Teoria Elitelor

Aplicând metoda istorică şi teoria interdependenţei cauzalităţilor istorice, Gaetano Mosca (1858 – 1941) - politician, jurist sicilian ) îşi orientează cercetarea în jurul prolematicii ce vizează formarea , transformarea şi maniera în care sunt înlocuite grupurile dominante, precum şi studiul tipologiei raporturilor dintre elite şi mase.

În acest scop evidenţiază importanţa elitelor în cadrul societăţilor considerînd că:

– toate societăţile au fost conduse, în fapt, de o minoritate, denumită“clasă politică”.

– elitele pot fi definite în termenii calităţilor lor organizaţionale superioare, (utile pentru dobândirea puterii politice în societăţile birocratice moderne).

– La baza procesului de constituire a elitelor se află legături de rudenie, precum şi valori şi interese comune constituite în reţele coezive, care au capacitatea de a domina o majoritate fragil organizată.

– elitele nu au o natură ereditară, statutul de elită putând fi dobândit de indivizi aparţinând tuturor claselor sociale

-există stratificări în interiorul clasei dominante, în funcţie de poziţia deţinută, membrii elitelor posedând grade de putere diferite.

-există o “elită a elitelor”, ce defineşte acei componenţi ai elitei, restrânşi ca număr, care deţin o putere mai mare decât a celorlaţi.

-Ideologia reprezintă un instrument prin care elitele domină clasele sociale şi se impun.

-există 2 tipuri de forţe care asigură coeziunea unei societăţi cu un anumit grad de cultură:

– forţele intelectuale (sau morale) – au o identitate bine definită, idei comune fundamentale care aparţin aceluiaşi grup politic

– forţele materiale – acţionează prin intermediul administraţiei şi ierarhiei care dispune de mijloace de coerciţie care pot să ghideze acţiunea maselor pentru scopurile dorite chiar de către aceasta sau de conducătorii politici

Există 2 clase sociale:

a. clasa conducătoare – minoritară, îndeplineşte toate funcţiunile politice, monopolizează puterea.

b. clasa celor guvernaţi – majoritară, are conştiinţa statutului de a fi condus (fie că acest proces de conducere are loc într-o manieră mai mult sau mai puţin legală, violentă sau arbitrară), de supus ( chiar dacă aceasta se supune mai mult sau mai puţin benevol clasei ce guvernează).

Comentarii :

-Organizarea socială şi politică este ierarhizată, guvernarea nefiind posibilă fără o clasă conducătoare fidelă şi responsabilă de erorile sau excesele guvernării

-clasa conducătoare este o componentă fără de care structura socială ar fi supusă dezagregării

-membrii minorităţii organizate sunt selectaţi datorită unor calităţi care le conferă acestora o certă superioritate materială, intelectuală sau morală

-clasa politică tinde să îşi conserve configuraţia şi structura şi să se reproducă generaţional

-proprietatea privată trebuie să fie tutelată şi reglementată de către forţa publică (a legilor)

-superioritatea clasei conducătoare nu este asigurată de structurile şi ierarhiile sociale, sau de cele ereditate: calităţile distinctive (morale, intelectuale) sunt elementele care contribuie la segragarea celor două clase

-clasa conducătoare este supusă decadenţei când nu-şi mai poate exercita calitatea pentru care a ajuns la putere, sau nu mai poate îndeplini funcţia socială ce îi revine

-există din punctul de vedere al organismelor politice două tipuri sociale fundamentale

-a. statul feudal caracterizat de un grad de complexitate scăzut, fiind neomogen, funcţiile economice, juridic administrative, militare fiind conduse de aceeaşi indivizi.

-b. statul birocratic caracterizat de un grad de complexitate ridicat, cu o certă organizare, funcţiile de conducere putând fi disipate, existând şi o specializare a acestor structuri; se remarcă separarea clară dintre structurile politice, administrative, militare şi juridice (separarea puterilor în stat) şi o relaţie a legăturilor dintre puterea centrală şi cea locală care tinde spre flexibilitate.

