Alternative de finanțare a educației și implicațiile acestora

1. Evoluții și tendințe în finanțarea învățământului la nivel european și național

Sistemul de învățământ din fiecare țară este caracterizat printr-o derie de particularități proprii determinate de condițiile economice, sociale, politice, de gradul de cultură și civilizație al societății, de tradițiile unei națiuni și de conceptiile pedagogice pe care le promovează. Fiecare țară promovează un învățământ specific care corespunde nivelului și gradului ei de dezvoltare, precum și cerințelor și așteptărilor referitoare la instruirea și formarea generațiilor viitoare.

Diversitatea sistemelor de învățământ de pretutindeni nu împiedică insă manifestarea unor trăsături comune și a umor tendințe generale de evoluție și dezvoltare.

“În întreaga lume, se manifestă cerința primordial conform căreia sistemele de învățământ trebuie să înceapă, să continue și să susțină transfomarile și progresele sociale, asigurând un învățământ de calitate, pregatind individual pentru viitor, dezvoltând capacitățile acestuia de a se adapta schimbărilor tehnico-științifice și de a crea noul punct.

Constatările referitoare la corelația dintre nivelul de dezvoltare a învățământului și progresul economic și social, în diferite țări, au convins guvernele de necesitatea îmbunătățirii acestui sector, ca premisă indinspensabilă pentru asigurarea prosperitații economice și ridicarea gradului de civilizație, inclusive a nivelului de trai al oamenilor. Constituie o realitate faptul că, în toate țările, se manifestă o preocupare susținută a statelor pentru o mai bună organizare și dezvoltare a învățământului public gratuit sau cu taxe reduse ori pentru sprijinirea celui privat prin subvenții, ceea ce implica cheltuieli publice sporite pentru acțiuni de învățământ1”.

1.1. Mecanisme de finanțare a sistemului educațional în Uniunea Europeană

În vederea realizării unei cercetări cât mai pertinente a stadiului actual, a caracteristicilor și a tendințelor manifestate în finanțarea învățământului din România, este imperios necesară mai întâi o prezentare a evoluției acestora în unele țări europene.

Obiectivele strategice stabilite de către Comisia Europeană în anul 2002, în cadrul Consiliului European de la Barcelona precum și deciziile adoptate la nivel European în cadrul “procesului Bologna”, au determinat accelerarea procesului de reforma a sistemului educațional.

România - ca semnatară a Declarației de la Bologna - participă, alături de țările din spațiul European, la crearea condițiilor pentru armonizarea învățământului românesc cu cel European. De asemenea, un alt motiv pentru care o astfel de prezentare se impune este acela că, începând cu anul 2007, România este membră a Uniunii Europene, ceea ce face ca înțelegerea în detaliu a modului de finanțare a învățământului în cele mai importante state europene să constituie un exemplu și un procedeu pentru o mai bună înțelegere a direcțiilor ce trebuie urmate pentru atingerea standardelor impuse de Uniunea Europeană.

În martie 2000, Consiliul European a stabilit drept ținta transformarea Uniunii Europene la nivelul anului 2010, în cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume, capabilă să asigure creșterea economica prin intermediul creării de locuri de muncă numeroase și mai bune, precum și prin o mai mare coeziune sociala2. Pentru realizarea acestui obiectiv, Consiliul a invitat statele membre la o reflecție genberală asupra obiectivelor concrete ale sistemelor educaționale și la o creștere anuală substanțială pe locuitor a investițiilor în capitalul uman. În vederea susținerii domeniului educației și pregătirii profesionale, Uniunea Europeană și statele membre trebuie să aloce suficiente resurse pentru atingerea obiectivelor propuse, impunându-se o orientare și administrare riguroasa a fondurilor, în sensul obținerii unui grad ridicat de eficiență.

În măsurarea inițiativelor de finanțare a sistemului educațional sunt urmărite, in general, 5 obiective cheie, respectiv:

1. creșterea nivelului absolut al finanțării;

2. diversificarea surselor de venit ale universităților;

3. utilizarea adecvată a resurselor (creșterea gradului de eficiență);

4. asigurarea de surse suplimentare de finanțare pemtru cerc etarea de excelență și pregătire profesională în vederea creșterii atractivității internaționale;

5. acordarea de ajutoare pentru studenți, sub formă de alocații, granturi și credite.

Cel de-al patrulea obiectiv este de departe cel mai important, reprezentând 29% din totalul obiectivelor în timp ce obiectivul al doilea deține o pondere de doar 13% din totalul inițiativelor.