Evaluarea patrimoniului cultural si a politicilor publice de valorizare a patrimoniului

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Evaluarea patrimoniului cultural si a politicilor publice de valorizare a patrimoniului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Administratie Publica

Cuprins

INTRODUCERE 3
CONSERVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL 4
Moștenirea culturală, economică 5
Instrumente de evaluare a valorilor economice 6
Elementele culturale ale dezvoltării sustenabile. Politicile culturale 8
Reevaluarea potențialului patrimoniului : contribuția la dezvoltarea economică și socială 10
CONCLUZIE 12
BIBLIOGRAFIE 12

Extras din document

INTRODUCERE

Termenul de „patrimoniu” definește ceva moștenit din trecut, iar atașându-i adjectivul „cultural” (atât în sens antropologic sau sociologic, cât și în interpretarea sa artistică sau estetică) se definește mai precis scopul său.

Evaluarea patrimoniului cultural : o restaurare a câtorva concepte critice aferente vorbindu-se astfel despre lucruri provenite de la generațiile anterioare și încărcate cu o anumită semnificație culturală.

Dintre cele două componente ale patrimoniului cultural, cea tangibilă - clădiri, locații, dar și tablouri, sculpturi sau artefacte, respectiv intangibilă tradiții, obiceiuri, credințe, opere de artă precum literatură sau muzică, obiectul studiului nostru îl constituie patrimoniul tangibil construit.

Dar, cu siguranță, noțiunea cea mai importantă este aceea de valoare a patrimoniului, prin semnificația sa, modul de determinare și mai ales rolul jucat în deciziile cu privire la conservarea, restaurarea sau reutilizarea patrimoniului.

În acest domeniu operează două distincții esențiale: cea dintre valoarea individuală și valoarea colectivă, precum și dintre valoarea privată și cea publică, cu luarea în considerare a unei diferențieri secundare între valoarea economică și cea culturală.

Noțiunea de valoare în economie a reprezentat (și într-o anumită măsură încă mai reprezintă) un subiect de controversă, însă, chiar și în aceste condiții, paradigma dominantă a economiei neoclasice susține că ar fi găsit soluția de compromis a problemei într-un mod fără multe ambiguități (mai mult, mod operaționalizat în practica curentă a politicilor publice, cu relativ consens public inerțial), identificând valoarea destul de clar ca izvorând din utilitatea individuală.

Nu este momentul de a face aici o revizie a literaturii dedicate „teoriei valorii”, dar chiar și postularea ca rezolvare a problemei valorii și operațiilor realizabile în baza lor păstrează după „revoluția subiectivistordinalistă” un tabu epistemologic asupra comensurării, comparării și calculării intersubiective a valorii/utilității.

Conceptul valorilor patrimoniului cultural este o idee vie. Se înțelege acum că protecția și gestionarea resurselor de patrimoniu cultural reprezintă o modalitate de a asigura vitalitatea, valorile și funcțiile lor maxime posibile în beneficiul generațiilor actuale și viitoare, atribuindu-le un rol important într-un sistem social durabil.

Termenul cu mai multe fațete „moștenire culturală” este aproape de esența rădăcinilor umanității, chiar dacă definiția sa datează doar din Iluminare.

Cu toate acestea, a fost exprimat în mod natural în toate culturile de-a lungul mileniilor.

Noua filozofie a patrimoniului cultural combină patrimoniul cultural și natural, în conformitate cu Convenția UNESCO privind protecția patrimoniului cultural și natural mondial, adoptată în 1972 (UNESCO 1972). Conceptul este strict asociat cu înțelegerea universală a patrimoniului. Inovativitatea sa se bazează pe conceptul dezvoltat continuu de conservare comună a celor mai prețioase situri de importanță culturală și naturală.

În prezent, „moștenirea culturală” se consideră este un termen mai larg, care include moștenirea naturală și creată de om. Conservarea și diversele activități muzeale au o latură practică fundamentală, care trebuie realizată împreună cu construcțiile teoretice. Grija complexă a moștenirii culturale în domeniul artelor vizuale implică un set de noi valori, povești, idei, tradiții, simboluri, atitudini și realizări.

Noul rol al conservatorului-restaurator care acționează ca „susținător” al valorilor și stării de bine intrinseci a unui obiect dat în patrimoniul tangibil și / sau intangibil este afirmat ca „orchestrator” al procesului de conservare.

Evaluarea joacă un rol crucial în recunoașterea, luarea deciziilor strategice și în negocieri complexe dedicate îngrijirii patrimoniului cultural, ceea ce poate fi adesea foarte dificil în teorie și, de asemenea, în practica de conservare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Evaluarea patrimoniului cultural si a politicilor publice de valorizare a patrimoniului.docx

Bibliografie

AVRAMI, E., MASON R. , Și TORRE , M. (eds). 2000. Valori și conservare a patrimoniului, Los Angeles: Getty Conservation Institute.
BAZELMANS , J., VAN HOF , J., NIENHUIS , G., TROOST G. și PFEIFFER W. (eds). 2012. A Future of Mills, Principii pentru a face față cu fabricile de patrimoniu , Amsterdam: Agenția pentru patrimoniu cultural RCE.
http://cdclio.spiruharet.ro/images/2016/biblioteca-virtuala/1-discipline/Evaluarea%20patrimoniului.pdf
http://store.ectap.ro/articole/807_ro.pdf