Cisticercoză

Capitolul 1 – Introducere. Zoonoze

1. Generalităţi

În literatura de specialitate, termenul de „zoonoze” este deja consacrat cu toate că traducerea strict etimologica înseamnă – boli ale animalelor - (zoon= animal, noos= boala ).

Sub aceasta denumire sunt cuprinse bolile transmisibile în mod natural de la animalele vertebrate la om. Există o distincţie netă între zoonoze şi bolile comune omului şi animalelor, având în vedere că în zoonoze rezervorul natural de boală îl constituie omul sau animalele, în timp ce în bolile comune acest lucru nu este obligatoriu, dar poate fi posibil.

Numeroşi cercetători au relevat în lucrările privind evoluţia zoonozelor importanţa focarelor naturale şi rolul de vector al pasărilor, în mod deosebit al celor migratoare care pot transporta paraziţii şi agenţii microbieni la distanţe foarte mari. Câinele şi pisica, în special, care trăiesc în strânsă legătură cu omul şi care datorita comportamentului lor sunt consideraţi prieteni ai casei, pot transmite numeroase boli.

În afara morbidităţii şi mortalităţii la om şi animale, zoonozele produc, de asemenea, şi importante pierderi economice.

2. Scurt istoric

Din cele mai vechi timpuri, în scrierile lui Hipocrate şi Aristotel se menţionează legătura dintre om şi animale în cazul anumitor boli ca: turbarea, antraxul, morva şi abia în epoca Renaşterii, G. Fracastoro a admis posibilitatea transmiterii unor boli, şi în special a turbării, la om, prin muşcătura de câine.

Prima demonstraţie ştiinţifică privind interdependenţa patologiei umane cu cea animala a fost realizată în urma vaccinării omului cu vaccina de la vaca în scopul imunizării împotriva variolei, de către E. Jenner.

Descoperirile epocale ale lui Pasteur, R. Koch, I. Mecinikov, din a doua jumătate a secolului XIX au pus bazele microbiologiei şi imunologiei, începând cercetările epidemiologice prin care s-a stabilit legătura directă a unor boli care aveau să se numească „zoonoze”. În această perioadă s-a elucidat ciclul evolutiv al unor helminţi paraziţi la animale, în al căror circuit biologic intră şi omul ca gazdă definitivă (Taenia solium, Taenia saginata) sau ca gazdă intermediară pentru Echinococcus granulosus. În acest sens, un rol important l-au avut savanţii C. Von Siebold, R. Leuckart, G. F. Kuchmeister ş.a.

După ce Ch. Laveran a descoperit în 1880 agentul cauzal al malariei în globulele roşii, Ronald Ross, în 1898, a demonstrat ca paludismul aviar are ca vector un ţânţar – acest fapt conducându-l la ideea cercetării şi stabilirii gazdei, şi anume ţânţarul Anopheles care este şi transmiţător al hematozoarului palustru la om.

Surpriza în materie de zoonoze există la fiecare pas. Astfel, în timp ce la începutul anului 1976, se afirmă într-un articol publicat într-o revistă de specialitate din Franţa, ca în această ţară nu s-a mai înregistrat nici o epidemie de trichineloză din anul 1878, a izbucnit, chiar în timpul în care articolul se culegea din tipografie, o epidemie gravă de trichineloză chiar în regiunea pariziană.