Răspunsurile la examenul de management

13. Analizati principiile manageriale in conceptia lui Fayol , Taylor , Druker si utilizarea oprima a acestora de catre conducatori

Trecerea de la managementul empiric la cel ştiinţific este marcată de activitatea inginerului american Frederik W. Taylor, care şi-a orientat activitatea spre raţionalizarea muncii şi spre conducerea eficientă a întreprinderii capitaliste.

Taylorismul apare ca o concepţie organizaţional-tehnicistă, în care elementul uman este plasat pe un loc secundar. Prin studii de natură timp-mişcare Taylor a identificat şi măsurat toate mişcările muncitorilor în timpul executării unei sarcini încercând să elimine mişcările care încetineau munca sau pe cele inutile. A recomandat introducerea salarizării în acord sau pe bucată considerând că omul este motivat în muncă cel mai puternic de factorul material.

Principiile lui Taylor sunt:

- ştiinţă în loc de deprinderi tradiţionale;

- armonie în loc de contradicţii;

- colaborare în loc de lucru individual;

- productivitate maximă în loc de una limitată;

- dezvoltarea fiecărui muncitor până la maximum de productivitate admisibiă.

O contribuţie semnificativă în dezvoltarea şi fundamentarea unui management ştiinţific a avut-o francezul Henri Fayol. El a realizat saltul de la nivelul locului de muncă la nivelul de ansamblu al întreprinderii, lărgind astfel conţinutul şi sfera conceptului de management Considerând întreprinderea un organism de sine stătător, aflat în legătură cu alte organisme asemănătoare, Fayol considera că a conduce înseamnă a prevedea, a organiza, a da dispoziţii, a coordona şi a controla.

Principiile lui Fayol sunt:

1. principiul diviziunii muncii, potrivit căruia, cu cât gradul de specializare în execuţia muncii este mai mare, cu atât va fi mai mare eficienţa;

2. principiul autorităţii şi responsabilităţii : autoritatea managerilor decurge din dreptul lor de a da ordine şi trebuie însoţită întotdeauna de responsabilitate;

3. principiul disciplinei, care explicitează că regulile şi normele ce guvernează viaţa organizaţiei trebuie respectate;

4. principiul salarizării, potrivit căruia compensarea pentru munca prestată trebuie să mulţumească atât angajatul cât şi organizaţia;

5. principiul unităţii de comandă, adică, fiecare angajat trebuie să primească ordine de la un singur şef; încălcarea acestui principiu generează „dualitatea” comenzii şi conduce la disensiuni, neîncredere, confuzie etc.

6. principiul subordonării interesului individual celui de grup;

7. principiul centralizare- descentralizare. Potrivit acestui principiu, trebuie realizat un echilibru sensibil între cele două, astfel încât să se acorde subordonaţilor suficientă autoritate pentru desfăşurarea muncii lor;

8. principiul existenţei unui singur conducător de nivel superior;

9. principiul ordinii – oamenii şi ceilalţi factori de producţie trebuie să se afle la locul potrivit şi la momentul potrivit;

10. principiul echităţii : echitatea este cea care trebuie să guverneze relaţiile dintre şef şi subordonat;

Principiile lui Druker sunt:

Peter Druker consideră că variabila fundamentală de care trebuie să ţină cont practica managerială este relaţia managerilor cu subalternii. Peter Druker jalonează câteva reguli de comportament menite să armonizeze aceste relaţii:

- atenţie la critici şi propuneri de raţionalizare;

- respectarea propunerilor chiar şi atunci când sunt incorecte sau absurde;

- răbdare, calm şi curtoazie în raporturile cu subordonaţii;

- critica subalternilor se face fără asistenţă, iar lauda şi mulţumirile se aduc în public;

- recurgerea la autoritate şi sancţiuni doar după epuizarea celorlalte metode de influenţă;

- stimulaţi iniţiativa şi creativitatea subordonaţilor.

74. Analizati competivitatea.Nivelul de competitivitate.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale pietei internationale in present si in viitor este accentuarea confruntarilor concurentiale intre protagonistii din domeniul afacerilor. Concurenta tot mai aspra obliga firmele implicate sa caute strategii si mijloace care sa le permita atragerea clientilor si satisfacerea exigentelor acestora mai bine decat rivalii.

Acest deziderat al oricărei întreprinderi este asigurat de o serie de factori interdependenţi

care alcătuiesc un fel de cerc vicios:

- profitabilitatea – capacitatea de a câştiga bani;

- investirea profiturilor în perfecţionarea şi dezvoltarea activităţilor;

- îmbunătăţirea calităţii produselor concomitent cu reducerea costurilor;

- extinderea pieţelor – datorită unui raport preţ/calitate avantajos pentru consumator;

- extinderea capacităţilor de producţie şi angajarea de noi salariaţi;

- adaptarea produselor existente la cerinţele în schimbare ale clienţilor, conceperea şi

lansarea pe piaţă a unor produse noi.

Aprecierea competitivităţii firmei se poate face numai prin raportarea la întreprinderile

concurente. În activitatea practică competitivitatea unei firme este judecată prin prisma a doi

indicatori - profitul obţinut şi impactul produselor/serviciilor asupra pieţei