Filosofie

1. Conditia filosofiei in lumea contemporana

Filosofia este – laturi de stiinta, religie, arta – un domeniu specific culturii, o manifestare specializata a spiritului uman. Etimologic, filosofia este “dragostea de intelepciune”. Alaturi de aceasta acceptiune, la ganditorii greci, filosofia mai e definita si in alte moduri. Astfel, dpv al obiectului, filosofia “este cunoastere a celor ce sunt ca fiind ce sunt” – deci a temeiurilor existentelor , a naturii celor ce sunt – precum si “cunoastere a celor divine si omenesti:”, a realitatii ultime, neconditionate esentiale ptin care se legitimeaza tot ceea ce exista. Dpv al scopului imediat, “filosofia este pregatire pentru moarte”, oferind modele de viata demna, repere si criterii valorice; intrucat nu traim oricat, nu putem trai oricum. Definitia provenita din scopurile si aspiratiile mai indepartate al filosofiei indeamna fiinta umana la “asemanare cu divinitatea, ce cat ii sta omului in putinta”, adica la autoperfectionare spirituala si implinirea morala.

Filosofia se iveste ori de cate ori omul se indeparteaza de imediatitatea factologica a lumii si vietii cu nazuinta de a se limpezi, de a pricepe si desprinde certitudini si adevaruri intemeietoare de rost.

Daca nu i se ofera certitudini, omul ramane dezamagit de “inutila” despicare a firului in 4. Il satisfac solutiile teoretice care intra in complicitate cu felurite situatii nemijlocite. Se asteapta la, sau in secret vrea, un fel de “retete de viata.

Antrenat in si de probleme curente, omul obisnuit se desprinde sa trateze viata firesc, exteriorizand credinte si deprinderi eficiente. Apasat de griji si sperante, nu-si ingaduie maturizarea gustului pentru speculatie. De obicei, orizontul interogatiilor sale privitoare la om si lume se intretaie strans, uneori pana la confundare, cu sfera trebuintelor – ca nivel continut si solutii. Problematizarea – cand cum si cata este – se iveste la marginea evenimentelor mai deosebite (in bine si rau) si, de cele mai multe ori, doar in masura in care acestea cer un oarecare efort spre a fi integrate in imparatia obisnuintelor ocrotitoare. In general, judeca in termeni de actiune, croind planuri. Sensul vietii nu este obsesie, nici dezlantuire pasionala, caci energiile fizice si sufletesti sunt orientate spre scopuri care aseaza gandul in cumpanire.

Omul nu accepta relativismul.

Majoritatea persoanelor se abtin sa faca prea multa teorie despre viata si senul ei.

Cand ii sunt clatinate certitudinile, omului obisnuit ii dispare insusi rostul vietii sau, mai bine zis, posibilitatea, sansa de a-si innobila viata cu o dimensiune net meta-biologica.

Mediul inconjurator este perceput si interpretat pe baza functiei lui practice, si nu pentru a satisface o curiozitate pur cognitiva. Vietii cotidiene ii este specificata o legatura nemijlocita intre teorie si practica, intre cunostinte si actiune; traim sub impulsul satisfacerii trebuintelor, de aceea, alegerea scopurilor si a mijloacelor nu poate fi suspendata la nesfarsit pentru a face loc reflectiei deliberative; se apeleaza la cunostinte si instrumente valorice deja fixate si cu eficienta verificata.

Lucian Blaga – “ Simtul comunn apare ca o realitate psihologic a spirituala. Simtul comun reprezinta o medie just echilibrata de reactiuni intelectuale proprii unei colectivitati umane, aceasta inteleasa mai curand ca masa omogena, difuza si fara limite precise, decat ca o organizare diferentiata si de profil deplin caracterizat. Simtul comun se constituie in virtutea unor idei asimilate de individul uman, incetul cu incetul, prin convietuirea cu semenii sai. Simtul comun este deci un individ exponent al societatii acestuia si se manifesta intr-o seama de atitudini si judecati ce implica anumite norme adoptate de colectivitatea umana. Colectivitatea se supune unor astfel de norme de obicei fara a-si da seama de ele. Cu cat normele implicite ale reactiuni intelectuale angajeaza o colectivitate mai invarsta, cu atat simtul comun devine un factor mai redutabil in viata de toate zilele a individului uman, ce face parte din colectivitate”.

