Aplicarea îngrășămintelor de menținere a fertilității solului la calculul dozelor de îngrășăminte întocmirea planului de fertilitate

Importanţa cunoaşterii principiilor de menţinere a fertilităţii solului în aplicarea îngrăşămintelor.

Fertilizarea culturilor agricole are sansele unui efect scontat in masura in care aceasta se imbina armonios si sub controlul agrochimic cu celelalte masuri agrofitotehnice ce potentiaza rezultatele aplicarii ingrasamintelor. Alternativa, uneori mai simpla, de a rezolva numai prin fertilizare obtinerea de randamente sporite cantitativ si calitativ fara o actiune de conexiune cu alti factori de vegetatie si tenologici, este de cele mai multe ori o incercare fara efecte, chiar suficient de costisitoare, insuficienta sau chiar cu efecte negative atat asupra plantelor cat si a ecosistemului respectiv.

Controlul agrochimic al solului imbinat cu cunoasterea cerintelor plantelor in elemente nutritive si apoi cu un complex tehnologic adecvat ecosistemului, ce pune in valoare si mareste efectul ingrasamintelor, sunt cai de a dirija activitatea tehnica de mare importanta pentru agricultura in general, si pentru culturile de camp in special.

Ingrasamintele ca mijloc de sporire a fertilitatii si productiei agricole

In sens agrochimic, ingrasamintele sunt substante minerale sau organice, simple sau compuse, naturale sau obtinute pe cale de sinteza, care se aplica sub forma solida sau lichida, in sol, la suprafata lui sau pe planta, pentru completarea necesarului de ioni nutritivi si pentru imbunatatirea conditiilor de crestere si dezvoltare a plantelor agricole, a facilitarii descompunerii resturilor organice, a intensificarii activitatii microbiologice si a ridicarii starii gaerale de fertilitate a solului, in scopul sporirii productiei vegetale din punct de vedere cantitativ si calitativ si cu o perturbare minima sau deloc a mediului ecologic.

Ingrasamintele se pot clasifica din mai multe puncte de vedere: chimic, fizic, tehnologic, agrochimic, grad de accesibilitate pentru plante, mod de utilizare, etc.

Ingrasamintele chmice (numite deseori si ingrasaminte minerale) se obtin in urma prelucrarii prin procedee fizice sau chimice a unor produse de natura anorganica.

In raport cu elementele nutritive pe care le contin ca element de baza, acestea se impart in 6 grupe principale:

1. ingrasaminte cu azot;

2. ingrasaminte cu fosfor;

3. ingrasaminte cu potasiu;

4. ingrasaminte cu macroelemente de ordin secundar;

5. ingrasaminte cu microelemente;

6. ingrasaminte complexe si mixte.

Ingrasamintele organice naturale rezulta din diferite produse reziduale naturale, de origine organica, printr-o anumita pregatire sau prelucrare facuta direct in gospodarie sau in unitatile cu caracter industrial. Din aceasta grupa fac parte:

1. ingrasaminte locale: gunoiul de grajd, urina, mustul de gunoi, compostul, fecalele, gunoiul de pasari, apele uzate, etc.;

2. turba;

3. ingrasamintele verzi.

CARACTERISTICI DE BAZA

Un ingrasamant ideal trebuie sa posede urmatoarele insusiri:

- continut ridicat de elemente nutritive majore (N, P,K) ;

- continut ridicat al sumei elementelor nutritive de ordin secundar ( Ca+ Mg+ S);

- continut in microelemente scazut (200:1);

- ingrasamintele chimice solide sa fie nehigroscopice, granulate, cu solubilitate ridicata cand se intorc in sol; cele lichide sa se mentina lichide la concentratie ridicata si la schimbarea tempraturii ( sa nu se cristalizeze);

- sa fie utilizat cat mai complet de plante in cursul perioadei de vegetatie (coeficient de utilizare ridicat);