Analiza ofertei și a consumului de produse lactate

INTRODUCERE

Locul și rolul consumului de produse agroalimentare la nivelul unei comunități respectiv țări se află în strânsă legătură cu nevoia de consum a unei națiuni, nevoile materiale fiind dominate,în prim plan a acestora fiind nevoia de consum alimentar.

Nevoia de consum alimentar poate fi clasificată și ierarhizată în baza anumitor criterii precum:

- După importanța și locul pe care îl dețin în bugetul unei familii:

- nevoi de prim ordin;

- restul nevoilor de consum:

- După nivelul asigurării nevoilor de consum alimentar:

- nevoi obligatorii;

- nevoi aspirații;

- După posibilitatea de acoperire materială:

- nevoi solvabile;

- nevoi insolvabile;

Oferta de produse agroalimentare apare în cadrul pieței în mod direct și indirect prin intermediari, poate fi activă sau pasivă. În cadrul pieței, oferta este instabilă și puțin elastic, dependent în mod direct de factorii naturali specifici zonei de acțiune. De asemenea, ciclul și parcursul ofertei de produse agroalimentare se identifică prin următoarea schema:

Consumul de produse agroalimentare reprezintă modalitatea prin care nevoile de hrană și alimentație este asigurată, între nevoi și consum există un decalaj vizibil și permanent. Consumul de produse agroalimentare are drept sursă de aprovizionare următoarele:

- piața;

- gospodăria individuală;

CAPITOLUL I

Concept de bază ale managementului produselor alimentare

1.1 Locul și rolul industriei alimentare în economia unei țări

Industria produselor alimentare reprezintă un sector important în economia românească. Reprezentând aproximativ 17% din producția tuturor industriilor prelucrătoare, 9% din producția națională totală și 7% din valoarea adăugată brută (în anul 2002).

Informațiile privind forța de muncă în industria alimentară sunt limitate la numărul de angajați (excluzând angajații pe cont propriu; totuși proporția de angajați pe cont propriu în industriile prelucrătoare - pentru care sunt disponibile date complete privind forța de muncă - apare ca rămânând constantă în timp).

După numărul de angajați, industria alimentară ocupă 10% din forța de muncă din industria prelucrătoare și 4% din forța de muncă ocupată la nivel național. În ambele cazuri, ponderile industriei alimentare în forța de muncă sunt cu mult mai scăzute decât ponderea sa în cadrul producției. Acest lucru indică în mod firesc o productivitate a muncii substanțial mai mare în industria alimentară decât media pe economie.

Numărul de angajați în industria alimentară a scăzut cu aproape 40% din anul 1990, situație aproape similară cu scăderea din economia națională și cu puțin mai mult decât în industriile prelucrătoare (unde numărul de angajați a scăzut cu 55%).

Industria alimentară a înregistrat o creștere robustă în ultimii ani, atât în termeni absoluți, cât și în raport cu restul industriilor prelucrătoare. Volumul producției și valoarea adăugată brută în anul 2002 au reprezentat aproximativ 140% din nivelul înregistrat în 1989. Industriile prelucrătoare, pe de altă parte, scăzuseră în anul 2002 la aproximativ 80% față de nivelul lor din 1989.

După declinul inițial indus de tranziție, industria alimentară s-a stabilizat în anul 1993, după care producția a crescut în mod spectaculos cu 60%.

Combinația dintre producția în creștere și forța de muncă în scădere a avut în mod firesc un impact puternic asupra productivității din industria alimentară, care a crescut de mai mult de trei ori în perioada 1990-2002. Productivitatea muncii a crescut, de asemenea, în toate industriile prelucrătoare (într-un ritm mai scăzut), dar numai datorită faptului că scăderea forței de muncă (45% în perioada 1990-2002) a devansat scăderea producției (24%).