Cuprins
- 1. Introducere 2
- 2. Organizarea fermelor ecologice 2
- 3. Norme şi aprobări necesare realizării unei ferme ecologice 3
- 4. Adăposturile animalelor în cadrul fermelor ecologice 4
- 5. Alimentaţia animalelor crescute ecologic 6
- 6. Gospodărirea dejecţiilor din ferma ecologică 7
- 7. Protecţia animalelor la fermă 9
- 8. Particularităţile eco-zootehniei 12
- 9. Ferme ecologice în România 13
- 9.1. Ferma ecologică de găini ouătoare Cortina 13
- 9.2. Ferma ecologică Ijarul 14
- 9.3. Ferma ecologică de la Topa 14
- 10. Creşterea ecologică a prepeliţelor 15
- 10.1. Caracteristicile ouălelor şi cărnii de prepeliţa 16
- 10.2. Posibilităţi de valorificare 17
- 10.3. Utilaje necesare 18
- 10.4. Avantaje 21
- 10.5. Specii şi rase 23
- 10.6. Nutriţia 25
- 10.7. Tipuri de crescătorii de prepeliţe 26
- 10.8. Exploatarea prepeliţelor adulte pentru reproducţie 28
- 10.9. Incubaţia 29
- 10.10. Creşterea tineretului de reproducţie 31
- 10.10.1. Creşterea la sol 31
- 10.10.2. Creşterea în baterii 32
- 10.11. Profitul 34
- 11. Bibliografie 37
Extras din proiect
1. Introducere
Ferma ecologică este privită ca un ecosistem, parte integrală a naturii, în plină armonie cu factorii biotici şi abiotici.
Eco-ferma este unitatea funcţională a biosferei, creată de om, dependentă de el, sub direcţia şi managementul lui, reprezentată de o suprafaţă de pământ, care include toate organismele existente în biotopuri (fitocenoza, zoocenoza, microbiocenoza) şi care interacţionează cu mediul fizic, creând un circuit de substanţe, care au ca rezultat obţinerea unei biomase. Această biomasă poate proveni din culturi vegetale, creşterea animalelor, sau din eventuala industrializare a produselor respective.
Astfel eco-ferma, ca orice ecosistem, cuprinde o componentă vie, biocenoza, comunitate unitară şi complexă de animale (zoocenoza), plante (fitocenoza), microorganisme (microbiocenoza), precum şi factorul uman şi o componentă abiotică, biotopul, substratul necesar biocenozei.
Populaţia de animale exploatata constituie ”centrul de gravitaţie” al eco-fermei, ea furnizând biomasa scontată, respectiv zooproducţiile dorite. Celelalte componente sunt reprezentate de factorii de mediu şi de creştere pentru animalele de fermă, ce constituie elemente de intrare în sistem (factorii de mediu fizici şi biologici), elemente de ieşire (zooproducţii, alte produse). Toate acestea interacţionează asigurând funcţionarea armonioasă a ecosistemului.
Eco-fermele, ca de altfel toate agroecosistemele, pot fi caracterizate prin caracter istoric, intagralitate, un program bine stabilit. Acestea reprezintă un sistem cibernetic, în relaţie cu mediul pot fi deschise sau parţial închise, sunt ecosisteme amenajate, cu grade diferite de antropizare, cu limitare a capacităţii de autoreglare naturală până la cote foarte reduse, cu structura şi funcţia sistemică alterată diferit faţă de nivelul de organizare biologică. Acestea au o productivitate netă mare şi funcţionează ca subsistem al sistemului social-uman, iar factorul antropic devine esenţial, fiind creator şi permanent reglator al sistemului.
2. Organizarea fermelor ecologice
O fermă este compusă din teren şi alte elemente utilizate pentru producţie, precum clădiri, utilaje şi unelte. Posedă forţa de muncă proprie. Toate activităţile şi producţia sunt administrate de către un fermier. Ferma diferă de alte unităţi de producţie deoarece terenul este cel mai important factor şi de asemenea produce anumite bunuri naturale, care sunt utilizate în producţia fermieră ulterioară.
Ferma, de obicei, se ocupă cu producţia vegetală sau animaliera şi uneori posedă un fel de societate care administrează de asemenea producţia alimentelor.
Aceasta poate fi o proprietate a fermierului, poate fi închiriată, poate fi de asemenea o parte a unei societăţi, cooperative sau asociaţii. Are două sfere. Primă este una tehnică şi productivă şi include procesarea unui tip de produse pe cale naturală pentru obţinerea altora, a doua sferă este una economică şi se ocupă cu procesul producţiei stabilind o relaţie între produse şi preţuri precum şi o participare financiară şi valorică în cadrul producţiei.
3. Norme şi aprobări necesare realizării unei ferme ecologice
Pentru realizarea şi funcţionarea unei ferme zootehnice ecologice, este necesară obţinerea mai multor aprobări ale organelor teritoriale.
Aceste aprobări sunt:
- avizul de amplasment;
- avize şi acorduri pentru accesul la utilităţi precum apă curentă, energia electrică, sursa de încălzire (gaze, reţeaua de termoficare), etc.;
- avizul unităţii de pompieri;
- avizul comandantului de Protecţie Civilă, al Inspectoratului pentru Sănătatea Publică.
Toate aceste avize vor fi înscrise în Certificatul de Urbanism pe care investitorul trebuie să-l solicite de la Administraţia Publică Locală înainte de a începe elaborarea proiectului.
De asemenea după realizarea adăposturilor, instalaţiilor şi a celorlate construcţii din fermă, pentru a fi dată în funcţiune, investitorul mai trebuie să se adreseze la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară, cât şi la Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, care vor verifica dacă noua construcţie respectă normele şi regulamentele specifice şi dacă instalaţiile funcţionează la parametrii proiectaţi. În urma acestor verificări, DSVSA va elibera avizul sanitar veterinar şi/sau pentru siguranţă alimentară, în conformitate cu ordinul 139/2005, publicat în Monitorul Oficial Nr 107 bis /2 februarie 2005.
Normele sanitar-veterinare privind amplasarea, proiectarea şi sistematizarea fermelor zootehnice prevăd, printre altele şi următoare:
- terenul să fie salubru, neinundabil, cu structura uniformă şi cu pante line (de preferat cu înclinare spre sud, sud-est sau sud-vest), având acces uşor către căile de comunicaţii, către păşuni şi către culturile furajere;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cresterea Ecologica a Prepelitelor
- Cresterea ecologica a prepelitelor.docx
- Cresterea ecologica a prepelitelor.ppt