Răspunderea juridică în dreptul financiar și fiscal

Introducere

„Evaziunea fiscală a apărut o dată cu statul și va dispărea o dată cu statul”

Geneza evaziunii fiscale este indisolubil legată de stat și apariția lui. De-a lungul istoriei, formele de manifestare au evoluat odată cu dezvoltarea economico-socială. Sustragerea de la plata obligațiilor au fost o preocupare istorică a celor care trebuiau să le plătească.

Natura omenească are întodeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular; ea este înclinată să considere impozitele și taxele mai mult ca un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să nu tolereze pe cei care încearcă să-i micșoreze patrimoniu.În condițiile economiei de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă, din cauza tendinței de a fi sustrase de sub incidența legii venituri cât mai substanțiale. Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul economicofinanciar, este o consecință a unor imperfecțiuni ale legislației sau a lipsei unor reglementări.

Evaziunea fiscală poate fi ilicită, având uneori și un caracter fraudulos, și legală sau mai bine zis tolerată sau intenționată .Se poate face deci o distincție între frauda fiscală, care constituie un fapt ilicit chiar de natură penală, și evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică fapte care să întrunească elementele unei infracțiuni (sau uneori contravenție, dar care nu este mai puțin dăunătoare interesului public).

Capitolul I. ASPECTE TEORETICE ALE EVAZIUNII FISCALE

Lipsa unor reglementări legale, în condițiile în care capitalul de stat a suferit modificări esențiale în favoarea capitalului privat, creșterea și diversificarea numărului de agenți economici cărora le revin obligații fiscale au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agenților economici nou înființați.

Creșterea alarmantă a cazurilor de neevidențiere corectă a operațiunilor economice, înregistrările fictive în contabilitate, înființarea unor firme având ca scop efectuarea unei singure operațiuni comerciale de amploare neînregistrată în evidențe, și apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenționată de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidențe duble, întocmirea și prezentarea de date nereale în bilanțuri și balanțe, ascunderea unor activități comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor și magaziilor, prezentarea de documente false la operațiuni de importexport, au făcut necesară adoptarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

Măsurile pentru combaterea evaziunii fiscale s-au concretizat prin adoptarea Legii nr. 87/1994, abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. Nr. 672 din 27 iulie 2005. Apariția ei a constituit o necesitate în contextul schimbării modului și relațiilor de producție, ca urmare a transformărilor socialpolitice intervenite după decembrie 1989. În mod nemijlocit ea este determinată de atitudinea agenților economici și a persoanelor fizice care activează pe teritoriul României, față de îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate statului, ca urmare a activităților economice care generează venituri supuse impozitării.

Capitolul II. Tipuri de evaziuni fiscale și diferența dintre ele

Se poate face prin urmare o distincție între frauda fiscală, care constituie un fapt ilicit, chiar de natură penală, și evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică fapte care să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni.

1.1 EVAZIUNEA FISCALĂ LEGALĂ.

Prin evaziune fiscală legală se înțelege acțiunea contribuabilului de a ocoli legea în materie fiscală datorită unor erori sau inadvertențe de reglementare. Este vorba de folosirea unor procedee juridice pentru evitarea obligațiilor fiscale, fără încălcarea legii, de unde și denumirea de evaziune tolerată. Prin urmare, acest gen de fraude se situează la granița legalității, fiind utilizate mijloacele pentru „a trece cu ușurință pe deasupra legii”.

Regula dominantă în materia dreptului fiscal este că textele nu pot să se înțeleagă prin extensiunea lor. Deci nu se poate aplica prin analogie un impozit la o anumită situație nereglementată, această lacună făcând obiectul speculației din partea evazionistului.

Procedând în acest fel, contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor lor și statul nu se poate apăra decât printr-o legislație aprofundată, clară și precisă. Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul.

În practică, ca exemple de evaziune fiscală legală, apar: impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit, care creează condiții pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media să nu plătească impozit pentru diferența respectivă[; folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donațiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, situații ce conduc de multe ori la sustragerea unei părți din veniturile realizate de la impunere etc.

Concluzionez că legislația fiscală impune sarcini particularilor în folosul statului. În cazurile de echivocitate, aceștia trebuie exonerați de răspundere, așa cum este admis și în materia dreptului civil, care afirmă următoarele: convențiile trebuie interpretate în sensul favorabil debitorului.

Ca urmare, contribuabilii găsesc anumite procedee prin care se sustrag în tot sau în parte plății impozitelor și, speculând tocmai imperfecțiunile și insuficiențele legislației se folosesc în mod „legal” de prevederile fiscale, sustrăgându-se de la plata impozitelor, tocmai datorită acestor insuficiențe ale legislației.

Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita strictă a drepturilor lor și statul nu se poate apăra decât printr-o legislație bine studiată, clară, precisă, științifică.

În concepția autorilor N. Hoanță, D. D. Șaguna, evitarea impozitului poate avea loc prin următoarele modalități:

- legea fiscală asigură ea însăși evaziunea printr-un regim fiscal de favoare;

- abținerea contribuabilului de a îndeplini (desfășura) activitatea supusă impozitării;

- folosirea lacunelor sistemului fiscal .