Paternul de dezvoltare a localității Baia Mare

Capitolul I

1.Relevanța analizei dezvoltării spațiale a localității

Am ales localitatea Baia Mare pentru obiectivele turistice pe care le deține, cum ar fi Lacul Firiza, Muzeul Satului, Turnul Sfântul Ștefan și nu în ultimul rând Muzeul de Mineralogie. Doresc să vizitez această localitate cât mai devreme posibil pentru a mă bucura de minunatele priveliști ce îi aparțin.

2.Scurt istoric

Baia Mare este municipiul de reședință al județului Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Baia Mare (reședința), Blidari, Firiza și Valea Neagră. Orașul este situat în depresiunea Baia Mare, pe cursul mijlociu al râului Săsar, la poalele Munților Gutâi.

Cele mai importante centre miniere ale județului Maramureș sunt localizate în teritoriile ce înconjoară orașul Baia Mare. Regiunea este cunoscută nu doar pentru bogățiile subterane, ci și pentru împrejurimile ce-i conferă o frumusețe aparte locului.

Plasat în mijlocul cursului râului Săsar, într-o arie a unei depresiuni la înălțimea medie de 194 metri deasupra nivelului mării, orașul Baia Mare permite accesul către niște rute montane precum Ignișul (1307 m), Mogoșa (1246 m), Gutâi (1443 m), Creasta Cocoșului (1428 m), pe lângă importanța lor minieră, unele locuri precum, Izvoare și Mogoșa sunt cunoscute pentru potențialul lor turistic, atât vara cât și iarna. Baia Mare a apărut pe harta așezărilor urbane ca urmare a activității de exploatare a minereurilor neferoase, primele informații certe cu privire la mineritul din zonă provenind din secolul XIV, prima diplomă privilegială a orașului, pe care o putem studia și astăzi, datează din 20 septembrie 1347 și a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382). Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele orașului și se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-și alege judele, jurații și parohul, Toate acestea denotă faptul că, la mijlocul secolului XIV, Baia Mare era un oraș structurat și bine organizat, cu libertăți specifice unui oraș liber regal care beneficia de o autonomie ridicată în raport cu instituția comitatului de la Satu Mare. Această situație s-a menținut pe parcursul secolelor, până în anul 1876.

Structura demografică și confesională a orașului s-a schimbat spectaculos în a doua jumătate a secolului XVIII, societatea începând să iasă năvalnic din tiparele medievale. Din punct de vedere edilitar și celelalte confesiuni și-au edificat noi biserici. Secolul XIX accentuează tendințele de urbanizare și modernizare, documentele relevând că, din punct de vedere demografic, populația orașului a crescut constant, de la 3.744 locuitori în 1820 la 9.089 în 1896.

4

Cele mai vechi așezări în zonă datează din perioada paleoliticului superior. De regulă, plasarea istorică a orașului Baia Mare este accentuată ca aparținând Epocii Bronzului, dovezile fiind niște depozite de obiecte fabricate din aur și bronz, precum și referințe din literatura secundă a sfârșitului secolului al 19-lea sau începutul secolului 20, făcându-se trimiteri la minele romane din această zonă.

În 2000 în apropiere de Baia Mare s-a produs unul dintre cele mai mari accidente ecologice din România: scurgerea de cianuri de la societatea Aurul, o firmă privată care activa în domeniul reprocesării vechilor halde de steril rezultate în urma activităților miniere din zonă vechi de secole pentru a extrage aur din acestea.

Baia Mare a fost renumită și este în continuare pentru activitățile miniere și etragerea de aur, acesta fiind un factor foarte important la dezvoltarea expansiunii teritoriale, dezvoltându-se foarte mult și oferind în același timp multe locuri de muncă.