Cercetări privind potențialul agrobiologic și calitativ al unor soiuri pentru vinuri aromate cultivate în centrul viticol Banu Mărăcine

Viţa de vie face parte din categoria plantelor de cultură care ocupă însemnate proporţii din suprafaţa cultivată a Globului.

Oriunde se produc struguri care ajung la maturitate se pot obţine şi vinuri, dar nu oriunde condiţiile favorabile pentru maturarea strugurilor sunt favorabile obţinerii vinurilor de calitate.

Se observă deci, că producţia de struguri, ca atare, nu poate duce la exploatarea şi punerea în valoare maximă a potenţialului factorilor naturali, mai ales când aceştia sunt deosebit de favorabili.

Din oricare soi, cultivat oriunde, strugurii nu au putut şi nu pot crea faima unei regiuni, singurul care poate face acest lucru este vinul.

Strugurele înmagazinează în compoziţia sa toate influenţele pe care factorii naturali şi cei tehnici – culturali le exercită asupra viţei de vie, dar numai vinul este capabil să le exprime senzoric, şi să arate astfel necesitatea investigaţiilor analitice pentru a explica generozitatea sau deficienţele condiţiilor naturale, meritele sau greşelile omului.

Strugurii nu reprezintă decât o materie primă a cărei valoare este ridicată atunci când permite obţinerea unui vin la acel nivel de calitate care să asigure eficienţa maximă posibilă în valorificarea potenţialului factorilor naturali. Pentru aceasta este necesară adaptarea unor tehnologii care să facă posibilă extragerea şi reţinerea celor mai mari părţi din componenţii chimici ai strugurelui; calitatea vinului exprimându-se prin numărul şi proporţia în care sunt prezenţi aceştia. Realizarea unei astfel de compoziţii bogate şi complexe este posibilă folosind soiuri capabile genetic de a sintetiza şi acumula în struguri un număr mare de compuşi valoroşi şi în proporţii însemnate la care se adaugă gestionarea riguroasă a factorilor de mediu.

CAPITOLUL I

VITICULTURA - IMPORTANŢĂ. SPAŢIUL VITICOL MONDIAL ŞI NAŢIONAL

1.1. IMPORTANŢA VITICULTURII

Importanţa viticulturii rezultă din principalele valenţe ale sale între care se detaşează cea de îndeletnicire tehnică, ştiinţă cu caracter sintetic.

Importanţa social-economică. Cultura viţei de vie, ca ramură a agriculturii (horticulturii), se constituie într-o activitate productivă pentru un număr variat de oameni, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei ţări.

Mărimea suprafeţelor, dotarea tehnică, gradul redus de mecanizare al unor lucrări, fac ca viticultura să constituie o sursă de existenţă atât pentru persoanele antrenate în mod direct în această activitate cât şi pentru cele din sectoarele adiacente.

Valorificarea terenurilor slab productive. Viţa de vie prezintă o capacitate mare de adaptare, fiind cultivată cu succes atât pe terenurile fertile cât şi pe cele mai puţin fertile. Ea valorifică bine terenurile frământate, nisipurile (exemplu podgoria Sadova - Corabia) dar şi terenurile erodate, în cazul centrelor viticole: Pietroasele, Cotnari, Jidvei, Drăgăşani, unde calitatea excepţională a vinurilor obţinute se constituie într-un exemplu elocvent.

Stimularea producţiei industriale. Cultura viţei de vie necesită cantităţi importante de pesticide, impulsionând producţia şi cercetarea în domeniu în vederea obţinerii unor produse cât mai ecologice. Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor viticole reclamă existenţa unor materiale (spalieri, sârme, foarfeci ş.a.) dar şi a unei sisteme de maşini corespunzătoare pentru care ţările viticole se constituie într-o importantă piaţă de desfacere.