Consideratii Privind Podgoria Ivesti

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Consideratii Privind Podgoria Ivesti.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Cuprins:
1. Introducere
2. Condiţiile de complex naturale din Podgoria Iveşti
3. Studiul factorilor climatici, edafici şi geografici
4. Centrele viticole din Podgorie
5. Direcţiile de producţie şi soiurile cultivate în Podgoria Iveşti
6. Verigile tehnologice de cultură aplicate anual unei plantaţii de producţie din soiul Merlot
7. Bibliografie

Extras din document

1. Introducere

Satul Iveşti, reşedinţă actuală a comunei omonime din judeţul Galaţi este situat la circa 30 km de oraşul Tecuci, de o parte şi de alta a şoselei naţionale dintre Tecuci şi Galaţi.

Localitatea s-a format pe vechea moşie Blăjeşti, prin înglobarea în timp, a cătunelor Iveşti, Blăjeştii de Jos, Blăjeştii de Sus şi Atârnaţi(M. Ciubotaru şi V.V. Cotea, 1996).

Moşia este atestată documentar din 15 iulie 1448, printr-un act de la Petru Voievod către panul (nobilul) Cernat Ploscar şi fratele său Şteful. Existenţa la această dată a unei mănăstiri în apropierea satului, indică o organizare religioasă consolidată şi implicit o locuire cu mult anterioară acestei atestări. Menţionarea faptului că moşia avea hotare vechi, este o dovadă în plus că pe aceste locuri viaţa feudală era de timpuriu organizată în sudul Moldovei.

Toponimul Blăjari are la origine numele de persoană Blăjar, atestată în 1628 într-un sat apropiat, fapt ce infirmă o tradiţie târzie despre o presupusă venire a unor locuitori din zona oraşului Blaj din Transilvania.

Pe la mijlocul secolului al XVI-lea moşia, acum răzăşească, cu confirmare de la Ion Vodă cel Viteaz (1572-1574), era împărţită în Blăjerii de Sus şi Blăjerii de Jos. Vornicul Cârstea cumpără de la răzeşi jumătate din partea de sus, cu care o va înzestra, în 1625, pe fiica sa Maricica şi întreaga parte de jos pe care o va dărui Mănăstirii Floreşti, al cărui fondator era însuşi Cârstea.

În prima jumătate a sec. XVII-lea au loc mai multe procese şi judecăţi între mănăstirea Floreşti, Vasile Roşea, ginerele lui Cârstea, şi răzeşii care mai vând din partea lor, în 1641 şi 1642, Vasile Lupu Voievod confirmă proprietatea lui Vasile Roşea asupra Blăjerilor de Sus, cu vii şi vaduri de moară.

Din aceeaşi perioadă sau chiar din veacul anterior apare pe partea de sus a moşiei Blăjeri satul Ioveşti, atestat din 28 noiembrie 1646.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, prin mai multe cumpărături un căpitan Florea ajunge proprietarul unei părţi importante din Ioveşti moştenită de fiul său, Alexandru Căpitanul, care măreşte proprietatea prin alte cumpărături, în 1679, satul Ialoveşti avea probabil biserică, fiindcă este menţionat „popa Vâlcea din Iuveşti".

Îcepând din 3 iunie 1674, se atestă la Ioveşti şi proprietatea familiei Bulş care va dura până la începutul secolului al XX-lea.

Varianta Iveşti a numelui satului este consemnată începând din 5 mai 1669 alţi proprietari în moşia Blăjeri sunt, spre sfârşitul secolului al XVII-lea comisul Vasile Gavril şi hatmanul Neculai Racoviţă.

În secolul al XVIII-lea, sunt atestaţi ca proprietari la Blăjeri vornicul Costache Razu (în 1742) hatmanul Vasile Razulul. (în 1772).

În anul 1774, satul Blăjeri avea, în toate cele trei cătune (Blăjerii de sus Blăjerii de Jos şi Iveşti), 130 de familii.

