Convertoare Numerice

Subiect 1 - Piata globala a energiei

Factorii principali care au determinat şi contiunuă să marcheze evoluţia pieţei globale a energiei sunt creşterea populaţiei mondiale şi modelele de creştere şi dezvoltare economică. Modelul clasic de dezvoltare economică este cel de tip industrial. Chiar dacă în ultimul deceniu se caută şi alte variante, cuprinse în general în sintagma dezvoltării durabile şi care reprezintă în esenţă modele care utilizează analize mai extinse ale influenţelor asupra mediului, a modelelor de civilizaţie locale, ori a vitezei de epuizare a resurselor naturale, totuşi experienţele din ultimele decenii şi în primul rând experienţele Chinei şi Indiei au permis următoarele concluzii:

-dezvoltarea economică presupune o primă etapă de dezvoltare de tip industrial extensiv, care se bazează, în condiţiile economiei globale, pe avantaje comparative privind costurile de producţie, generate atât prin preţul atractiv al forţei de muncă cât şi prin costurile utilităţilor, terenului, etc.

-atragerea invesţiilor străine inpune existenţa unei infrastructuri bine structurată, la nivel de transporturi, comunicaţii, energie şi alte facilităţi.

-dimensiunea pieţii interne devine un element determinat în opţiunile de relocare a unitaţilor de producţie

-rată demografică pozitivă combinată cu politici publice responsabile în domeniile educaţional, sanitar sunt de asemenea factori decisivi

-toate aceste elemente trebuiesc susţinute suplimentar de stabilitate politică, legislativă şi de un cadru social liniştit

În cazul în care condiţiile menţionate sunt îndeplinite, dezvoltarea economică produce şi efecte sociale, de la mutaţii masive de populaţie şi extinderea galopantă a mediului urban, la creşterea nivelului de trai şi adoptarea rapidă a modelului de civilizaţie de tip occidental. Astfel, modelul actual de dezvoltare econiomică a arătat că atât aspectele privind dezvoltarea de tip industrial cât şi aspectele sociale derivate din aceasta produc o creştere masivă a cererii de energie.

IEA –International Energy Agency, este cea mai puternică organizaţie internaţională care şi-a propus coordonarea măsurilor şi acţiunilor internaţionale privind energia. Agenţia a fost fondată în perioada crizei petrolului din 1973-1974. Dacă scopul iniţial a fost acela de a coordona măsurile de urgenţa necesare depăşirii crizei de resurse petroliere, după depăşirea momentului IEA şi-a definit politicile prin sintagma „cei trei E care echilibrează piaţa energetică mondială: securitatea energetică (energy security), dezvoltarea economică (economic development) şi protecţia mediului (environment protection)”. Astăzi agenţia cuprinde 26 de state, toate aceste state sunt de asemenea membre ale organizatiei OECD – Organisation for Economic Cooperation and Development. O bună parte din eforturile actuale sunt dedicate reformării pieţii energiei, tehnologiilor din domeniul energetic, colaborării dintre poducătorii majori de energie şi marii consumatori respectiv China, India, Rusia şi ţările OPEC.

Analiza ofertei şi cererii primare de energie. Prin termenul de ofertă primară de energie se accepta, conform terminologiei IEA, producţia de cărbune, petrol, gaz, energie electrică prin surse hidro şi nucleare, combustibili din resurse regenerabile sau din deşeuri precum şi energie obţinută din surse alternative, adică energie solară, energia vântului, energie geotermală, energia mareelor etc.

