Analiza sistemului bugetar unitar din România

Capitolul 1. Noțiuni introductive

1.1 Conceptul de sistem bugetar public

Manifestarea proceselor și relațiilor specifice de mobilizare și utilizare a resurselor financiare publice, având ca determinant existența nevoilor comune ale membrilor colectivității, conturează accepția economică a noțiunii de buget public, care apare în aceste condiții ca un ansamblu (grup) de relații financiare prin care se realizează repartiția produsului intern brut (mobilizarea și alocarea resurselor financiare), prin intermediul autorității publice, pentru satisfacerea nevoilor colective.

Apreciat prin prisma conținutului economic specific, „bugetul exprimă procese, tehnici și relații de mobilizare a unei părți din produsul intern brut la dispoziția statului și de repartizare a resurselor respective pe destinații corespunzătoare nevoilor sale”.

Această legătură se manifestă într-un dublu sens: pe de o parte, ca relații prin intermediul cărora se mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe de altă parte, ca relații prin care se repartizează aceste resurse către utilizatorii lor.

Pornind de la ideea că bugetul public reflectă în mod esențial procese de repartiție a produsului creat, remarcăm că acestea concretizează, după caz, în:

- repartiția primară a produsului intern brut, în cazul veniturilor care se prelevă de la întreprinderile statului sau provin din exploatarea proprietăților acestuia. În această categorie trebuie incluse și fluxurile financiare care concretizează acordarea de subvenții de către stat entităților din sectorul economic public;

- repartiția secundară sau redistribuirea produsului intern brut, în cazul veniturilor prelevate de către stat de la diferitele persoane sau entități pe baza resurselor financiare formate la dispoziția acestoraîn cadrul repartiției primare (ca profituri, salarii, dobânzi, chirii, drepturi de autor etc.), sub forma impozitelor, taxelor sau altor contribuții cu caracter obligatoriu, ca și alocarea și cheltuirea lor.

- repartiția (redistribuirea) resurselor în plan internațional, sub forma împrumuturilor acordate sau contractate, a ajutoarelor, donațiilor etc., cu o pondere mai redusă în bugetele publice.

Considerat în sens juridic, bugetul (de stat) se confundă adeseori, prin forma pe care o îmbracă, cu noțiunea de lege bugetară.

În țara noastră, reglementarea legală a bugetelor publice (legea finanțelor publice) definește generic noțiunea de buget ca fiind „documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice”.

Bugetul public, în accepția sa juridică, s-a impus în mod obiectiv ca un suport adecvat și indispensabil pentru consacrarea organizării și conducerii raționale a activităților financiare publice, constituindu-se prin prevederile pe care le cuprindea, ca un tablou evaluativ de venituri și cheltuieli publice.

1.2 Principiile bugetare

1. Principiul anualității face referire la perioada de timp în care se încasează veniturile și se efectuează cheltuielile înscrise în autorizația dată Guvernului de către Parlament, iar pe de altă parte, la perioada de timp pentru care se întocmește și se aprobă bugetul.

2. Principiul universalității - înscrierea în buget, în sume integrale, a tuturor veniturilor și cheltuielilor statului.

3. Specializarea bugetară - înscrierea în buget, aprobarea și urmărirea execuției după o schemă numită clasificația bugetară.

4. Unitatea monetară - toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă națională. Aceasta este realizată cu ajutorul sistemului conturilor naționale, unde regăsim atât veniturile și cheltuielile statului, cât și ale colectivităților locale și bugetului asigurărilor sociale.

5. Unitatea bugetului - înscrierea într-un singur document (buget general) a tuturor veniturilor și cheltuielilor statului. Acesta are rolul de a asigura cunoașterea și reflectarea veniturilor și cheltuielilor bugetare.

6. Realitatea bugetului - indicatorii de cheltuieli și venituri să aibă corespondent în posibilitățile reale de realizare a lor. Acest principiu necesită ca elaborarea, aprobarea și urmărirea execuției bugetului să se întemeieze pe date reale.

7. Publicitatea bugetului - conținutul bugetului să fie adus la cunoștința publicului, pentru că bugetul este considerat unul dintre documentele de interes public. Astfel, sunt utilizate mijloace de informare, precum televiziunea, presa, pentru a putea dispune toți cetățenii de aceste informații, chiar să se afle punctele de vedere ale specialiștilor.

8. Echilibrarea bugetului - egalizarea veniturilor ordinare cu cheltuielile totale pentru fiecare an bugetar, atât pentru etapa de proiectare - aprobare, cât și pentru cea de execuție, ajungând până la faza de închidere a exercițiului bugetar.

9. Neafectarea veniturilor - nu se pot rezerva anumite venituri pentru a finanța anumite cheltuieli. Astfel, nu trebuie să se administreze alte fonduri bănești din resursele bugetare ale statului, decât cele din fondul bugetar.