Economie și Politică Agrară

1. Agricultura, ca ramură a economiei naţionale, se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

a. valorifică superior resursele de producţie;

b. produsele agricole se bucură de o desfacere certa;

c. procesele organice, biologice stau la baza producţiei agricole;

d. timpul de munca nu se suprapune peste timpul de producţie;

e. autoproducerea unei părţi din mijloacele de producţie necesare.

2. Agricultura, în dubla ei calitate - de furnizoare şi consumatoare de produse industriale - este considerată:

a. funcţie - când reprezintă piaţa de desfacere pentru produsele industriale;

b. baza în procesul de cooperare;

c. suport al procesului de integrare pe verticală;

d. obiectiv major al strategiei de dezvoltare economică;

e. cale importantă în procesul de eficientizare a producţiei agricole.

3. În cadrul relaţiilor dintre puterea publică, industrie şi agricultură, legături directe se stabilesc între:

a. puterea publică – agricultură;

b. puterea publică – industrie;

c. agricultură – industrie;

d. puterea publică – industrie – agricultură;

e. a + b

4. Echilibrul dintre industrie şi agricultură în procesul dezvoltării economice de ansamblu este definit de:

a. legături directe;

b. raporturi complementare;

c. legături indirecte;

d. raporturi fundamentale;

e. variante de exprimare.

5. Printre indicatorii care fixează locul agriculturii în ansamblul economiei naţionale, recunoaştem:

a. gradul de asigurare a securităţii alimentare;

b. gradul de profitabilitate al ramurii;

c. gradul de ocupare al forţei de muncă;

d. ponderea forţei de muncă agricole în cadrul populaţiei totale;

e. ponderea fondurilor bugetare alocate agriculturii în bugetul naţional.

6. Eficienţa agriculturii intensive sau industriale trebuie apreciată, în primul rând, în funcţie de următoarele criterii:

a. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul consumului de îngrăşăminte chimice;

b. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul veniturilor în raport cu cel al cheltuielilor;

c. gradul de asigurare al consumului alimentar din producţia internă şi creşterea nivelului de trai al agricultorilor;

d. creşterea ponderii agriculturii în pib şi asigurarea securităţii alimentare;

e. creşterea productivităţii muncii în agricultură şi reducerea costurilor pe unitatea de produs.

7. Una dintre caracteristicile juridice ale bunurilor aparţinând domeniului public este:

a. nu pot fi lovite de vreo servitute;

b. alienabile;

c. nonexcluziunea;

d. rivalitatea;

e. prescriptibile.

8. În domeniul public de interes naţional nu se regăsesc următoarele bunuri:

a. digurile de apărare împotriva inundaţiilor;

b. reţelele de distribuţie pentru irigaţii;

c. terenurile destinate cercetării şi producţiei de seminţe şi material săditor;

d. izlazurile comunale;

e. prizele aferente reţelelor de distribuţie pentru irigaţii.

9. Ce categorie de bunuri indiferent de proprietar sunt folosite pentru a produce venituri şi în acelaşi timp pot fi înstrăinate:

a. bunuri aparţinând domeniului privat;

b. bunuri aparţinând domeniului public de interes naţional;

c. bunuri aparţinând domeniului public de interes local;

d. bunuri aparţinând institutelor de cercetare agricolă şi silvică;

e. bunuri aparţinând Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

10. Fondurile mutuale sunt componentele următoarelor categorii de pârghii ce acţionează în direcţia sprijinirii agriculturii:

a. indirecte;

b. economice;

c. financiare;

d. fiscale;

e. nu sunt incluse.

11. Ce instrument de susţinere a producătorilor agricoli în per de tranziţie avea un dublu efect (producători-consumatori):

a. cupoanele;

b. creditele de producţie;

c. primele pentru preţuri fixate la un nivel minim garantat;

d. impozitul;

e. taxele şi tarifele vamale.

12. Creşterea eficienţei economice la producători şi sporirea accesibilităţii la produsele agricole pentru consumatori reprezintă:

a. scopul intervenţiei statului prin preţuri în agricultură;

b. mod de manifestare a crizei din agricultură;

c. mijloc de întărire a administraţiei publice locale;

d. formă de specializare în producţie;

e. restricţie în cadrul acţiunii de zonare a agriculturii.

13. “Foarfecele preţurilor”, ca principal element al sistemului de preţuri din agricultură, se determină folosind unul dintre indicatori:

a. raportul dintre preţul intern şi cel extern al unui produs agricol;

b. raportul de corelaţie dintre indicele preţurilor produselor agricole şi cel al produselor neagricole;

c. raportul dintre indicele preţurilor produselor vegetale şi cel al produselor animaliere;

d. diferenţa dintre indicele preţurilor produselor agricole şi indicele preţurilor produselor industriale;

e. nu poate fi cuantificat în perioada de tranziţie.

14. În cazul produselor agricole de importanţă naţională, intervenţia statului prin preţuri asupra producătorilor, în perioada 1993-1996, s-a realizat prin:

a. credite;

b. ajutoare fiscale;

c. prime;

d. reducerea preţurilor inputurilor;

e. eliminarea preţurilor negociate.