Oferta globală de energie pentru perioada 1972-2005 se prezinta astfel : Producţia de energie primară la nivelul anului 1973 a fost de 6128 Mtoe, iar in anul 2005 producţia de energie primară a fost de 11435 Mtoe Se constată câteva tendinţe importante. Mai înâi este vorba de creşerea continuă a necesarului de energie. Pe parcursul a 32 de ani am asistat aproape la dublarea acestuia. De asemenea se observă evoluţiile procentuale ale diverselor surse, respectiv a modului de satisfacere a nevoilor suplimentare de energie. Astfel am asistat la reducerea ponderii energiei obţinute din petrol, la o uşoară creştere a aportului realizat de cărbune, creşteri semnificative pentru energia nucleară, pentru gazele naturale, pentru sursele alternative şi contribuţii relativ constante pentru resurse regenerabile şi deşeuri.

Evoluţia cosumului de energie pentru perioada 1972-2005 în funcţie de regiunile geografice: In primul rând China şi statele asiatice, sunt zonele care nu au reuşit să acceadă la instrumentele dezvoltării (Africa, America Latină, spaţiul ex-sovietic). În acelaşi timp se pot demonta rapid principalele teme ale mişcărilor antiglobalizare, care acuză statele membre OECD de forme de consum iresponsabil şi de accentuarea poluării, în varianta actuală a procesului de încalzire globală. Dacă se priveşte evoluţia consumului energetic primar al statelor OECD pentru perioada 1972-2005 se poate evidenţia ponderarea dinamicii creşterii. Gruparea statelor s-a realizat pe criterii geografice conform notaţiilor: 1-statele OECD din America de Nord; 2-statele OECD din Pacific; 3-statele OECD din Europa. Necesarul statelor OECD în intregul lor a fost la nivelul anului 1973 de 3762 Mtoe şi a ajuns în anul 2005 la 5546 Mtoe. Ponderea procentuală a celor trei grupe de state a evoluat în favoarea statelor din zona Pacificului, ca urmare a performanţelor de dezvoltare ale acestor state şi mai ales al Coreei de Sud.

O altă importantă resursă energetică este reprezentată de gazele naturale. Ele sunt cu atât mai importante cu cât strategia eleborată de Uniunea Europeană în plan energetic a fixat pentru secolul 21 ca satisfacerea necesarului de energie primară să se realizeze preponderent prin importul de gaze naturale. La momentul adoptării acestei decizii au fost o serie de factori care au determinat-o, factori de natură economică, politică şi tehnologică. Investiţiile realizate în acest scop, dezvoltarea infrastructurii specifice au plasat acum Uniunea Europeană într-o situaţie delicată, ea fiind extrem de dependentă de importul de gaze naturale din Rusia.

Producţia modială de gaze naturale pentru perioada 1971-2006, în funcţie de regiunile geografice şi economice: Se observă schimbări majore intervenite în perioada analizată. Ponderea producătorilor din statele fostei URSS, a celor din Orientul Mijlociu şi chiar producătorii din Asia, Africa ori America Latină au răsturnat situaţia din 1973. Dacă la începutul perioadei analizate, pentru mai mulţi producători de petrol, gazele erau un produs secundar care de cele mai multe ori nu era folosit, atât din lipsa tehnologiilor de stocare ori de procesare, cât şi din dimensiunea mai redusă a cererii, orientarea strategiei energetice europene pe gaze naturale a determinat şi sporirea interesului pentru aceste materii prime. În plus, o serie de state au ales şi ele axarea industriei energetice pe aceasta resursă. Din păcate vom constata o mare apropiere între lista marilor producători-exportatori de petrol şi a celor de gaze naturale, fapt ce conduce la sporirea dependenţelor energetice a importatorilor dar şi la tendinţa sporită de a folosi resursele energetice ca armă de presiune şi santaj politic între state.

Prezentarea pricipalilor producători, exportatori şi importatori degaze naturale, în raport cu statistica referitoare la petrol, are câteva aspecte specifice:

-pe lista pricipalilor 10 exportatori se regasesc state cu economii puternice, Canada, Norvegia, Olanda, Statele Unite

-Statele Unite şi Olanda se regasesc atât în topul exportatorilor mondiali cât şi în cal al importatorilor, Statele Unite fiind principalul importator mondial