Factorii motivaționali și sistemul de recompensare a personalului din Administrația publică

Capitolul I. Motivația

1.1. Conceptul de motivație și formele pe care le îmbracă aceasta

Motivația este un „concept fundamental în psihologie și, în genere în științele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri - trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri - care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini”

Aceasta constituie partea cea mai importantă a comportamentelor și activităților pe care le prestează indivizii în funcfție de solicitările ce decurg dintr-o categorie sau alta de relații ptivitoare la o funcție cum ar fi relațiile dintre un subiect și sarcinile activității respective. În cazul relațiilor de muncă, problema motivației se pune în legătură cu sensul și rațiunea atribuită de individ rolului său profesional.

Motivația poate îmbrăca mai multe forme în funcție de elementul generator, aceste forme fiind următoarele: motivarea pozitivă și cea negativă; motivarea intrinsecă și motivarea extrinsecă; motivarea cognitivă și motivarea afectivă; motivarea non-financiară și nu în ultimul rând, motivarea economică și cea moral spirituală.

Motivarea pozitivă pune accent pe creșterea satisfacțiilor personalului care ia parte la realizarea muncii, fiind realizate cu succes sarcinile atribuite, ele se răsplătesc cu efecte benefice. Cea negativă se bazează pe amenințarea personalului prin pedepsirea acestuia, ca urmare a nerealizării sarcinilor și obiectivelor cerute la locul de muncă respectiv. Aplicându-se această metodă, duce la crearea unei atmosfere producătoare de stari conflictuale și de asemenea cele două părți fiind într-o atmosferă tensionată.

Motivarea intrisecă, denumită și directă, apare în cazul în care sursa generatoare se află în nevoile personale ale indivizilor, fiind legată printr-o responsabilitate și un interes comun de activitatea desfășurată de aceștia. Aceasta este cea care îi face pe angajați să acționeze din propria inițiativă. Celălalt tip de motivare, extrinsecă (indirectă) apare atunci când sursa generatoare a motivației se află în afara subiectului, fiind impusă sau sugerată acestuia de o altă persoană, dacă aceasta nu iese din specificul activității desfășurate.

Forma de motivare extrinsecă se manifestă subiectiv, ținând cont doar de părerea personală, prin trăsături emoționale care pot fi de două tipuri: pozitive sau negative.

Cele pozitive - se manifestă prin dobândirea unor privilegii prin desfășurarea cu succes a muncii, cum sunt de exemplu salariul mare și promovarea unor poziții ierarhice superioare.

Cele negative - se manifestă prin reacții de respingere față de rezultatele unor fapte neplăcute cum sunt de exemplu concedierea, critica, pierderea prestigiului etc.

Aceste forme ale motivării cognitive și ale celei afectivă sunt în legătură de unele necesități imediate ale individului. Prima își are ca punct de plecare nevoia de a ști, de a cunoaște, forma ei fiind curiozitatea pentru noi, pentru schimbare. Se numește cognitivă deoarece se desfășoară din interiorul proceselor cu același nume (cognitivă), adică procesele de percepție, gândire, memorie, imaginație, crescând activitatea intelectuală. Motivarea afectivă este determinată de nevoia omului de a obține acordul altor persoane, de a se simți bine în compania altora.

De asemenea, motivarea afectivă pune accent pe salariu, deoarece orice angajat este mai motivat să-și presteze serviciile cerute mai eficient la locul de muncă dacă beneficiază de un salariu mai mare satisfăcându-le așteptările, acest element este considerat ca având un rol "energizant" la orice loc de muncă.

Indivizii au o varietate de schimbari, adesea contradictorii, nevoile și așteptările de care au nevoie pentru a satisface într-o serie de moduri si situatii diferite, persoanele au un impact direct asupra motivației. Activitatea Porter și Lawler consideră că relația dintre motivația, satisfacția și performanța ca variabile separate, în ceea ce privește speranța / teoria valentei (persoanele fiind influentate de rezultatul așteptat de acțiunile lor și de valență, satisfacția anticipata, care decurg din acest lucru). Managerii și autoritățile de supraveghere trebuie să acorde atenție, oportunitatea recompenselor în funcție de performanțele individuale, să stabilească relații clare între efort, performanță și recompensele, și să stabilească în mod clar procedurile de evaluare a nivelurilor individuale de performanță.

În România, motivarea non-financiara a inceput sa fie prezentă, dar la un nivel foarte scăzut.

A merge doar pe motivare financiara reprezinta o greseala majora din partea unui angajator, intrucat nu poate marii salariile in fiecare luna. Un indicator clar al motivarii non-financiare poate fi observat atunci cand unui angajat i se face o oferta salariala de catre o companie concurenta. Cu toate acestea, angajatul refuza, intrucat spune el: „ma simt bine la actualul loc de munca”. Fiecare angajator investeste in pregatirea angajatului lui, daca el insa nu va avea grija non-financiar de angajatul lui, acesta, la prima ocazie, va merge la o alta companie, unde va folosi toata experienta acumulata anterior! La o simpla cautare pe un site online de joburi, vedem cereri de munca de la oameni angajati. Acestia isi cauta un alt loc de munca, explicatia e simpla: acesta este demotivat fie financiar, fie non-financiar, fie ambele!