Studiu de caz privind nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice din bugetul de stat al României și al Austriei

Capitolul I. Cadrul conceptual și metodologic

1.1 Introducere

Problema cheltuielilor publice cu timpul a devenit un domeniu larg de interes în sfera unor

decizii ce ține de factorii de conducere, în special cei de la nivel macroeconomic, în contextula

unei integrări în cadrul unor modele de creștere economică.1

Unul dintre scopurile de bază ale oamenilor este de a raționalizarea, în special în domeniu

economic.Pentru a atinge acest obiectiv este necesar de a folosi diverse metode și tehnici pentru a

realiza și a obține rezultate maxime cu un efort minim.

Raționalizarea cheltuielilor publice este un proces foarte complex și structurat. Această situație

se datorează acelui fapt că resursele statului sunt limitate, iar nevoile sociale sunt nelimitate.

Astfel, una din sarcinile statului devine anume raționalizarea cheltuielilor publice, care reprezintă

per total un obiectiv al dezvoltării economico-financiare a fiecării țări.

Din punct de vedere al dimensionării cheltuielilor publice, raționalizarea acestora cuprinde

procurarea resurselor financiare acoperitoare ca volum ce revin din PIB, precum și fundamentarea

în linii generale a sumelor ce sunt destinate diferișilor utilizatori, ocolind risipa și ineficiența

acestora.

O altă direcție a raționalizării cheltuielilor publice poate fi considerată și structura logică a

acetora, delimitată pe obiective și acțiuni, care vor urma o aplicare a unor soluții necesare pentru a

asiguar un raport eficient cost-avantaj.

1.2 Clasificarea cheltuielilor publice

Termenul de cheltuială publică poate fi folosit pentru a defini două concepte : juridic și cel

economic.

Dacă facem referire la conceptul juridic, cheltuielile publice sunt definite ca o plată necesară

funcționării instituțiilor publice, inculsiv a organizațiilor cu capital de stat.

Iar din punctul de vederea al conceptului economic, aceasta reprezintă ansamblul de procese

economice ce stau la baza repartiției PIB-ului, ce este caracterizată prin alocări și utilizări de resurse

bănești, cu scopul înfăptuirii acțiunilor de interes public.

Din punct de vedere al conceptului economic, cheltuielile publice cuprind un ansamblu de relații

economico-sociale sub formă bănească, ce au loc între stat și persoanele fizice și juridice, cu ocazia

repartizării resurselor financiare ale statului în scopul de a se îndeplini funcția acestuia.2

La baza clasificării economice a cheltuielilor publice stă două criterii de grupare :

1. În dependență de conținutul proceselor de consum :

Cheltuieli curente (de funcționare);

Cheltuieli de capital (de investiții);

2. În dependență de natura acțiunilor finanțate:

Cheltuieli privind prestarea serviciilor publice;

Cheltuieli de transfer (resurse bănești);

Conform clasificării menționate, cheltuielile se împart în următoarele tipuri :

- Cheltuieli curente - stau la baza funcționării și întreținerii instituțiilor publice. De obicei ele

dețin ponderea cea mai mare în cadrul totalului cheltuielilor publice bugetare, și au un caracter

definitiv, adică sumele respective nu mai pot fi recuperate.

- Cheltuieli de capital - stau la baza achiziționării de bunuri necesrae sferei publice, sau

înzestrării cu active fixe și nemateriale, ce duc la dezvoltaera și modernizraea patrimonială.

- Cheltuieli pentru prestarea serviciilor publice - incud cheltuielie de remunerare a personalului

din cadrul sectorului public, inclusiv elemente de cost și cheltuieli necesare unei funcționări

bune a instituțiilor publice (aparatură și echipamente).

- Cheltuieli de tarnsfer - cuprind cheltuielile ce stau la baza transmiterii unor sume de bani unor

persoane juridice, sau fizice, inclusiv spre bugetele administrațiilor publice locale.3

O altă clasificare a cheltuielilor publice este cea funcțională, care le grupează pe domenii de

activitate și ramuri economice. Această formă de clasificare înglobează în sine cheltuieli legate de

transferuri între diferite niveluri administrative, plata dobânzilor față de datoria publică, constituirea

unor rezerve puse la dispoziția autorităților publice.