Bune practici în tehnologia de obținere a cepei prin semănare direct în câmp

1.Reglementări europene privind bunele practici

Codul de bune practici agricole este un document care are scopul de a recomanda cele mai utile practici, măsuri şi metode posibil de aplicat de către fiecare fermier, producător agricol, pentru protecţia apelor împotriva poluării cu fertilizanţi (în special nitraţi) proveniţi din activităţi agricole.

“Cod al Bunelor Practici Agricole” nu este un document final, urmând a fi completat şi îmbunătăţit treptat, pe măsură ce interacţiunile dintre condiţiile socio-economice, starea mediului ambiental şi cunoştinţele ştiinţifice se modifică. În forma actuală, codul este armonizat cu cerinţele Directivei Uniunii Europene privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură EEC/91/676 din 12 Decembrie 1991, şi în acelaşi timp cuprinde şi alte recomandări specifice ţării noastre.

Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cele mai avansate cunoştinţe ştiinţifice în domeniul tehnologiilor, mai ales a celor ecologic viabile, este o cerinţă majoră a promovării agriculturii durabile. De aceea, a apărut necesitatea elaborării, dar şi a implementării în practică a unor coduri de bună practică agricolă. Acestea reprezintă un ansamblu de cunoştinte ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţia producătorilor agricoli, a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însuşite de către fiecare producător agricol şi implementate corect, practicile agricole respective pot contribui, atât la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, cât şi la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate şi sunt acum implementate în practică în ţările Uniunii Europene. (3.1)

Reglementările europene privind bune practici agricole

CodDocumentele care prezintă o importanţă deosebită sunt :

• Cartea Albă a Siguranţei Alimentare -2000

• Reglementarea 178/ 2002

Cartea Albă a Siguranţei Alimentare (White Paper on Food Safety) a Comisiei

Comunităţii Europene (Commision of the European Communities), UE asigură cele mai înalte standarde pentru siguranţa alimentelor, aceasta fiind o prioritate, care este şi garantată.

Principiile siguranţei alimentare enunţate prin Cartea Albă se referă la ( se menţionează doar câteva aspecte):

• Politica Uniunii Europene care trebuie să aibă în vedere cele mai înalte

standarde privind siguranţa alimentelor, care trebuie să servească la protecţia şi promovarea sănătăţii consumatorilor. Producţia şi consumul de alimente sunt problemele centrale ale societăţii având consecinţe economice, sociale şi chiar de mediu. Protecţia sănătăţii omului trebuie să fie întotdeauna o prioritate şi aceasta este luată în consideraţie la elaborarea politicii alimentare. În plus starea şi calitatea mediului pot afecta diferitele etape ale lanţului alimentar. Politica de mediu prin urmare joacă un rol important în asigurarea siguranţei alimentelor destinate consumatorilor.

• Consumatorilor trebuie să le fie oferită o gamă largă de produse alimentare

sigure şi de calitate ridicată, acesta trebuind să fie rolul esenţial al pieţei. Deoarece lanţul alimentar devine din ce în ce mai complex, toate legăturile dintre etape trebuie să fie puternice, astfel încât sănătatea consumatorilor să fie protejată adecvat. Acest principiu se aplică indiferent că produsul este realizat în Comunitatea Europeană sau importat din terţe ţări.O politică eficientă privind siguranţa alimentelor trebuie să recunoască natura intercorelaţiilor din producţia de alimente. O asemenea politică necesită evaluarea şi monitorizarea riscului sănătăţii consumatorilor asociat cu materiile prime, practicile din ferme şi activităţile de procesare.

• Ideea de bază care reiese din Cartea Albă este aceea că politica de siguranţa

alimentelor trebuie să se bazeze pe o abordare cuprinzătoare, integră a lanţului alimentar, între sectoarele industriei alimentare, între Statele Membre, la frontierele UE şi în cadrul UE, în forurile de decizii internaţionale şi UE(…)

• O politică alimentară de succes necesită transabilitatea nutreţurilor,

alimentelor şi ingredientelor care intră în componenţa acestora. Trebuie să fie întocmite proceduri adecvate pentru facilitarea transabilităţii, care să includă şi obligaţia operatorilor de afaceri de nutreţuri şi alimente, de a retrage de pe piaţă pe cele care prezintă risc pentru sănătatea consumatorilor.