Subiecte de Examen Endodonție Anul 5

1.Pulpitele reversibile

Pulpitele reversibile

Prin definiţie, pulpitele reversibile sunt inflamaţii ale pulpei care nu sunt severe. Dacă cauza este eliminată, inflamaţia este reversibilă pulpa redevenind normală. Stimulii uşori sau de scurtă durată ca de exemplu cariile incipiente, eroziunea cervicală sau atriţia ocluzală, cele mai multe proceduri operatorii, chiuretajul parodontal adânc, fracturile de smalţ ce determină expunerea tubulilor dentinari pot produce pulpite reversibile. De obicei pulpitele reversibile sunt asimptomatice.

2.Pulpitele ireversibile. Simptome

Simptome

Pulpitele ireversibile sunt frecvent o sechelă sau rezultatul progresiei pulpitelor reversibile. Semnificativ este faptul că pulpita ireversibilă este de obicei asimptomatică sau pacientul prezintă simptome uşoare. Cu toate acestea, pulpita ireversibilă poate fi asociată cu episoade intermitente sau continui de durere spontană (în absenţa stimulilor externi). Durerea din pulpita ireversibilă poate fi ascuţită sau surdă, localizată sau difuză, să dureze minute sau ore. Localizarea durerii pulpare este mai dificilă decât cea a durerii periradiculare şi devine tot mai dificilă pe măsură ce durerea se intensifică. Aplicarea de stimuli externi ca de exemplu de rece sau cald poate produce prelungirea durerii.

3.Pulpitele ireversibile. Teste şi tratament

Teste şi tratament

Dacă inflamaţia este delimitată şi nu este extinsă periapical, dinţii răspund în limite normale la palpare şi percuţie. Extinderea inflamaţiei la ligamentul periodontal determină sensibilitate la percuţie şi o mai bună localizare a durerii. Tratamentul canalului radicular sau extracţia este indicată dinţilor cu semne sau simptome de pulpită ireversibilă.

Pulpitele hiperplastice sunt de obicei asimptomatice. Apare ca o excrescenţă conopidiformă roşie din ţesut conjunctiv în cariile cu expunere ocluzală largă. Ocazională este asociată cu semnele clinice ale pulpitelor ireversibile ca durerea spontană ca şi durerea prelungită dată de stimulii de cald sau rece. Pragul stimulării electrice este similar cu cel al pulpei normale. Dinţii răspund în limite normale când sunt palpaţi sau percutaţi. Pulpitele hiperplastice sunt tratate prin pulpotomie, terapia canalului radicular sau extractie.

4.Pulpitele hiperplastice

Pulpitele hiperplastice sunt de obicei asimptomatice. Apare ca o excrescenţă conopidiformă roşie din ţesut conjunctiv în cariile cu expunere ocluzală largă. Ocazională este asociată cu semnele clinice ale pulpitelor ireversibile ca durerea spontană ca şi durerea prelungită dată de stimulii de cald sau rece. Pragul stimulării electrice este similar cu cel al pulpei normale. Dinţii răspund în limite normale când sunt palpaţi sau percutaţi. Pulpitele hiperplastice sunt tratate prin pulpotomie, terapia canalului radicular sau extracţie.

5.Modificările ţesutului dur datorate inflamaţiei pulpare. Calcificarea pulpară

Calcificarea pulpară

Calcificarea extensivă (frecvent sub forma de calcul pulpar sau calcificare difuză) apa ca răspuns la traumatisme, carii, afectare parodontală sau alţi iritanţi. Alt tip de calcificare este formarea extensivă de ţesut dur pe pereţii de dentină, de obicei ca urmare a iritaţiei sau morţii şi înlocuirii odontoblastelor. Acest proces se numeşte metamorfoza calcifiantă. Pe măsură ce iritaţia creşte în intensitate, gradul de calcificare poate creşte conducând la o parţială sau completă obliterare radiologică (nu şi histologică) a camemrei pulpare şi a canalului radicular. Coloraţia gălbuie a coroanei este de obicei o manifestare a metamorfozei calcifiante. Pragul sensibilităţii dureroase la stimulii termici sau electrici creşte de obicei, sau dinţii deseori nu răspund la aceşti stimuli.

Spre deosebire de afectarea ţesutului moale pulpar, ce nu prezintă semne şi simptome radiologice, calcificarea ţesutului pulpar este asociată cu grade variate de obliterare radiologică a spaţiului pulpar. Metamorfoza calcifiantă prin ea însăşi nu este patologică şi nu necesită tratament.

6.Modificările ţesutului dur datorate inflamaţiei pulpare. Resorbţia internă

Resorbţia internă

Inflamaţia pulpară poate iniţia resorbţia ţesuturilor dure adiacente. Acesta are acţiune de resorbţie asupra pereţilor dentinari, avansând din centru spre periferie. Majoritatea cazurilor de resorbţie intracanalară sunt asimptomatice. Resorbţia internă în stadiu avansat afectând camera pulpară este frecvent asociată cu pete roze pe coroană.

Dinţii cu leziuni rezorbtive intracanalare răspund de obicei în limite normale la testele pulpare şi periapicale. Radiografiile arată radiotransparenţă cu lărgirea neregulată a compartimentului canalului radicular. Se recomandă îndepărtarea imediată a ţesutului inflamat şi instituirea tratamentului canalului radicular; aceste leziuni tind să fie progresive putând chiar perfora parodonţiu lateral. Când are loc acest lucru, urmează necroza pulpară, punând mari probleme în alegerea terapiei. Dinţii cu resorbţie perforată sunt dificil (dacă nu imposibil) de tratat nechirurgical.

7.Necroza pulpară. Simptome

Simptome

Necroza pulpară este de obicei asimptomatică dar i se pot asocia episoade de durere spontană sau durere la presiune (de origine periapicală). Spre deosebire de dinţii cu pulpă vitală, în cazul dinţilor cu necroză pulpară, durerea provocată prin aplicarea de caldură nu se datorează creşterii presiunii presiunii intrapulpare. Această presiune este nulă după aplicarea de căldură pe dinţii cu pulpă necrotică. Se consideră (dar nu s-a demonstrat) că aplicarea de căldură pe dinţii cu necroză de lichefacţie produce expansiunea termică a gazelor aflate în canalul radicular, ceea ce provoacă durerea. De fapt, aplicarea de căldură, rece sau stimuli electrici pe dinţii cu necroză pulpară în mod obişnuit nu produce nici un răspuns.

8.Necroza pulpară. Teste şi tratament

Teste şi tratament

Prezenţa concomitentă de diferite tipuri de răspuns inflamator variind de la pulpita reversibilă până la necroză la dinţii cu canale multiple este posibilă şi poate produce uneori confuzie la testarea reactivităţii. Mai mult, efectele necrozei rareori sunt limitate la canalele respective. De aceea, datorită răspândirii reacţiei inflamatorii la ţesuturile periradiculare, dinţii cu necroză pulpară sunt deseori sensibili la percuţie şi palpare. Sensibilitatea la palpare este un indicator suplimentar al afectării periradiculare. Tratamentul canalului radicular sau extracţia sunt indicate acestor dinţi.