Creșterea iepurilor și creșterea păstrăvului

INTRODUCERE

Creşterea raţională a iepurilor de casă, cunicultura, oferă posibilitatea de sporire a veniturilor unui număr mare de locuitori de la sate şi din vecinătatea oraşelor.

Această activitate nu solicită eforturi deosebite şi nici cheltuieli mari, la sate existând numeroase adăposturi (grajduri, şoproane) care pot fi folosite pentru creşterea iepurilor. Din materialele existente în fiecare gospodarie, adeseori nefolosite, se pot construi cuşti pentru adăpostirea iepurilor pornindu-se de la efective mici. Cantităţi însemnate de produse vegetale care adesea se irosesc, pot fi strânse pentru a fi folosite în alimentaţia iepurilor de casă. Iepurele de casă nu poate fi crescut numai în gospodariile individuale, ci şi în crescătorii organizate în mod special, de tip intensive, industrial şi semi-industrial.

În vederea imbunatăţirii iepurilor autohtoni s-au importat iepuri de casă din rase selecţionate (Californian, Albastru vienez, Neozeelandez). Deseori au fost depuse eforturi pentru organizarea producerii de nutreţuri combinate, granulate, pentru iepuri de casă, realizate dupa criterii ştiinţifice moderne.

Ceea ce i-a determinat pe oameni să crească această specie de animale au fost multiplele avantaje pe care le prezintă:

- carnea, asemănătoare organoleptic cu cea de pasăre, este bogată în proteine şi săruri minerale, săracă în grăsimi şi aproape lipsită de colesterol;

- blăniţele argăsite se pot folosi la confecţionarea de căciuli, gulere, jachete, mantouri, mănuşi etc.;

- părul este utilizat în industria de fetru;

- animal de laborator excelent;

- valorifică foarte bine nutreţurile vegetale existente în gospodărie;

- pot fi crescuţi în spaţii reduse şi în adăposturi ieftine;

- se înmulţesc foarte uşor şi au un ritm de creştere rapid, putând fi valorificaţi pentru carne la vârsta de 2-3 luni. O iepuroaică, prin produşii ei, poate produce 60-70 kg carne/an;

- au un randament la sacrificare foarte bun (55-60%).

Pentru cercetări de laborator, iepurii se cresc în biobaze dar şi în vivarii. Pentru diferite experienţe trebuie supravegheat strict procesul de reproducţie, pentru a se evita consangvinizarea, de asemenea trebuie asigurată o alimentaţie corespunzătoare şi condiţii de cazare adecvate.

CAPITOLUL I

SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PERSPECTIVELE ÎN CREŞTEREA IEPURILOR

Din momentul în care România va fi acceptată în Uniunea Europeană se vor deschide noi orizonturi pentru zootehnie în general şi pentru crescătorii de animale în special. Orientarea spre una dintre producţii va trebui să fie flexibilă, iar produsele oferite diverse pentru a face faţă fluctuaţiilor de pe o piaţă în continuă schimbare.

Dintre speciile pe care le poate oferi zootehnia românească, creşterea iepurelui este foarte slab reprezentată, în ciuda faptului că reprezintă un potenţial important în securitatea alimentaţiei.