Consiliul Uniunii Europene

Capitolul 1. Generalități

Consiliul Uniunii Europene este factorul decizional care, alături de Parlamentul European și la propunerea Comisiei Europene, asigură desfașurarea procesului legislativ la nivelul Uniunii Europene. Aceasta include miniștrii din cadrul statelor membre sau oficiali de rang înalt de la nivel ministerial autorizați să acționeze în numele guvernului statului respectivși să exercite dreptul la vot.

Activitatea Consiliului a început în 1952 odată cu Tratatul de la Paris. Acesta aviza activitățile Înaltei Autorități și urmărea armonizarea acestora cu politicile economice generale ale guvernelor statelor membre (Tratat CECO).

În 1958, prin Tratatul de instruire a Comunității Economice Europene, Consiliul dispune de atribuții de decizie și coordonează politicile economice generale ale statelor membre. În 1967, prin Tratatul de fuziune, se intituie un consiliu unic, respectiv Consiliul Comunităților Europene ce înlocuiește Consiliul de Ministri ai CECO, ai CEE și ai CEEA. În 1993, prin Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht), Consiliul primește competențe de executare pe care le exercită hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după obținerea avizului Parlamentului European.

Începând cu anul 2009 (Tratatul de la Lisabona), Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcțiile legislativă și bugetară, dar îndeplinește și funcții de definire a politicilor și de coordonare. Altfel spus, Consiliul Uniunii Europene negociază și adoptă legislația Uniunii Europene, coordonează politicile statelor membre, dezvoltă politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene, încheie acorduri interanționale și adoptă bugetul Uniunii Europene.

În funcție de problematica discutată, Consiliul Uniunii Europene decide fie prin majoritate simplă(15 state membre sunt pentru), fie prin majoritate calificată(55% din statele membre sunt pentru) sau vot unanim(toate voturile sunt pentru). Consiliul Uniunii Europene poate să mai emită, pe lângă acte juridice, concluzii, rezoluții și declarații, fără efecte juridice și deci fără forță juridică obligatorie,referitoare în general la domenii politice. Concluziile Consiliului necesită un consens între toate statele membre, dar în cazul în care nu se ajunge la consens, documentul poate fi adoptat sub titulatura ”concluzia Președinției”.

În 1952, Consiliul funcționa cu ajutorul unui Comitet de coordonare (Cocor), acesta fiind format din reprezentanții statelor membre conform ordinii de zi. Necesitatea însă a unui organism permanent a determinat înființarea in 1958 a Comitetului reprezentanților permanenți ai guvernelor statelor membre (Coreper-”Comité des représentants permanents”) ai caror membri aveau statut de ambasadori și care erau asistați de echipe de experți naționali detașați.

Acest comitet este consacrat prin Tratatul de fuziune din 1967 ca organism care asigură pregătirea lucrătorilor Consiliului Uniunii Europene și, prin Tratatul de la Amsterdam(1999) capătă dreptul de a lua decizii procedurale. Tratattul de la Lisabona recunoaște organizarea acestui comitet și cele două structuri componente ale acestuia(create înca din 1962), respectiv: Coreper I - reprezentanți permanenți adjuncți ce abordează probleme tehnice(ocuparea forței de muncă, competitivitate, transport, agricultură etc) și Coreper II - reprezentanți permanenți ce abordează probleme politice și economice c caracter orizontal(afaceri economice, financiare, externe etc). Coreper pregatește ședințele Cosiliului UE, acestea fiind organizate pe subiecte, respectiv: afaceri generale, afaceri externe, transport, telecomunicații și energie, afaceri economice și financiare, competitivitate, mediu, politici sociale și ocupare, justiție și afaceri interne, educațit, cultură și sport, agricultură și pescuit.

Consiliul UE are 10 reuniuni tematice și circa 70 de reuniuni generale pe an. Trei luni pe an întâlnirile au loc la Luxembourg, iar in restul anului la Bruxelles. Trebuie să reținem, de asemenea, că președinția Consiliului UE este deținută de un stat membru, și nu de o persoană. În aceste condiții, activitatea Coreper devine foarte importantă. Acest comitet are circa 110 intâlniri pe an, iar președintele are un mandat de 6 luni. Înainte de aceste întâlniri propunerile de legi sau proiectele se discută în grupuri de lucru la nivel de experți. Aceste circa 180 de grupuri de lucru cuprind experti din toate țările membre și se reunesc periodic. Fiecare grup de lucru are un președinte din țara care deține Președinția Consiliului. În contextul acestei organizări, în prezent, la fiecare lectura specifică procedurii legislative ordinare porpunerea primită din partea Comisiei trece prin trei niveluri in cadrul Consiliului UE: Grupurile de lucru, Comitetul Reprezentanților Permanenți(Coreper) și Formațiunea Consiliului. Aceasta asigură examinarea propunerii din punct de vedere tehnic(în grupurile de lucru), politic(la nivelul miniștrilor) și examinarea de către ambasadori în cadrul Coreper.

Conform Tratatului de la Lisabona, Președintia Consiliului UE este deținuă de un stat membru timp de 6 luni. Cu toate acestea succesiunea este asigurată în grupuri de 3 state membre(”triouri”), care stabilesc obiective și o agendă comună pentru o perioadă de 18 luni și un program detaliat pe 6 luni.