Extras din proiect
Importanţă ,origine şi aria de răspândire
Importanţă
Cultura mărului este cea mai cunoscută şi răspândită în zonele cu climă temperată,iar merele ocupă primul loc atât în ceea ce priveşte volumul producţiei,valoarea calitativ-alimentară cât şi solicitarea acestora pe pieţele de desfacere.
Plasticitatea ecologică ridicată a acestei specii a permis o vastă diseminare geografică a numeroaselor soiuri formate sau create în cele mai diverse zone de pe glob.
Pe plan mondial, mărul se situează pe locul trei după citrice şi banane,dar ocupă locul întâi între speciile pomicole de climat temperat producând mai mult decât dublu acestora.
Importanţa economică a acestei specii poate fi sintetizată astfel:
Cultura mărului asigură o activitate permanentă şi resurse materiale unui număr foarte mare de oameni din majoritatea zonelor geografice unde alte specii întâlnesc condiţii restrictive;
Asigură consumul local,zonal,orăşenesc atât în stare proaspătă cât şi industrializată în tot timpul anului;
Crează activităţi economice,locuri de muncă,resurse financiare în industrii din amonte(pesticide,îngrăşăminte) cât şi din aval(ambalaje,transport,prelucrare,comerţ).
Originea şi aria de răspândire
Cultura mărului acoperă întreaga zonă temperată,cuprinsă între 30-60 grade latitudine nordică şi 30-70 grade latitidine sudică precum şi unele zone restrânse subtropicale.
Plasticitatea ecologică ridicată a cestei specii a condus la crearea unor soiuri adaptate celor mai diverse zone. Astfel,se întâlnesc plantaţii de măr atât în Siberia şi Nordul Chinei,unde temperatura coboară frecvent până la 40 grade reprezentate de soiuri ca: Anna, Princesa,Galicia cât şi în Algeria ,Libia,Mexic,Brazilia,Egipt,Africa de sud unde temperaturile ridicate din timpul iernii fac să nu fie asigurat necesarul de frig cu consecinţe cunoscute.
În prezent,mărul se cultivă în 84 de ţăi, în care 35 în Europa ,25 din Asia,8 în America de nord, 8 în America de sud ,8 în Africa,şi 2 în Oceania. Suprafeţele cultivate cu măr au oscilat în perioada 1996-2000 în jurul valorii 7 milioane hectare,fiind într-o tendinţă de creştere,mai ales,pe seama continentelor Asia şi Africa.
Cele mai mari ţări, producatoare de mere sunt: China, cu peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franţa, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone si Turcia cu 2 milioane tone. În lume, Romania ocupa locul 13-14 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, ţara noastra ocupa locul al VI-lea.
În Romania mărul este cultivat pe circa 75 mii ha (2000), de pe care se obţine o producţie de circa 600 tone. Principalele judeţe sunt: Arges, Suceava, Mures, Maramureş, Damboviţa, Iaşi, Cluj, Bihor, Bistriţa, Nasaud, Bacău, Sălaj, Vâlcea.
Conținut arhivă zip
- Cultura Marului - Malus Domestica Borkh.pptx