Proprietatea căpitanului Florea din loveşti se regăseşte peste un secol (1783 şi 1786) la căpitanul Neculai Ciucă, pentru ca apoi, în deceniile patru şi cicnci ale secolului al XlX-lea, să ajungă la Panaite, Constantin, Anastasachi şi Petrache Ciucă.

În prima jumătate a secolului al XlX-lea, mai au proprietăţi la Iveşti şi Bljerii de Sus un Zeta, spătarul Mihail Cantacuzino, hatmanul Gheorghe Brădescu şi postelnicul Panaite Balş. Moşia Blăjerilor de Jos, lucrată cu clăcaşi, era numită în această perioadă şi Calica.

În deceniul al V-lea din secolul XIX, prin cumpărări de la familia Ciucă şi alţi răzeşi, precum si prin căsătoria cu Ruxandra Cantacuzino, Panaite Balş devine principalul proprietar al moşiei Blăjeri si Torceşti. In urma demersurilor lui, între anii 1847 şi 1856 se înfiinţează Iveşti, la marginea de vest a satului Iveşti, considerat mai târziu Mahalaua de Răsărit a târgului.

Târgul se dezvoltă astfel încât, spre sfârşitul secolului, avea 360 de familii, (dintre care 168 familii de evrei), şcoli, biserici, sinagogi, devenind reşedinţa subprefecturii Bârlad.

Inundaţiile din 1881 determină mutarea Blăjerilor de Sus şi de Jos pe malul stâng al râului Bârlad, lângă Iveşti.

După împroprietărirea din 1864, partea rămasă proprietarului Balş moştenită de fiii acestuia: Mihail şi Paul, care repară vechea biserică (1896 - 1879) şi zidesc o alta nouă (1905-1906) unde se află şi cavoul familiei.

De remarcat că, în timpul filoxerei, majoritatea plantaţiilor viticole aici au rezistat mai bine decât în alte regiuni datorită substratului nisipos.

În 1911, Paul Balş şi Alexandrina Balş, cumnata sa, vând moşiile Iveşti şi Torceşti lui Hector D. Economos şi soţiei sale Ecaterina, născută Negropontes. La vânzare, moşiile erau deja arendate, astfel încât noii proprietari încep exploatarea în regie proprie ceva mai târziu. Hector D. Economos, om de o remarcabilă cultură economică şi agronomică înfiinţează la Iveşti o plantaţie viticolă în suprafaţă de 200 hectare, susţinută de spalieri. În anii 1914-1916, construieşte o cramă modernă denumit astăzi „Crama General Eremia Grigorescu" şi o distilerie, utilizate şi în prezent de către ferma viticolă de stat din localitate. Pentru exploatarea plantaţiei viticole, în 1929 erau angajaţi muncitori din Dobrogea şi ţinutul Bacăului, uneori ajungând la circa 130 de sezonieri zilnic. Plantaţia de nobilă altoită ocupa 100 ha, iar pe rădăcini proprii 108 ha din care 8 ha vie foarte bătrână. Produsele viti-vinicole erau de calitate, fiind vândute Vaslui, Iaşi, Cernăuţi şi Galaţi.

După moartea, în anul 1924, a lui Hector D. Economos, domeniul este împărţit între moştenitori şi din 1927 revine exclusiv lui Jan Economos.

O parte a acestui domeniu, împreună cu crama şi distileria, ajunge în proprietatea Elenei Negropontes - cumnata lui Hector D. Economos - soţia generalului Eremia Grigorescu care a fost expropriată în 1945. După acea dată, proprietatea a devenit fermă agricolă de stat, numită în prezent Societatea Comercială „Agrovin Iveşti", cu o suprafaţă agricolă de 8287 ha, din care 6700 ha reprezintă teren arabil, 1274 ha plantaţii viticole iar restul de 313 ha terenuri cu alte utilizări. Se menţionează că podgoria Iveşti, în întreaga ei, dispune în prezent de aproape 2500 ha plantaţii viticole deoarece, pe lângă cele 1274 ha care aparţin statului, mai există multe plantaţii particulare sau organizate în asociaţii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Consideratii Privind Podgoria Ivesti.doc