Nu exista, desigur, o stare pura si permanenta a simtului comun.

Simtul comun nu isi depaseste conditia: e receptiv la dimensiunea practic – aplicativa, la consecintele ce-si dovedesc utilitatea umana in nemijlocirea vietii. Criteriul de validare este experienta.

Bunul simt este starea inteleapta a simtului comum. El codifica experiente, traditii, opinii cu autoritate, deprecieri cu eficienta diovedita, evidente empirice, atitudinea de a se mula pe situatia data, sagacitate rationala si patrundere intuitica, prudenta in anticiparea consecintelor posibile, masura ferita de excese, judecata corecta si precizie in situatii si chestiuni ce se prezinta complicat.

Ludwig Wittgenstein constata: “Problemele vietii sunt insolubile la suprafata si pot fi solutionate numai adanc. In dimensiunea suprafetei, ele sunt de nedezlegat”.

Exista o gradualizare a solutiilor pe care oamenii le confera problemelor ce le sunt apropiate cub raport sufletesc. Solutiile existentiale sunt manuite efectiv, cu o doza variabila si labila de constientizare, in practica vietii; presiunea unor deprinderi afective si mentale nu poate fi atata de usor stavilita pe cat ne place deseori sa credem. Contactele cu viata si mediul sunt suficient de complexe, asa incat mijloacele intelectuale ce intra in actiune intr-un moment sau altul pot fi straine unele altora ca provenienta si nivel de competenta. Coexista credinte si convingeri, invataminte obtinute impregnate prin forta educogena si sugestiva a climatului de fiecare zii, dorinte si temeri etc.

Solutiile empirice, proprii simtului comun si bunului-simt, sunt generalizari neintentionate de experienta colectiva indelungata, precizari de obisnuinte in jurul unor focare de interes. Nu poate fi vorba aici de valente explicative si de coerenta logica, ci de aglomerari de cunostinte, pilde, fragmente de intelepciune etc. propuse de obicei in maniera apodictica. Valoarea lor consta mai ales in faptul ca au rezistat problemelor la care viata colectiva le-a supus

Solutiile empirice faciliteaza integrarea intr-un orizont valorico-normativ multaa pe exigentele nemijlocite ale vietiil de aceea sunt utile si eficiente. Sunt tonifiante si limpezi.

Solutiile teoretice isi incorporeaza problematica omului, o recupereaza, disociind adevarate interogatii de cele false, si le insereaza in registre interpretative de maxima generalitate. Solutiile teoretice nu sunt direct aplicabile.

Faptura umana poate doar sa isi elaboreze, sa isi modeleze solutii existentiale in deschiderea unei conceptii filosofice, dar filosofia nu ofera modele intuitice si nici sfaturi de orientare in imediatitatea vietii. Filosofia lamureste principii; din acestea pot fi trase consecinte practice prin asimilarea lor de catre structurile interioare, afective, volitionale si rationale.

Viata cotidiana nu se conduce numai dupa filosofie, dar e rau cand ignora filosofia, caci numai aceasta ii poate ordona fortele si motiva densurile. Si invers: filosofia nu poate sa respire inchisa in orizontul preocuparilor si problematicii in fiecare zi, desi acestea sunt presante, dar daca in loc sa cinsteasca viata cotidiana o dispretuieste, daca o considera obiect de musei si nu un lacas ce trebuie innobilat, filosofia insasi pierde din intelepciune. Viata de fiecare zi si praxis-ul social pun mereu fiinta umana fata in fata cu propriul destin, impulsionand filosofarea prin curiozitate intelectuala, indoiala, incertitudini si angoase.

1.2 cunoasterea stiintifica si filosofia. Sciencentismul.

Filosofia si stiinta sunt considerate ca manifestari spirituale specifice, legae prin multiple si complexe fire una de cealalta si impreuna de mediiul social-istoric, specializate insa in ceea ce priveste preocuparile, temele supuse investigatiei si finalitatile umane.

Filosofia insasi trebuie sa aiba o receptivitate crescuta fata de noutati si achizitii explicative de ordin stiintific.

Filosofia nu poate concura cu stiinta in privinta perfirmantelor cognitive ce se refera la realitati umane si cosmice.