Bazele de Amenajare

ARGUMENT

Încă din anul 1970 i s-a acordat României, ca urmare a rezultatelor obţinute în amenajarea pădurilor, titlul de „gospodărire forestieră exemplară” de către Universitatea din Freiburg. Starea dezastruoasă din gospodărirea pădurilor în perioada de tranziţie se datorează şi eliminării I.C.A.S. ca factor determinant în politica de amenajări şi introducerii studiilor sumare de amenajare. Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice – I.C.A.S. trebuie să-i revină coordonarea politicii şi strategiei de amenajare a pădurilor.

Amenajarea padurilor sau amenajamentul reprezinta un ansamblu de preocupari si masuri menite sa asigure aducerea si pastrarea padurilor în starea cea mai corespunzatoare functiilor economice si sociale ori ecologice pe care sunt chemate sa le îndeplineasca.

Amenajamentele se elaboreaza pentru întreg fondul forestier, indiferent de forma de proprietate, publica sau privata (apartinând persoanelor fizice sau juridice: composesorate, obsti si alte forme asociative), administrat de catre ocoale silvice de stat sau de catre ocoale silvice private. Amenajamentele au valabilitate 10 ani.

CAPITOLUL I

1. AMENAJAREA PADURILOR

1.1. Definirea domeniului

Potrivit accepţiunii IUFRO , „amenajarea pădurilor este procesul de adoptare a deciziilor pe termen mediu (10-20 ani) la nivelul unei unităţi de producţie forestieră, pe baza obiectivelor pe termen lung şi a datelor ce descriu pădurea la un moment dat”. În literatura forestieră românească, amenajarea pădurilor a fost definită drept ştiinţa şi practica organizării pădurilor în conformitate cu sarcinile gospodăriei silvice (Rucăreanu, 1967). Aşadar, scopul amenajării pădurilor este unul de organizare a bio-producţiei forestiere, nu de conducere efectivă a activităţilor presupuse de organizarea producţiei. Termenul „amenajarea pădurilor” provine din limba franceză (aménagement forestiere), corespondentul german fiind Forsteinrichtung. În literatura anglo-saxonă, corespondentul cel mai potrivit este forest management planning, ce se confundă deseori cu forest management, a cărui denotaţie este aceea de management propriu-zis, care, potrivit IUFRO înseamnă „aplicarea în practică a principiilor biologice, economice, sociale şi politice în vederea regenerării, utilizării şi conservării pădurilor, astfel încât să fie îndeplinite scopurile şi obiectivele stabilite, păstrând productivitatea pădurilor”. Chiar dacă se doreşte şi este bine-venită o delimitare clară între cele două activităţi, o serie de interferenţe sunt inevitabile, deoarece amenajarea, potrivit etimologiei franceze înseamnă organizarea producţiei, pe când termenul management, de origine engleză, înseamnă conducerea activităţii. Ca activitate integrată într-un sistem economic şi administrativ, amenajarea pădurilor este o activitate de proiectare tehnologică, specifică silviculturii, prin care sunt transpuse în practică, la un moment dat, cele mai bune practici silviculturale. Un concept cheie în terminologia amenajării pădurilor este cel de obiectiv. Obiectivul este o condiţie sau stare dezirabilă, pentru realizarea căreia sunt consumate mai multe resurse, între care cea mai importantă este timpul (Nute et al., 2000). Obiectivele generale ale amenajării pădurilor sunt următoarele:

normalizarea structurii şi mărimii fondului de producţie;

asigurarea concordanţei dintre structura fondului de producţie şi funcţiile atribuite pădurii;

transferul tehnologic al unor rezultate ale cercetărilor şi studiilor aplicative, în măsura în care acestea s-au finalizat prin îndrumări sau normative tehnice relevante din punct de vedere al efectelor asupra organizării bio-producţiei forestiere sau conservării ecofondului şi genofondului forestier.

Principalele mijloace prin care se asigură realizarea acestor obiective sunt, la rândul, lor, următoarele:

asigurarea continuităţii recoltelor de lemn;

planificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor şi a celor de regenerare;

evidenţa suprafeţei fondului forestier.

Spre deosebire de toate celelalte ecosisteme terestre cultivate (culturile agricole, în general) pădurea se caracterizează printr-un ciclu natural de producţie mult mai mare, fapt ce face necesară o distincţie clară între deciziile strategice (pe termen lung), tactice (pe termen mediu) şi operative (pe termen scurt). Prin amenajament se iau decizii pe termen mediu (decizii tactice), în concordanţă cu obiectivele strategice, respectiv deciziile pe termen lung. Această corelare se realizează treptat, prin parcurgerea unui proces descris în figura 1. Amenajarea pădurilor este o sinteză a principalelor discipline forestiere, de la care preia continuu tehnici şi metode ce ajută la o mai bună gestionare a ecosistemelor forestiere, precum şi la fundamentarea adecvată a deciziilor tactice (pe termen mediu) şi strategice (pe termen lung).