Cultura Căpșunului

Căpşunul este o plantă semiierboasă, perenă, ce creşte sub formă de tufă cu înălţimea de 15-40 cm.

Partea subterană este formată dintr-o rădăcină scurtă (rizom) din care pornesc numeroase rădăcini subţiri, firoase, de grosimi aproape egale şi dispuse ca o reţea. În primii doi ani rădăcinile se dezvoltă foarte mult, ajungând în adâncime până la 50 cm şi lateral până la 30 cm. După 3-5 ani, sistemul radicular se reduce treptat, deoarece o parte din ramificaţiile laterale mor.

Primăvara rădăcinile căpşunului încep să crească înaintea părţii aeriene şi înregistrează un maximum de intensitate în aprilie - mai. A doua creştere intensivă a rădăcinilor are loc în iulie, în ambele faze plantele trebuie să găsească în sol condiţii deosebit de favorabile de umiditate şi substante nutritive.

Dezvoltarea rădăcinilor pe adâncimea de 25 de cm se realizează printr-o fertilizare, aprovizionare cu apă şi aerare bună a solului pe această adâncime. Totusi căpşunul este o specie sensibilă la secetă, el nu se poate alimenta cu apă aflată în orizonturile mai adânci de sol.

Partea aeriană este reprezentată printr-o tulpină scurtă, formată dintr-un număr variabil de ramificaţii, pe care cresc frunzele, pedunculii florali şi stolonii.

Tulpina are o înălţime de 10-15 cm, este perenă şi îngropată parţial în pământ. La plantele tinere de căpşun, în primul an de viaţă, tulpina este foarte scurtă, (0.5-2 cm), şi situată aproape de suprafaţa solului.

Creşterile anuale sunt reprezentate prin rozete de frunze ce iau naştere prin ramificaţii subterminale. La subţioara frunzelor din rozetă se formează 1-3 muguri vegetativi, din care în primăvara următoare creşte câte un lăstar foarte scurt (1-2 cm) cu o rozetă de frunze, la care în vârf apare un mugure de rod. Procesul acesta repetându-se an de an rezultă în cele din urmă o tulpină scurtă.

O caracteristică a căpşunului, specifică acestuia, este faptul că plantele sunt întotdeauna verzi iar frunzele nu cad. Totuşi moartea frunzelor în fiecare an se datorează temperaturilor scăzute din timpul iernii.

Frunzele căpşunului sunt trifoliate, pubescente pe faţa inferioară, uneori şi pe cea superioară. Uneori plantele au capacitatea de a-şi păstra frunzele verzi şi active şi sub stratul protector de zăpadă ceea ce demonstrează că în general suportă umbrirea.

Mugurii laterali pot evolua în stoloni sau conuri de rod. În general producerea stolonilor are loc în condiţii de zile lungi, iar cea a conurilor de rod şi a inflorescenţelor în condiţii de zile scurte.

Filamentele (stolonii) pot avea lungimea de 20-30 cm uneori putând ajunge până la 1 m, au grosimea de 2-5 mm şi din loc în loc formeaza câte un nod. Aceasta este de fapt zona de formare a plantelor tinere.

Procesul de formare a stolonilor se desfăşoară pe tot parcursul sezonului de creştere. Plantele tinere pot fi detaşate de planta mama numai când îşi formează rădăcinile secundare. Mugurii floriferi se formează în vârful ramificaţiilor în majoritatea cazurilor fiind unul singur (uneori apar şi 2 sau 3 muguri).

Dintr-un mugure iau naştere unul sau mai mulţi pedunculi florali, care se dezvoltă în prelungirea axului principal pe care se formează o inflorescenţă ramificată. O inflorescenţă este formată din: o floare primară, doua flori secundare, 4 terţiare şi, mai rar, flori de gradele 4 si 5.

O floare tipică are 5 sepale, 5 petale, 20-35 stamine şi un număr variabil de pistile. În funcţie de felul în care se desfăşoară înflorirea există grupele de soiuri: remontante, semiremontante si neremontante.

Polenizarea la căpşun se realizează cu ajutorul vântului şi/sau al insectelor.

