Combaterea integrată a buruienelor

I. IMPACTUL BURUIENILOR ASUPRA BIOCENOZEI

Buruienile „din culturile agricole sunt plante întâlnite în lanurile cultivate, străine de specia, soiul sau hibridul cultivat, nedorite datorită concurenţei pentru factorii de vegetaţie şi a pagubelor directe şi indirecte pe care le produc” (Pintilie, 1985)

Buruienile concurează plantele de cultură în ce priveşte apa, substanţele minerale, lumina, CO2 etc., datorită sistemului radicular şi a aparatului vegetativ bine dezvoltat.

Prezenţa unor buruieni pe păşuni poate afecta gustul şi digestibilitatea la rumegătoare sau poate determina scăderea cantităţii de biomasă.

Prezenţa unor buruieni cu frunza lată (Plantago sp., care conţine microelemente) poate fi de dorit, în special în sistemele ecologice, în timp ce altele, cum ar fi Rumex obtusifolius pot reduce producţia de iarbă cu până la 20 - 25%. În alte cazuri, prezenţa unor ierburi indigene, de exemplu, Festuca rubra (păiuşul roşu), poate prelungi sezonul de păşunat.

Reducerea biodiversităţii (diversitate redusă a florei şi a faunei) a determinat ca buruienile să fie percepute ca un indicator al biodiversităţii datorită rolului lor în furnizarea de hrană şi adăpost pentru numeroase specii de păsări şi animale.

Unii autori consideră că speciile de buruieni dăunătoare pentru culturile agricole nu trebuie eliminate ci trebuie menţinute sub control, la un nivel scăzut (Jităreanu, 1999, Onisie, 1999, Popescu, 2007 ş.a.). Autorii menționați arată că este necesar să se reconsidere într-un mod radical importanţa economică şi ecologică a diferitelor specii de buruieni şi nivelul de pierderi care ar putea fi produs şi au înlocuit termenul de „combatere” a buruienilor cu cel de „control” al acestora. Gradul de îmburuienare trebuie menținute sub nivelul pragului economic de dăunare (PED), situație în care diminuarea producţiei este nesemnificativă.

La stabilirea metodelor pentru controlul gradului de îmburuienare trebuie avut în vedere că prezenţa buruienilor, în regim controlat, este utilă pentru:

- îmbunătăţirea structurii solului şi afânarea straturilor compactate datorită acțiunii rădăcinilor;

- reducerea levigării nitraţilor şi creșterea solubilității nutrienţilor, tot datorită acțiunii rădăcinilor;

- protejarea solului de acţiunea mecanică a precipitaţiilor, care produc eroziune hidrică şi fixarea nisipurilor;

II.PAGUBE PRODUSE DE BURUIENI

1. Scăderea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole are loc datorită concurenţei pentru factorii de vegetaţie, datorită înrăutăţirii calităţii tuturor lucrărilor agricole şi prin reducerea efectului tuturor elementelor tehnologice din cultura plantelor.

Pagubele produse de buruieni culturilor agricole sunt cuprinse între 10% şi 70% la grâu, între 30% şi 95% la porumb, între 40% şi 85% la soia şi între 40% şi 95% la cartof şi sfecla pentru zahăr.

În ţara noastră pierderile cauzate de buruieni variază în limite foarte mari în funcţie de: specia cultivată, gradul de infestare cu buruieni, condiţiile climatice (an secetos sau ploios), raportul dintre diferitele specii de buruieni, potenţialul de fertilitate naturală a solului şi dozele de îngrăşăminte aplicate (Şarpe şi colab., 1976).

2. Creşterea costurilor de producţie şi procesare prin cheltuielile directe, care se fac pentru lucrările de combatere a buruienilor şi a celor indirecte, pentru lucrările de curăţire şi uscare a masei de boabe sau pentru remedierea defecţiunilor combinelor la recoltarea lanurilor îmburuienate.

Prezenţa buruienilor în culturi determină creşterea costurilor la lucrările şi produsele agricole precum şi reducerea veniturilor fermierilor.

3. Creşterea concurenţei dintre buruieni şi plantele cultivate pentru factorii de vegetaţie, în special pentru apă, lumină şi substanţele nutritive, determină scăderea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole.

Buruienile sunt mult mai bine adaptate la condiţiile de mediu şi mult mai rezistente la condiţiile neprielnice decât plantele cultivate. Sistemul radicular al buruienilor este foarte bine dezvoltat, adânc, cu o mare putere de absorbţie a elementelor nutritive şi a apei. Rădăcinile de ovăz sălbatic (Avena fatua) ajung până la 2 m adâncime iar cele de pălămidă (Cirsium arvense) până la 5-7 m după doi-trei ani de vegetaţie.

Din analiza compoziţiei chimice a buruienilor din cultura porumbului, amplasată în diferite variante tehnologice rezultă că acestea, în comparaţie cu porumbul, extrag de aproape 2,2 ori mai mult azot, de 4,5 ori mai mult potasiu şi aproape de 1,5 ori mai mult fosfor (Ailincăi, C., 1997).

4. Intoxicaţii produse animalelor

Animalele evită la păşunat buruienile toxice, însă pe cele care ajung în fân nu le mai pot evita şi se pot produce intoxicații.

Buruienile toxice care produc frecvent intoxicaţii la animale sunt măselariţa (Hyoscyamus niger), laptele câinelui (Euphorbia cyparissias), ciumăfaia (Datura stramonium), mătrăguna (Atropa bella-dona), cucuta (Conium maculatum), turiţa (Galium aparine), scânteiuţa (Anagallis arvensis) stirigoaia (Veratrum album), brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale) etc