Avantaje și dezavantaje ale tehnologiilor neconvenționale comparate cu tehnologia clasică de prelucrare a solului

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Ca urmare a extinderii proceselor degradării solului datorită agriculturii convenţionale şi a greşelilor tehnologice, de-a lungul anilor, au fost studiate şi implementate în practică aşa numitele tehnologii agricole conservative.

Aceste tehnologii conservative au contribuit substanţial la ameliorarea şi îmbunătăţirea stării de fertilitate şi productivitate a solului şi în consecinţă a altor resurse de mediu. Cea mai importanta componentă a sistemelor tehnologice conservative, ca şi în cazul celor convenţionale, o reprezintă lucrarea solului - modul de afânare, de prelucrare - şi introducere a seminţei.

Trecerea de la sistemele convenţionale de lucrare a solului la cele conservative nu a fost simplă şi a dat naştere la o mulţime de întrebări la care au fost necesare răspunsuri pertinente, bine fundamentate ştiinţific, parte dintre ele fiind obţinute prin cercetări fundamentale şi aplicative realizate în condiţii specifice locale.

Numeroase rezultate obţinute în câmpuri experimentale, pe parcele mici, şi în loturi demonstrative, pe suprafeţe mai mari, inclusiv la nivelul fermelor agricole, în diferite ţări, au oferit deja, în mare parte, răspunsuri satisfăcătoare la cele mai multe dintre aceste întrebări.

Sistemele de lucrare conservativa a solului au început să se experimenteze pentru prima dată în anii 1950 în Statele Unite, la Universitatea din Ohio în climat umed - călduros, pe terenuri plane, cu soluri fertile, bogate în humus, permeabile, fără exces de umiditate, cultivate iniţial în monocultura de porumb de mare productivitate. Rezultate încurajatoare fiind obţinute încă din 1950 şi de Barron şi colab. (citaţi de Philips şi colab., 1980) în Ohio.

Apariţia acestei noi strategii, considerată ca ameliorativa şi conservativa, încă de acum o jumătate de secol, a fost determinată mai mult de îngrijorarea comunităţilor umane faţă de intensificarea proceselor degradării solului şi a altor resurse ale mediului înconjurător ca urmare a practicării agriculturii convenţionale, decât de securitatea alimentară.

Dezvoltarea şi extinderea sistemelor conservative de afânare a solului au fost datorate, pe de o parte, de progresele industriei chimice în diversificarea sortimentului şi acţiunii erbicidelor, iar pe de alta, de progresele industriei maşinilor agricole, apariţiei noilor tipuri de echipamente agricole de afânare a solului, şi în special a semănătorilor care permit semănatul direct, adică aşezarea precisă a seminţelor în sol şi într-un foarte bun contact cu solul, fără lucrarea lui prealabilă, cu o deranjare minimă a acestuia.

Succesul ameliorării şi conservării stării solului prin astfel de tehnologii a fost şi este strâns legat de interacţiunea complexă dintre condiţiile naturale (relief, climat, sol), care determina nivelul de susceptibilitate sau de vulnerabilitate al terenului la procesele de degradare, condiţiile tehnico-economice şi politice care influenţează modul de folosinţă al terenului, stimulentele şi acţiunile coercitive guvernamentale destinate agriculturilor pentru protejarea solului şi în general a mediului înconjurător, şi nu în ultimul rând condiţiile sociale din mediul rural.

În agricultură conservativa este absolut necesar că, pe lângă lucrarea solului, şi celelalte componente ale sistemului tehnologic agricol (fertilizare, rotaţie a culturilor, irigaţie, lucrări de întreţinere în perioada de vegetaţie, recoltare, transport al recoltei) să fie aplicate numai în acord cu specificul local, numai în funcţie de condiţiile de pretabilitate a terenului, şi numai pe baza studiilor de specialitate.

În cadrul sistemului tehnologic agricol conservativ, în procesele complexe de ameliorare, refacere şi conservare a fertilităţii solului, rol hotărâtor au modul de afânare şi mobilizare a solului. Pe de o parte, solul face parte integrantă dintr-un sistem dinamic complex, care este în permanentă schimbare, caracteristicile sale sunt extrem de diferite şi variate, iar pe de alta, cerinţele plantelor agricole, ale noilor varietăţi genetice faţă de starea de afânare a solului pot fi şi ele foarte diferite.

De aceea, nici un sistem tehnologic de cultivare a plantelor nu poate fi generalizat în timp şi spaţiu, chiar şi pentru o zonă limitată, întrucât aceasta generalizare determina procese negative cu grave consecinţe asupra mediului.

În consecinţă, metodele tehnologice de lucrare a solului trebuie adaptate condiţiilor locale specifice, selectând acea soluţie care corespunde cel mai bine în raport cu indicatorii de pretabilitate şi cu cerinţele plantelor cultivate.