Calitatea și Prețul Produselor

Calitatea, realizarea calităţii nu sunt probleme noi în cadrul firmei sau al societăţii. Preocupările din aceste domenii sunt extrem de diverse. Astfel, în permanenţă, calitatea a fost analizată în legătură cu cantitatea şi cu costurile, implicit cu preţurile. Un consumator aflat în faţa unui produs mai scump este, în general, convins de faptul că acel produs este superior din punct de vedere calitativ în comparaţie cu produsele similare.

Evident, nu există produse perfecte. Calitatea este o noţiune relativă şi, de aceea, se impune o continuitate a procesului de îmbunătăţire a sa. Creşterea nivelului de calitate al produselor oferite consumatorilor reprezintă o cale importantă de reducere a costurilor. Afirmaţia anterioară poate fi susţinută de următoarele argumente:

- oferta de produse care corespund cerinţelor consumatorilor contribuie, în mod efectiv, la creşterea volumului vânzărilor, fenomen care, la rândul său, determină o reducere a nivelului costurilor fixe;

- există numeroase posibilităţi de îmbunătăţire a calităţii care fac apel la simplificarea conceperii şi producerii efective a produselor.

Raportul calitate/preţ la produsele agroalimentare

Un produs agroalimentar de o calitate mai bună este, în general, plătit mai scump. Agricultorul trebuie să ştie, însă, dacă avantajul preţului de vânzare superior nu este anulat cumva de către cheltuielile suplimentare pentru „majorarea calităţii” sau, în anumite cazuri, randamentul inferior obţinut la hectar. O adevărată politică a calităţii nu permite totdeauna producătorilor agricoli să crească preţurile de vânzare ale produselor lor, ea asigurând, în general, o securitate a desfacerii şi o fluctuaţie redusă a preţurilor de vânzare. Introducerea sistemelor moderne de calitate în întreprinderile agroalimentare şi a celor de distribuţie va duce la ameliorarea competitivităţii lor pe piaţă fie prin reducerea costurilor, fie prin ameliorarea caracteristicilor intrinseci şi acorporale ale produselor, care le permite diferenţierea faţă de concurenţii lor. De regulă, însă, creşterea calităţii unui produs este însoţită de creşterea costului de fabricaţie a acestuia şi, implicit, a preţului de vânzare. Costurile noncalităţii produselor alimentare sunt legate de produsele declasate, de stocurile nevandabile, de rupturile în aprovizionare, de litigiile dintre clienţi, de opririle în fabricaţie etc.

Un produs alimentar de o calitate mai bună este vândut mai scump consumatorilor, căci el necesită costuri de producţie şi de transformare superioare. Politica îmbunătăţirii calităţii trebuie gândită în funcţie de costurile suplimentare pe care le generează şi de preţul suplimentar pe care consumatorul ar fi dispus să-l plătească pentru calitatea superioară. Consumatorii sunt dispuşi să plătească mai scump un produs de calitate, dar ei trebuie să ştie:

1. În ce constă calitatea ?

2. Care şi câţi sunt consumatorii produsului respectiv ?

3. Până la ce preţ să accepte cumpărarea lui ?

Consumatorii vor să ştie în ce măsură calitatea şi preţul produsului sunt în echilibru sau, altfel spus, dacă diferenţierea preţului unui produs corespunde diferenţierii calitative a acestuia.

Costurile calităţii

Chiar şi în prezent, în condiţiile manifestării unei concurenţe acerbe pe pieţele naţionale şi mondiale, există destule întreprinderi care fac apel la principiul „costului calităţii mediocre”, care a fost formulat pentru prima dată (în anul 1952) de unul din clasicii calităţii – Juran: costul calităţii mediocre este, de fapt, suma tuturor costurilor care ar dispare dacă nu ar exista probleme în ceea ce priveşte calitatea. Conform acestui principiu, costul calităţii mediocre reprezintă mijlocul de obţinere a satisfacţiei clientului şi de creştere a productivităţii şi rentabilităţii. Strategia întreprinderilor respective se bazează pe eliminarea activităţilor ce nu generează valoare adăugată, respectiv a acelora care consumă mari cantităţi de resurse, producând o risipire a acestora.

Pentru a realiza o analiză aprofundată a problematicii costurilor calităţii, este necesară cunoaşterea şi a noţiunilor de cost de conformitate, respectiv cost de nonconformitate. Costul de conformitate reprezintă costul furnizării produsului în conformitate cu normele impuse, utilizând procedeele cele mai eficiente. Costul nonconformităţii rezultă din variabilitatea proceselor desfăşurate de întreprindere; de exemplu, asistăm la o creştere a costului atunci când nu sunt realizate normele prevăzute.