Breaza

1.Identificarea resuselor agroturistice din localitatea Breaza

1.1 Prezentarea localităţii

Breaza este un oraș din județul Prahova, Muntenia, România, ce are o populație de 15.928 de locuitori. Conform legendei, numele provine de la „o ciobăniță brează”, adică ce avea o șuviță albă în părul negru. Toponimicul este de origine slavă, însemnând „mesteacăn” sau „pădure de mesteceni”. A fost declarată stațiune balneo-climaterică în anul 1928, calitatea aerului fiind comparată cu cea din Davos. Localitatea a fost menționată în anul 1667 ca o parte a averii Elenei Cantacuzino. Totuși, prima atestare documentară se consideră a fi cea din 1503 din Registrele Brașovului în care este amintit Neagoe din Breaza, un negustor. Breaza a funcționat ca vamă din 1834 până în anul 1852, când a fost mutată la Predeal.

Localitatea se află în zona subcarpatică, la o altitudine de 380-450 m, pe o terasă situată la o înălțime de 50-60 m deasupra albiei râului Prahova. Clima este specifică dealurilor Subcarpatice, înregistrându-se o temperatură medie de 19,6 °C și 129 de zile senine pe an. Flora și fauna sunt diverse, hidrografia compunându-se din râul Prahova și afluenții săi. Aici se află Colegiul Național Dimitrie Cantemir.

Istorie

Despre Breaza s-a amintit prima dată în anul 1431, când domn al Țării Românești era Alexandru I Aldea, unul din fiii lui Mircea cel Bătrân. Amănuntul este relatat într-un document din anul 1667, semnat și pecetluit de Elena Cantacuzino. În „catastih” se arată averea boieroaicei din care „satul Comarnic cu vecinii 262 și satul Breaza și Secăriile cu vecinii.... se vederează că sunt 236 de ani de când merge stăpânirea din neam în neam....” Registrele begesimale Brașov din anul 1503 cuprind și Breaza, pe lângă alte localități prahovene cu care orașul făcea comerț, acestea menționându-l pe Neagoe din Breaza aflat la Brașov pentru negoț. Același Neagoe este prezent și în Hrisovul Domnesc datat în 27 mai 1510, semnat de Vlad cel Tânăr, care menționa: „Am dăruit domnia mea, acest de față hrisov, prea cinstitului jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui, să le fie Breaza toată”.

În anul 1711, domnitorul Constantin Brâncoveanu a confiscat toată averea ce se afla în posesia lui Gheorghe și Toma Cantacuzino, ca urmare a trădarii acestora în timpul războiului ruso-turc. Prin acest act, el deținea și jumatate din „moșia Breaza”. În 1717, Nicolae Mavrocordat daruiește lui Iordache Cretulescu „acest sat Breaza”, iar după anul 1892 localitatea ajunge în proprietatea lui Grigore Basarab Brâncoveanu, supranumit de locatari „Prințul Brâncoveanu”, care a avut soție pe Colette Cazianu, nepoata haiducului Iancu Jianu. Începutul secolului al XX-lea este legat de activitatea așa-numitelor „case naționale”, lăcașe de cultură întemeiate de generalul Ion Manolescu, preotul Vasile Opriș, meșterul Ion Aldea, printre alții.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul orașului era împărțit între două comune rurale, Breaza de Jos și Breaza de Sus, aflate în plaiul Prahova al județului Prahova. Comuna Breaza de Jos era formată din cătunele Breaza de Jos, Podu Vadului, Valea Lungă, Valea Târsei și Fricoasa, avea 3143 de locuitori, două școli (una de băieți cu 124 de elevi și una de fete, cu 16 eleve) și două biserici ortodoxe (una fondată în 1830 la Breaza de Jos și una fondată în 1818 la Podu Vadului). Locuitorii se ocupau în mică măsură cu agricultura, și în principal cu șindrilăria, dogăria, și cu fabricarea varului și a rachiului de prune. Comuna Breaza de Sus se afla în aceeași unitate administrativă și până la 1834 a fost punct de vamă între Țara Românească și Austria. Ea era compusă din satele Breaza de Sus, Gura Beliei, Nistorești și Surdești, având în total 2814 locuitori; o școală deschisă în 1864 (după ce începând cu 1850 localnicii deja plăteau un învățător) în care învățau 110 copii (dintre care 16 fete); și două biserici în satul Breaza de Sus (una din 1777 și alta din 1884). Și în comuna Breaza de Sus, localnicii se ocupau tot cu șindrilăria, dogăria, rotăria și dulgheria, desfăcându-și produsele la Ploiești și (în târgurile sărbătorilor mari din an) la târgul Moșilor de la București. La Gura Beliei exista și o fabrică de var hidraulic, ce era folosit în construcții pe post de substitut pentru ciment. La Breaza de Sus se afla palatul de vară al lui Gheorghe Bibescu, cu parc și eleșteu, folosit de acesta în timpul domniei; domeniul aparținuse anterior (pe la 1808) familiei Sărdarului Nicolae Saegiu, trecând abia în următoarele decenii în posesia casei Brâncovenilor.