Guvernul României și cabinetul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Am ales ca temă, pentru lucrarea de licenţă “Guvernul României şi Cabinetul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord” fiind abordată în patru capitole, fiecare relatând aspecte concrete cu tema aleasă.

Cel dintâi capitol intitulat “Actele constituţionale ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, aspecte selective”, se referă la cele mai importante documente ale Regatului Unit şi Irlandei de Nord şi anume, Magna Carta, Habeas Corpus Act şi Bill of rights.

Cel de-al doilea capitol ce poartă deumirea de “Aspecte generale privind Guvernul României” tratează aspecte de drept comparat privind rolul şi structura Guvernului, formarea Guvernului, atribuţiile Guvernului, durata mandatului Guvernului, componenţa Guvernului şi statutul membrilor săi, incompatibilităţi ale funcţiei de membru al Guvernului, încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi organizarea internă, atribuţiile, funcţionarea Guvernului, actele juridice ale Guvernului şi răspunderea Guvernului.

Cel de-al treilea capitol este intitulat “Cabinetul Regatului Unit” şi remarcă consideraţii introductive, fundamentele constituţionale, şeful statului şi Cabinetul, precum şi principii de guvernare.

Cel de-al patrulea capitol prezintă un “Studiu comparativ privind Guvernul României şi Cabinetul Regatului Unit”, având la bază teoria generală a dreptului comparat, ca ştiinţă şi metodă de lucru în domeniul dreptului.

Guvernul este consacrat în constituţii sub denumiri diferite precum cele de Consiliu de Miniştri, Guvern, cabinet. Denumirile acestea depind de sistemul constituţional, de faptul dacă executivul este format din una sau două structuri. Guvernul are două componente, respectiv “şeful guvernului (acolo unde există) şi miniştrii secretari de stat

Guvernul reprezintă autoritatea centrală a puterii executive, care îşi exercită funcţia în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne si externe a ţării şi îndeplineşte funcţia de conducere generală a administraţiei publice. Locul principal pe care îl ocupă Guvernul în sistem este cel al organelor administraţiei publice, fiind organ suprem al sistemului, concluzie la care se poate ajunge în baza prevederilor art.101, alin.1 din Constituţia României, potrivit cărora ,,Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice''. Rolul Guvernului este de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. Pentru a-şi putea îndeplini atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate, cum ar fi sindicatele şi patronatele.

Situaţia este diferită în cazul alegerii şefului guvernului şi a membrilor acestuia. Această diferenţiere este pretutindeni, întrucât şeful guvernului este o figură juridică distinctă în cadrul oricărui guvern (cu excepţia când funcţia acestuia este exercitată de şeful statului).

În cazul regimurile prezidenţiale cum sunt cele din Brazilia, S.U.A., Mexic, funcţiile de şef de stat şi şef de guvern sunt îndeplinite de aceeaşi persoană, respectiv şeful de stat. În ceea ce priveşte numirea şi desemnarea miniştrilor, în ţări precum - Congo, Costa Rica, Finlanda - aceasta revine şefului de stat fără intervenţia Parlamentului, în timp ce în alte state exemplu fiind S.U.A., ea este realizată de către şeful de stat cu avizul şi consimţământul Senatului

“Puterea executivă va fi exercitată de Preşedintele S.U.A.” , conform art. 2 din Constituţia S.U.A. Referindu-se la această exprimare constituţională profesorul american Laurence Tribe arată: ”Spre deosebire de celelalte ramuri constituţionale, preşedintele este o persoană, precum şi o instituţie, el este ales de către întreaga naţiune pe care o reprezintă şi îi exprimă aspiraţiile”

Putem identifica mai multe situaţii diferite în regimurile semiprezidenţiale, în cele monarhice, precum şi în cele parlamentare.

Întreaga lucrare de licenţă este structurată având la bază surse bibliografice ale unor reputaţi autori din domeniul abordat şi a legislaţiei actualizată la zi. CAPITOLUL I

ACTELE CONSTITUŢIONALE ALE REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, ASPECTE SELECTIVE

Istoria specifică a Marii Britanii a făcut ca o lege fundamentală scrisă sub forma unui document unic să nu fie necesară, ci să existe numai un set de reguli şi principii constituţionale care formal-juridic se exprimă printr-o serie de obiceiuri dezvoltate prin intermediul jurisprudenţei, la care se adaugă documente scrise şi, uneori, jurisprudenţa.

Constituţia britanică reprezintă cel mai edificator sistem nescris din lume. Se poate considera că primul document cu caracter constituţional din istoria constituţională engleză îl reprezintă Carta acordată supuşilor săi de regele Henric I la urcarea pe tron în anul 1100. Formal, izvoarele ,,Constituţiei Marii Britanii’’ cuprind statute, pacte (convenţii), jurisprudenţa şi doctrina. Statutele sunt legi adoptate de parlament care, de regulă, se referă la organizarea politică a statului. Dintre statute, cel mai des sunt citate :

-Magna Charta Libertatum (1215) ;

-Petition of Right (1628) ;

-Habeas Corpus Act (1679) ;

-Bill of Rights (1689) ;

-Act of Settlement (1701) ;

-Parliament Act (1911 şi respectiv 1949) ;

-Representation of the People Act (1949);

-Scotland Act (1998);

-Northern Ireland Act (1998);

-Human Rights Act (1998);

-House of Lords Act (1999).

Pactele (convenţiile) sunt cutume, obiceiuri bine stabilite care guvernează diferite proceduri politice. Jurisprudenţa desemnează ansamblul hotărârilor judecătoreşti care se referă la probleme de ordin constituţional ce au ajuns până la judecătorii de la instanţele superioare. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord neavând o Constituţie scrisă, sub forma unui document unic fundamental, se pune întrebarea unde pot fi găsite izvoarele juridice ale drepturilor fundamentale de care se bucură cetăţenii regatului unit.

Cea mai mare parte a acestor drepturi şi-au găsit la început existenţa în deciziile judecătorilor, prin care aceştia recunoşteau un drept pe care britanicii îl posedau deja. Începând cu secolul al XVIII—lea , multe dintre aceste drepturi au obţinut o delimitare clară din partea unor statute importante. Odată cu sfârşitul dinastiei Stuart în anul 1688 Rule of Law a devenit convenţia esenţială cu privire la drepturile fundamentale de care se bucură cetăţenii britanici. Cele mai importante drepturi de care se bucură cetăţenii britanici pot fi considerate următoarele :

a) Dreptul de vot ;

b) Dreptul la libertate personală ;

c) Dreptul la libertatea opiniilor ;

d) Dreptul la întrunire publică ;

e) Dreptul la proprietate privată ;

f) Dreptul la alegerea religiei ;

g) Dreptul de a aparţine unui sindicat.