Fructul rezultă din dezvoltarea receptaculului floral care se îngroaşă şi se înroşeste. Pe fruct sunt dispuse numeroase achene mici. Tot acest ansamblu alcătuieşte fructul baciform. Primele fructe care apar sunt cele mai mari şi cele mai tipice şi provin din primele flori crescute pe axul principal.

De la înflorit la coacerea fructelor soiurile de căpşun necesită 25-30 de zile ceea ce înseamnă 40-45 de zile de la pornirea în vegetaţie.

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ

Plantarea căpşunului este diferită în funcţie de sistemul de cultură: cultură liberă, direct în câmp sau cultură protejată, în solarii sau seră. Indiferent de sistemul de cultură ales, materialul săditor trebuie să fie de calitate, liber de viroze, procurarea lui să se facă de la persoane autorizate cu certificat de calitate.

În vederea plantării, stolonilor li se aplică obligatoriu două operaţii premergătoare, indiferent de sistemul de cultură: fasonarea şi mocirlirea stolonilor.

Fasonarea constă în îndepărtarea resturilor de filamente, frunze uscate şi reducerea aparatului foliar la 1- 2 frunzuliţe.

Mocirlirea se realizează prin introducerea sistemului radicular într-un amestec de consistenţa smântânii realizat din pământ (de preferinţă galben), bălegar proaspăt de bovină şi apă. Eventual, în amestecul de mocirlire se va introduce şi un fungicid. Se va evita atingerea frunzelor şi a mugurelui cu mocirlă. Rolul acesteia este de a a asigura un contact mai bun cu solul şi prin continutul ei în substante hormonale favorizează creşterea rădăcinilor. De asemenea, ea reprezintă şi un aport de azot de care planta va beneficia imediat după plantare, având grijă ca mugurele central să rămână neacoperit cu mocirlă. Nu este bine ca stolonii să fie înşiraţi pe rând pe o distantă mare deoarece se usucă mocirla de pe rădăcini, ceea ce îngreunează plantarea şi prinderea stolonilor.

Tehnologia de cultură anuală

În sistemul de cultură anuală, căpşunul se plantează vara, în iunie-iulie utilizând stoloni refrigeraţi. Dacă se respectă perioada de plantare şi asigurarea apei, plantele au suficient timp pentru fortificare şi diferenţierea mugurilor floriferi până la sfârşitul toamnei.

Până la înfiinţarea culturii anuale de căpşun terenul se foloseşte pentru o altă cultură timpurie: salată, spanac, ceapă verde. În anul următor, după defrişarea culturii anuale de căpşun în iunie, terenul se pregăteşte şi se însămânţează sau se plantează cu o cultură târzie: varză de toamnă, castraveţi, fasole. Printr-o rotaţie corespunzătoate plantele de căpşun beneficiază de un teren afânat, fertilizat şi structurat, ce favorizează o bună dezvoltare a sistemului radicular şi a plantei.

Pentru cultura anuală se aleg terenuri de grădină, plane sau uşor înclinate până la 7%, pretabile la mecanizare şi obligatoriu la irigare. Terenul trebuie să fie fertil, expoziţie bună (sudică, sud-vestică sau sud-estică) şi ferit de vânturi.

Terenul se desfundă mecanic la 35-45 cm, cu cel puţin 10-14 zile înainte de plantere.

O dată cu desfundatul se încorporează în sol 30-40 t gunoi de grajd bine descompus, 200-400 kg superfosfat şi 200-250 kg sulfat de potasiu pe hectar. Căpşunul reacţionează în mod nefavorabil la fertilizarea cu sare potasică, deoarece tolerează greu clorurile. Nu se recomandă o îngrăşare abundentă, peste necesarul optim al plantei în anul plantării, deoarece producţia de fructe scade în favoarea unei creşteri excesive vegetative.

Pentru combaterea dăunătorilor din sol înainte de desfundare solul se tratează cu produse pe bază de clorpirifos, etoprofox, dazome sau oxamil (Mocap 10 G 60 kg/ha, )

Terenul desfundat, fertilizat si dezinfectat se mărunţeşte şi se nivelează cu 2-3 treceri cu grapa cu discuri.