogăţirea ofertei, creşterea exigenţelor consumatorilor, concurenţa dintre agenţii economici au dus la apariţia unor noi activităţi în sfera comerţului, definite prin serviciile comerciale. Ele sunt asociate actului vânzării şi urmăresc ridicarea nivelului servirii consumatorului. Gama lor este foarte largă, fiind oferite înaintea, în timpul şi după efectuarea vânzării şi constau în informarea consumatorilor, ambianţa interioară plăcută a unităţilor, facilitarea alegerii mărfurilor, transportul lor la domiciliul consumatorilor, garantarea funcţionării lor etc.

3. Clasificarea bunurilor care fac obiectul comertului

Actele comerciale cu bunuri tangibile se diferenţiază după destinaţia pe care bunurile o au în activitatea economică (pentru prelucrare în scopul obţinerii altor bunuri sau pentru satisfacerea nevoilor de consum) şi după modul de însuşire a acestora în procesul de repartiţie din economie.

Asttel, după destinaţie se disting: bunuri de consum intermediar şi bunuri de consum final.

Bunurile de consum intermediar servesc la producerea altor bunuri, unele din ele dispărând complet în procesul de producţie (exemplu: combustibilul), altele regăsindu-se în forme transformate în produsul final (exemplu: bumbacul în ţesături).

Bunurile de consuni final sunt destinate satisfacerii nevoilor de trai individuale ale oamenilor şi nevoilor colective prin administraţia publică. Prin consum ele dispar, ieşind din circuitul economic. Ca şi în cazul bunurilor intermediare şi acestea se delimitează în bunuri finale industriale şi bunuri finale agricole.

După modul de însuşire a bunurilor de către agenţii economici, bunurile se divid în marfare şi nemarfare.

Bunurile marfare sunt produse şi însuşite la un preţ care acoperă cheltuielile de producţie şi de circulaţie şi asigură producătorului şi distribuitorului un profit.

Bunurile nemarfare se însuşesc direct de către producători din producţia proprie (autoconsumul producătorului) sau sunt distribuite fie gratuit sau cu înlesniri la plată de către administraţiile publice.

4. Definiti si clasificati serviciile

Serviciile sunt activităţi imateriale, prin care se transmite efectul util al unui bun sau al unui gen de muncă, pentru satisfacerea unei nevoi. Serviciile au drept caracteristici faptul că sunt inseparabile de prestatorul acestora şi se consumă odată cu producerea lor, deci nu pot fi stocate.

Sub aspectul actelor comerciale prin care se creează şi se distribuie, serviciile se delimitează, potrivit conturilor naţionale, în două categorii: marfare şi nemarfare.

Serviciile marfare sunt servicii care se schimbă pe piaţă contra monedă şi sunt produse de o unitate instituţionalizată în care cel puţin 50% din veniturile sale se obţin din vânzarea serviciului (exemplu: transporturi, telecomunicaţii, servicii hoteliere etc.)

Serviciile nemarfare intră în consum cu titlu gratuit sau cvasigratuit (adică la un preţ inferior costului de producţie), iar unitatea care le oferă obţine mai puţin de 50% din venituri pe seama prestării serviciului (exemplu: serviciile de sănătate, învăţământ, cultură, justiţie etc.). Caracterul de gratuitate e relativ in sensul ca valoarea seviciului prestat reprezinta o cheltuiala publica suportata pe seama veniturilor de la bugetul de stat asigurate in mare parte pe seama impozitelor si taxelor percepute de la populatie.

5. Continutul mecanismului de piata (def+cele 2 parti esentiale)

La baza sistemului global de funcţionare a economiei stă mecanismul pieţei. Economia de piaţă se fundamentează pe proprietatea privată, autonomia agenţilor economici, orientarea activităţii acestora spre satisfacerea nevoilor pieţei într-un mediu concurenţial şi limitarea intervenţiei statului doar la menţinerea echilibrului la nivel macroeconomic şi la înfăptuirea unor obiective sociale de interes general.

Mecanismul pietei are in vedere un sistem de relatii generale si particulare astfel implementate si interconectate incat elementele sistemului sa genereze schimbari ale activitatii, acte de piata, sa evalueze rezultatele obtinute.

Din punct de vedere structural, mecanismul pietei este format din 2 parti esentiale:

• prima parte reprezinta expresia concentrata a sistemelor relatiilor de piata si are in vedere cadrul general al acestui mecanism referindu-se la raportul esential dintre individ si mediul sau, explicand pe de-o parte esenta actului de piata iar pe de alta parte mobilul psihologic al actiunilor respective.

• a doua parte se refera la modul specific in care se desfasoara in cadrul pietei relatiile dintre individ si mediul sau de actiune pe diferite zone si orizonturi de timp. Aceasta parte reflecta modul concret in care individul actioneaza, evidentiaza rezultatele actiunilor lui si prezinta aprecierile individului asupra actiunilor intreprinse.

6. Regulile care actioneaza la nivelul mecanismului de piata

în cadrul mecanismului de piaţă se impune respectarea a patru reguli de joc ale pieţei, respectiv:

1. regula preţurilor, considerata a fi cea mai importanta consta in a trece de la economia de volum la o economie valorica, inlocuind mecanismul de troc cu cererea si oferta care lasate sa actioneze liber au rolul de a echilibra pretul.

2. regula întreprinderilor şi a firmelor de orice tip, consta in a lasa economia sa functioneze plecand de la celulele sale autonome (agenti economici) care vor aparea si disparea in functie de initiativele particulare sau publice, isi vor creste sau isi vor diminua activitatea in functie de capacitatea lor de a raspunde unei cereri de piata indicate de pretul pietei.