-regimurile politice care rezistă în timp cel mai mult sunt regimurile mixte (sunt cele în care nu predomină nici sistemul autocratic, nici cel liberal, care are tendinţă aristocratică moderată reînnoindu-se lent dar continuu a clasei conducătoare

-clasa politică trebuie să fie destul de abilă pentru a crea o bază legală şi morală a ascendentului său asupra minorităţii

-ea inoculează majorităţii credinţa că această disimetrie este îndreptăţită în numele unui ideal, al unei autorităţi supreme, superioare sau a unei ordini dintr-o instanţă recunoscută de majoritate

-baza juridică şi morală a unei societăţi care se constituie în fundament al puterii clasei politice este formula politică denumită suveranitate

-relaţia dintre guvernanţi şi guvernaţi se bazează pe principii recunoscute şi împărtăşite de ambele clase (ex de valori comune: dreptul divin, sufragiul popular, valorile democratice, drepturile omului)

Concluzii:

-nu există societate în care activităţile umane sunt complet birocratizate

-orice tip social are tendinţa de a se regăsi unificat într-un organism politic, organism politic care, o dată constituit, are tendinţa de a-şi extinde tipul social (ex.: imperiile antichităţii).

-dacă într-un stat sunt mai multe tipuri sociale care coexistă atunci apare o clasă conducătoare . Mecanismele prin care aceasta îşi impune puterea sunt: autoritatea, violenţa, crearea de canale comunicaţionale în spiritul pactului diplomatic cu reprezentanţii vechii puteri în scopul de a-şi conserva privilegiile

-Un grup social devine elită sau clasă politică (care poate avea rolul de clasă conducătoare sau clasă aflată în opoziţie) doar dacă organizarea acestuia îi permite să-şi atingă obiectivele. Formă de oragnizare şi fără formulă politică, formarea unei elite şi reproducerea acesteia sunt compromise.

ROBERT MICHELS

Ipoteza centrală a cercetărilor sale este : naşterea şi supravieţuirea structurilor oligarhice sunt independente de modul de producţie a unei societăţi date, de nivelul conflictelor de clasă, de natura şi de compoziţia aparatului de stat.

Publică în 1911 Sociologia partidelor politice în democraţia modernă unde subliniază următoarele tendinţe explicativ conceptuale.

- în fiecare organ al unei comunităţi născute din diviziune muncii, din momentul în care există un interes propriu, un interes în sine şi pentru sine se profilează tendinţa oligarhică

- Anumite structuri sociale care se diferenţiază conform funcţiilor pe care le îndeplinesc, tind să se unească creând organe care reprezintă interesele lor particulare : concept : devierea în funcţie de primele scopuri

- în organizare un interes particular devine un scop în sine cu subscopurile şi interesele proprii astfel încăt, această organizare se va separa de clasa care o reprezintă: concept: abandonul proiectului revoluţionar .

-mulţimea anihilează individul, personalitatea lui şi sentimentul său de responsabilitatea; astfel se conturează nevoia de a delega competenţa, un grup de indivizi asigurând reprezentarea voinţei masei (masa nu îşi poate afirma suveranitatea)

-în fază iniţială leaderul este slujitorul masei, treptat acest lucru dispare şi apare clasa politicienilor profesionişti, a tehnicienilor din politică

-structurarea organizaţională duce inevitabil la specializarea tehnică a unor indivizi care devin leaderii organizaţiei; leaderii – organele executive ale voinţei colective – ajung să se autonomizeze de mase, fără a mai fi controlate de către acestea .

1. Cristalizarea conceptului de elită (e)

Conceptul de elite-presupune existenţa mai multor categorii de elite şi nu atât eterogenitatea potenţială a unui grup social

Conceptul de elită – presupune un grup a cărei raţiune de existenţă şi definire este bazată pe exerciţiul puterii.

Elita paretiană se divide în două branşe: elita guvernamentală care deţine efectiv puterea ( clasele conducătoare) şi elita nonguvernamentală care, fără a deţine puterea, susţine prima categorie şi se constituie eventual în spaţiu intermediar între aceasta şi mase (clasa dominantă)

2. Teoria elitelor

În jurul studiilor lui Pareto şi Mosca s-a format o şcoală sociologică, apoi istorică care consideră că indiferent de regimul politic existent există mereu o elită, o minoritate care guvernează în timp ce masa populaţiei este guvernată.

În toate societăţile se stabileşte un partaj inegal de bogăţie, de putere şi de prestigiu: cei care concentrează acest prestigiu sunt elitele.

Istoria se articulează şi este condusă de minorităţi elitiste care sunt principalii actori ( Pareto prezintă istoria ca un cimitir al aristocraţiilor).

3. Domeniul sociologiei politice- elite

Pareto:

interesat de legile de guvernare în baza cărora elitele se formau, se menţineau şi se neutralizau

Consideră că circulaţia permanentă reprezenta singura garanţie care putea evita declinul unei elite

Mosca:

Interesat de legitimitatea puterii, de instanţele legitime, de aspectele ideologice ale menţinerii elitelor conducătoare la putere, de formula politică care asigură perenitatea puterii

Sociologia politică - elite