Subiecte Urologie

Febra în urologie

Un caracter unic şi dominat al infecţiilor urinare, acute îl reprezintă FEBRA. Trebuie ştiut k numai inflamaţiile parenchimatoase renale , prostatice, testiculare, ori ale ţesuturilor învecinate , evoluează cu febră.

Infecţiile vezicale şi cele uretrale sunt afebrile, numai complicaţiile lor, ducând la febră. La fel şi infecţiile canaliculare : ureterale, pielice, sau deferenţiale, evoluează cu febră , deoarece sunt obligatoriu asociate deoarece sunt asociate cu inflamaţia parenchimului renal dar şi testicular.

Febra urologică apare foarte rar ca unic simtom. De obicei ea apare însoţită cu alte semne urologice:

1. febra cu rinichi mare-apare în tumorile renale maligne, pionefrită, antraxul şi furunculul renal

2. febra cu piurie- pielonefrită

3. febra cu nefralgie-tumorile renale

4. febra cu durere hipogastrică- cistite gangrenoase

5. febra cu tulburări micţionale- prostatitele acute difuze

6. febra cu testicul mare- orhite acute

În infecţiile urinare, indiferent de sediu, febra +frison =bacteremie. Dak se mai asociază şi hipotensiune, tahicardie, oligurie= septicemie urinară(urosepsis).

Clinica colicii renale

Reprezintă o durere paroxistică cu următoarele caractere:

• Sediul. este de obicei regiunea lombară. Localizarea durerii nu corespunde nivelului unde se află obstacolul. De exemplu la pacienţii la care există un calcul ureteral pelvin, durerea va fi localizată tot lombar.

• Iradierea. Este către scrot, labiile mari, reg inghinală, rădăcina coapsei.

• Intensitatea. Foarte mare, unele femei o declară mai intensă decât durerea naşterii.

• Debutul. De obicei este brutal, apare în plină stare de sănătate, la orice oră, chiar şi în somn.

• Evoluţia. Cu dureri mari şi perioade de acalmie.

• Poziţia antalgică. Nu există.

• Durata. 2-3 ore.

• Factori agravanţi. Efortul + ingestia de lichide.

• Factori atenuanţi. Lichide puţine, tratament.

Alte simtome asociate:

• Febră

• Greţuri, vărsături, meteorism

• Agitaţie

• TA scăzută, puls crescut

• Hematuria, polakiuria, piuria, oliguria, rinichi mare, palpabil

Diagnosticul diferenţial al colicii renale

Se face cu orice cauză de abdomen acut medical sau chirurgical. Mai concret cu : durerile vertrebromusculare, nevralgiile acute( lombosciatică, hernie de disc, zona Zoster), colică biliară, ulcer perforat, pancreatită acută, ocluzia intestinală.

Atribuţiile micţiunii fiziologice

Cele 3 atribute ale micţiunii fiziologice sunt: ESTE voluntară, eficientă, confortabilă !!!!!

Micţiunea este confortabilă deoarece nu implică un efort activ, are o durată de mai puţin de 40 secunde, şi nu este dureroasă , ba chiar este foarte plăcută de majoritatea oamenilor.

Declanşarea voluntară a micţiunii este deseori întârziată, jetul este slab, subţiat, sau împrăştiat, iar sfârşitul se continuă cu picături care pătează lenjeria sau pantalonul.

De multe ori golirea vezicii nu este eficientă , formându-se aşa zisul reziduu vezical, care uneori poate fi palpabil.

VOLUNTARĂ (poate fi declanşată după vârstă, poate fi oprită după voinţă)

CONFORTABILĂ(ushoară, nedureroasă)

EFICIENTĂ( goleşte complet vezica, protejează aparatul urinar superior)

Etiopatogenia polakiuriei

Micţiunea frecventă , aşa zisa polakiurie, este un semn ce apare frecvent în afecţiunile urogenitale. Poate fi ca simtom unic sau acompaniată de altele.

Reprezintă creşterea numărului de micţiuni pe 24 de h fără a creşte volumul urinar.(adică te pişi mai puţin şi mai des). Poate fi diurnă, nocturnă, permanentă.

Ea apare prin:

1. reducerea capacităţii vezicale- cistită

2. stagnarea vezicală

3. poliurie- te pişi 3-4 l pe zi

4. instabilitate sfincterială

În schimb ea poate fi şi de etiologie extraurinară: genitală, tumori pelvine, angioame.

Etiopatogenia disuriei

Este definită disurie cu efort, mai precis este o micţiune grea dificilă prin care pacientul depune efort activ(screamăt, blocaj în inspir, tracţiune sau masaj penian).

Ea este remarcată prin scăderea debitului urinar maxim (15-30 ml/sec), el fiind în această situaţie sub 10 ml/sec, şi o creşterea a duratei micţiunii , normal este 40 sec, iar in situaţia de faţă este peste un minut.

Ea este produsă prin următoarele 3 mecanisme:

1. diminuarea contracţiei vezicale

2. creşterea rezistenţei ureterale

3. disinergia vezico –urinare

Etiologia disuriei este foarte variată având următoarele cauze:

• urologice- adenomul + cancerul de prostată

• iatrogene- medicamentoase

• cauze reflexe- fractura de col femural

• cauze pshihogne sau pshihiatrice- isterie

• neurologice- diabetul, etilismul cronic, hernia de disc

Etiopatogenia retenţiei de urină

Retenţia de urină reprezintă o tulburare micţională, ce se datoarează golirii incomplete a vezicii , care în mod normal , între 2 micţiuni ar trebui sa fie goală.

Etiopatogenic retenţia de urină are următoarele cauze:

1. nonurologice

• după o operaţie abdominală sau pelvină

• leucemii, adenopatii pelvine

• tabes, crush sindrom

• sarcină, tumori

• deshidratări

2. urologice- obstacolul are amprentă renală sau vezicală

• calculi

• franjuri tumorale

• dopuri de puroi

• cheaguri

• vezicule hidatice

• rupturi traumatice

• corpi străini

Retenţia de urină este acută şi cronică. Fiecare dintre acestea are câte o formă completă şi incompletă . Forma incompletă , pacientul urinează picătură cu picătură. Forma completă micţiunea devine imposibilă.