Evoluția presiunii fiscale în România și implicațiile acesteia

CAPITOLUL I.CONCEPTUL DE PRESIUNE FISCALĂ

Presiunea fiscală indică anumite limite în materie de suportabilitate din partea contribuabililor. Mai exact, aceste limite sunt impuse expres de reacțiile contribuabililor care pot să se opună creșterii prelevărilor obligatorii, reacționând prin fraudă, evaziune, reducerea activității productive sau revolte. Dacă până la un anumit moment dat, plata impozitului este efectuată cu bunăvoință de către contribuabil, la un moment dat, când impozitele eclipsează anumite limite ale suportabilității se produc fenomene care aduc deservicii dorinței statului de a colecta aceste venituri .

Presiunea fiscală este dată în general de „rata fiscalității, care se calculează ca raport între încasările fiscale inclusiv contribuția la asigurările sociale de stat într-o anumită perioadă, de regulă un an, și valoarea produsului intern brut, realizat în aceeași perioadă, de o economie” .

Prin urmare, presiune fiscală este definită ca „expresie relativă a sarcinii fiscale suportate de contribuabil” . De asemenea unii autori sunt de părere că presiunea „semnifică cât de apăsătoare sunt impozitele sau, altfel spus, cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii contribuabililor” .

Într-o altă considerație, presiunea fiscală este apreciată ca „un indicator de măsurare a veniturilor extrase din producție, care tranzitează bugetul printr-un proces de afectare obligatorie și publică, în loc să fie lăsat liber la dispoziția inițiativei private” .

Presiunea fiscală, indiferent de modul de definire poate fi interpretată:

din perspectiv plătitorului de impozite, ca exprimând gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii fiscale stabilite prin norme juridice. Mărimea presiunii fiscale, în cazul de față, ilustrează ce parte procentuală din venitul care alcătuiește materia impozabilă, va fi sustrasă pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății. Sporirea coeficientului presiunii fiscale indică o creștere a prelevărilor relative la bugetul de stat și, respectiv, o diminuare relativă a venitului rămas la dispoziția contribuabilului.

din perspectiva statului ca încasator de impozite, mărimea presiunii fiscale ilustrează ce parte din venitul statului creat de către contribuabili urmează să se constituie ca venituri de natură bugetară pe calea impozitării. Pentru stat, sporirea presiunii fiscale indică o perfecționare a mecanismului de finanțare a cheltuielilor publice, în timp ce o diminuare a presiunii fiscale influiențează nivelul deficitului de natură bugetară.

Prin urmare, presiunea fiscală măsoara și exprimă ponderea impozitelor achitate/încasate în raport cu masa valorii adăugate brute în țară într-un interval de timp, de regulă un an.

PF= (Încasări fiscale)/PIB

În practică se pot regăsi trei tipuri de rate privind presiunea fiscală:

rata scăzută de impunere fiscală, semnifică o presiune scăzută la nivelul contribuabilului, deci, prin urmare încasari relativ reduse la bugetul de stat. În viziunea unor autori de orientare neoliberală, o astfel de rată de impunere fiscală poate să stimuleze efortul în manieră generală privind obținerea unei stabilități a venitului național disponibil, pentru a pune accent pe accelerarea creșterii economice și, deci, pentru sporirea încasărilor fiscale la nivelul bugetului.

rata ridicată a impunerii, deseori o rată marginală de impunere în creștere, ar putea conduce la evaziune fiscală, fraudă fiscală, o scădere a PIB, deci, în ultimă speță, o diminuare a încasărilor de impozite la nivelului bugetului de stat.

rata optimă de impunere fiscală sau de presiune fiscală, ce rezidă din acel prag de impunere până la care și dincolo de care încasările de ordin fiscal sunt mai mici. O rată care eclipsează nivelul optim are un efect de natură descurajatoare asupra investitorilor și salariaților.