Politici Publice

1.Definirea de politici publice din perspectiva autorului individual rational si perspectiva rationalitatii limitate

Ce este o politica publica?

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât miscarile sociale generale. Asadar, politica, în termenii nivelului de analiza, este un concept plasat la mijloc. Un al doilea element, si anume unul esential, este ca pentru cei mai multi autori termenul trimite la un scop de un anumit fel.

De foarte multe ori, cei care încep sa studieze politicile publice sunt – mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin explicit – influentati de o imagine rationalista asupra actiunii sociale. Ei tind sa îsi întemeieze sustinerile pe ideea ca actiunile actorilor politici, modalitatile în care se iau deciziile se pot caracteriza în mare apelând la modelul actorului individual rational. Altfel zis, ei admit ca în procesul de înfaptuire a politicilor e important sa detectam actorii implicati si sa îi caracterizam ca rationali: ei poseda informatie credibila asupra situatiei în care se afla; au capacitatea si resursele de analiza a tuturor alternativelor relevante; reusesc sa îsi formeze preferinte consistente asupra tuturor alternativelor relevante; si aleg alternativa cea mai buna – alternativa care le permite sa atinga cel mai bine obiectivele pe care le au.

Pentru a întelege modul în care se formuleaza politicile publice, în care se iau decizii importante, care ne afecteaza viata fiecaruia dintre noi, e nevoie sa renuntam la imagini simplificatoare asupra a ce înseamna ca procesul politic este unul rational. De aceea, astăzi se discută despre modelul rationalităţii limitate în elaborarea şi înfăptuirea politicilor publice. Întreg acest proces este încarcat de constrângeri sociale, politice, economice, care fac ca el sa nu poata fi usor pus în chingile strâmte ale unui sau altui model rational.

2.distinctia dintre political science si politici science

În limba româna (ca de altfel în toate limbile romanice) exista însa o dificultate în folosirea expresiei “politica publica”. Caci termenul “politica” ne trimite imediat la ceea ce în mod obisnuim numim politica: activitatea partidelor politice si oamenilor politici, a parlamentului, guvernului; ne gândim la campaniile electorale, la declaratiile politice etc. Aici avem însa în vedere altceva. În limba engleza exista doua cuvinte pentru a vorbi despre lucruri pentru care noi avem numai unul: exista cuvântul policy; si exista cuvântul politics. Se vorbeste despre “political science” si despre “policy science”. În româneste am avea aceeasi traducere: stiinte politice; dar sensul celor doua expresii este foarte diferit.

În universitatile noastre exista specializarea stiinte politice. Aici expresia are sensul de “political science”.

Stiintele politice în sens de “policy sciences” înseamna însa altceva: ele sunt disciplinele care studiaza metodele utilizate în formularea si aplicarea politicilor publice, precum si rezultatele lor. Asadar, aici termenul “politica” este traducerea lui “policy”.

3.sensurile termenului de politici publice

Asa cum arata Hogwood si Gunn termenul “politica publica” este folosit în mai multe sensuri:

1. Politicile ca etichete ale unor domenii de activitate.

În acest caz, politicile descriu mai curând domeniile activitatii si implicarii guvernamentale.

2. Politicile ca expresie a scopului general sau a starii de fapt dorite.

Într-un document al unui partid politic, sau în cel al unui guvern, termenul “politica” e folosit pentru a indica scopul general (sau finalitatea) unei activitati guvernamentale în general sau într-un anumit domeniu;

3. Politicile ca propuneri specifice.

De multe ori, termenul e folosit pentru a descrie unele actiuni specifice pe care organizatiile politice (grupuri de interese, partide, guvernul însusi) ar dori sa le vada realizate.

4. Politicile ca decizii ale guvernului.

De cele mai multe ori, cercetatorii se apleaca asupra analizei unor situatii specifice: politica guvernului în cazul Bancorex, Dacia, Petrom sau F.N.I. etc.

5. Politicile ca autorizare oficiala.

Sau, de asemenea, se poate spune ca atunci când o anumita legislatie în domeniu a intrat în vigoare, politica a fost deja implementatã.

6. Politicile ca programe.

Astfel, putem vorbi despre un program privind bursele studentesti sau recalificarea personalului disponibilizat dintr-un anumit domeniu etc.

7. Politicile ca produse.

În acest caz politicile sunt vazute ca ceea ce guvernul ofera, spre deosebire de ceea ce a promis sau a autorizat prin intermediul legislatiei: livrarea de bunuri sau servicii, aplicarea regulilor sau colectarea de taxe sau impozite.

8. Politicile ca rezultate.

Un alt mod de a privi politicile este din punctul de vedere al rezultatelor acestora, adica ceea ce este practic obtinut.

9. Politicile ca teorii sau modele.

Toate politicile implica anumite presupozitii cu privire la ceea ce poate un guvern sa faca si care sunt consecintele actiunilor sale.

10. Politicile ca procese.

Politicile implica un proces care se întinde pe o perioada lunga de timp. O politica apare atunci ca exprimând întreaga miscare de schimbare într-un anumit domeniu.

4.prezentati succint etapele ciclului unei politici publice

Procesul de realizare a politicilor publice – de înfaptuire a politicilor – este complex si implica, dimensiuni, mecanisme si actori într-o retea de interrelatii.

Unul dintre cele mai cunoscute mijloace de a-l face mai usor de înteles e acela de împarti procesul în mai multe stadii sau etape si subetape distincte.

Ciclul unei politici este sirul acestor stadii sau etape ale procesului de înfaptuire a politicii respective.

Procesul politicilor publice cuprinde următoarele etape:

1. Stabilirea agendei

2. Identificarea, formularea şi alegerea opţiunii de politici publice

3. Formularea opţiunii de politici publice

4. Implementarea opţiunii de politici publice

5. Monitorizarea şi evaluarea politicilor publice