Fenomenul democratic și influența sa asupra administrației

Cap. I. Democrația și principiile sale

1.1 Conceptul de „democrație”

Pornind, în primul rând, de la etimologia cuvântului „democrație”, termen de origine greacă, ce provine de la „demos”-popor și „kratos”-putere, putem spune că democrația înseamnă puterea poporului și reprezintă una dintre cele mai complexe probleme ale organizării politice.

Primele forme de organizare democratică datează din antichitate, fapt care i-a făcut pe mulți politologi care analizează acest fenomen să definească democrația „ ca formă de organizare politică a societății în care conduce poporul”.

Trebuie să fim conștienți de faptul că a considera că democrația înseamnă conducerea de către popor este o exprimare neclară, care lasă loc de interpretări, astfel nu putem preciza în această situație „cine conduce” sau „care sunt cei conduși”, deci o definiție mai apropiată de realitate ar fi următoarea: „democrația este o formă de organizare și conducere politică a societății de către cei care dețin puterea prin consultarea cetățenilor, ținând cont de voința acestora, de interesele și aspirațiile de progres ale țării”.

1.2 Evoluția istorică a democrației

În funcție de forma de organizare și conducerea politică societății, democrația presupune două părți: conducători și conduși, cei dintâi fiind aleși prin votul liber. Conducătorii, cei care dețin puterea politică, trebuie să reprezinte alegerea voită a majorității poporului.

Dacă în epoca homerică (sec. XII-VII î.Ch.) organele de conducere erau bazileul (conducătorii tribali) - cu puteri limitate, sfatul - ca for consultativ al bazileului și demosul ( adunarea poporului) - ca și putere supremă, în sec.VIII î.Ch. basileii au fost înlăturați iar conducerea ateniană avea să fie formată din 9 arhonți (conducători) aleși în fiecare an din rândul aristocrației gentilice. Democrația ateniană a cunoscut cele mai înalte forme în sec.VI si V î.Ch. când au fost introduse drepturile egale de participare la conducere pentru toți cetățenii atenieni, iar participarea demosului la conducerea statului a primit numele de democrație.

Statul roman, în perioada regalității (753 - 509 î.Ch.) era condus de un rege care era ajutat de senat. Rolul cel mai important îi revine tot adunării poporului întrucât adunarea poporului era cea care alegea regele, declara război etc. În perioada republicii romane (509 - 27 î.Ch.) puterea supremă în stat era încredințată la doi magistrați, aleși pe o perioadă de un an. Treptat au fost înființate noi magistraturi producându-se separarea puterilor în stat (pretori, cenzori, chestori), iar instituția supremă de conducere a republicii era senatul format din 300 de patricieni aleși pe viață. Faptul că plebea nu avea nici un drept, inclusiv politic, a dus la lupte pentru participarea ei la viața politică, luptă care a dus la obținerea mai multor drepturi, dar rezultatul esențial a fost lichidarea inegalităților politice și civile dintre cele două categorii sociale, patricienii (aristocrații) si plebea (producătorii valorilor materiale).

Nu putem spune că democrația în acea perioadă a fost un fenomen permanent, ea alternând cu forme dictoriale de organizare politică. Spre exemplu, în sclavagism, democrația cuprindea numai o parte a societății, iar cetățeni erau considerați doar stăpânii de sclavi și oamenii liberi, sclavii nefăcând parte din rândul cetățenilor. Raporturile de proprietate au constituit un factor determinant, astfel stăpânul era proprietar absolut al sclavului.

În perioada feudală observăm un regres al democrației față de antichitate, regres care se răsfrânge atât în sfera economică, socială, politică, dar și în cea spirituală. În această perioadă formele de organizare democratică apar doar la nivel de localități, ca exemplu putem face referire la breslele meșteșugărești care aveau la bază regulamente riguros alcătuite.

În Țările Române întâlnim următoarele elemente democratice ale organizării statale: adunarea țării, oastea cea mare, sfatul domnesc. Toate aceste elemente duc la Marea Unire, fapt care dovedește existența „unei adevărate vocații democratice a românilor”.